Cartierul Floreasca din nord-estul Bucurestiului este o zona urbana intru-catva mai noua a orasului, fiind dezvoltata la propriu in perioada interbelica, si locuita in importanta proportie de familii de muncitori calificati din cadrul industriilor si seviciilor capitalei Romaniei de atunci. Incepand cu mijlocul anilor 1930, cartierul a atras de asemenea intelectuali sau mici intreprinzatori care si-au constuit case acolo. Muncitorii calificati si inalt calificati sunt un segment social pivotal, cu o foarte interesanta identitate si istorie social politica, care a fost numai superficial studiata de catre specialistii universitari sau alte tipuri de scriitori. Acesti oameni erau educati in perioada interbelica in scoli tehnice de buna calitate, unde de asemenea le erau predate bazice, dar bine structurate lectii de istorie nationala si literatura. Multi dintre ei erau de asemenea activi politic in miscarile social-democrate sau cu inclinatii marxiste ale acelei perioade, mentinandu-si pana in zilele noastre acea cultura specifica, cum este si cazul celor din cartierul Floreasca. Am gasit, in timpul observatiilor mele in teren, efectuate in zona, ca garajul de autobuze de acolo, prezentat in fotografiile de mai jos, epitomizeaza, in cadrul arhitecturii si simbolisticii sale, in buna masura traditiile politice si identitatea acelei comunitati.
Garajul de autobuze Floreasca, cladire de la sfarsitul anilor 1930, Bucucresti (©Valentin Mandache)
Tipologia arhitectural stilistica apartine sfarsitului anilor 1930 sau imediat dupa, fiind un edifciu de foarte buna calitate de arhitectura industriala mai degraba Modernista, asemanator cu exemple din acea perioada din Anglia sau Franta, inspirata din modelele de hangare de avione din acele vremuri. Din sectiunea comentarii, autorul blogului Simply Bucharest, mi-a indicat ziarul “Muncitorul ITB” care precizeaza anul 1949, terminat in 1950, al edificiului, proiectat de architectul N. Niculescu. Acesta a folosit evident un design tipic decadei anterioare, neinfluentat de maniera de design de tip sovietic.
Garajul de autobuze Floreasca, semn pictat cu sloganul erei cumuniste "Proletari din toate tarile, uniti-va!", Bucuresti (©Valentin Mandache)
In timpul regimului comunist, ca toate cladirile publice din aceasta tara, erau decorate cu sloganuri comuniste, cum este cel care inca supravietuieste pe marginea zidului de incheitura de acoperis, prezentat in imaginea de mai sus. Faptul ca astfel de semn pictat inca mai rezista pe o cladire publica dupa sangeroasa revolutie anticomunista din decembrie 1989, de acum mai mult de doua decade, este o dovada graitoare a adancilor traditii si identitati politice social democrate si marxiste a comunitatii locale.
Garajul de autobuze Floreasca, zid de incheietura acoperis din caramizi de sticla, Bucuresti. (©Valentin Mandache)
Imi place aceasta arhitectura curgatoare si bine proportionata a garajului, care trebuie sa fi aratat ca un edificiu svlet si “high-tech” in vremurile lui de glorie. Cladirea, daca ar fi restaurata si renovata, ar putea constitui un interesant punct de focus arhitectural al zonei Floreasca si a Bucurestiului. In fotografia de mai sus este un fragment din zidul de incheietura de acoperis format din caramizi ornamentale de sticla. Deteriorarile au fost probabil cauzate de apa infiltrata de-a lungul atator ani, care ingheta in timpul gerului de iarna, expandandu-se si astfel crapand sticla.
Garajul de autobuze Floreasca, zidul de la spatele cladirii, Bucuresti. (©Valentin Mandache)
O interesanta aparitie sunt teribilele graffiti naziste (zvasticile) si invectivele de huligani de fotbal ce acopera zidul de la spatele garajului, si care reprezinta un element diagnostic al actualei stari a comunitatii locale, anume a tinerilor din cadrul acesteia. Daca membrii maturi si mai in varsta ai comunitatii au beneficiat de o educatie de buna calitate si au acum slujbe stabile si pensii, continuand traditiile politice de stanga, copii lor au trecut prin sistemul educational slab calitativ al Romaniei post-comuniste, multi dintre ei negasindu-si slujbe, dezvoltand astfel afinitati politice de extrema dreapta, nationalist neo-nazsite, o situatie care nu difera prea mult de cea a altor tineri din aceasi clasa sociala si cu probleme asemanatoare din fosta Germanie de Est sau Rusia. Cladirea vechiului garaj este astfel prin arhitectura sa remarcabila, vechile semne pictate si graffiti contemporan, ca un “glob de cristal” in care putem urmari evolutia, identiatea in flux si problemele acelei comunitati din Floreasca.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Puteţi găsi mai multe informaţii despre perioada în care a fost construit acest garaj?
Cele mai vechi dovezi, ca să zic aşa, îl atesta din 1949-1950:
http://tramclub.org/files/11_179.jpg
Mulţumesc mult!
Eu l-am datat dupa tipologia stilistica Art Deco – Modernist industriala, similar cu exemple frantuzesti, britanice sau americane, fiind un cercetator privat de teren, nefiind unul de birou emploaiat de puzderia de institute locale
In ocazia ca voi da de referinte despre el, cand va fi necesar sa merg pentru proiectele de consultanta la arhive sau sau biblioteci, voi pune datele necesare. Este posibil sa fie o creatie din anii imediat postbelici, dupa cum ziceti ca aveti date, pentru ca arhitectii locali au fost taiati de instaurarea izolarii staliniste de evolutiile arhitecturale din occident si au fost nevoiti sa foloseasca ce stiau deja in materie de stil si metodologie de proiectare, tipica timpurilor de la sfarsitul anilor ’30 – ’40. VM
Cît de adevăr nu ştim că este – izvorul de documentare se pare că e un articol din gazeta ‘Muncitorul I.T.B.’
http://tramclub.org/viewtopic.php?t=2122&postdays=0&postorder=asc&start=25&sid=1d56ab5e3a24017dff0d570738a71960
… dar mi-ar fi plăcut să fie mai vechi.
oricum, nu vreau ca prin asta să deviem de la ‘miezul’ articolului, pentru care vă felicit din toată inima.
Multumesc pentru indicarea acestor surse! Intr-adevar din ce citesc acolo, garajul este din 1949-50, de langa groapa cu velodromul. Lucrarile pare a fi fost grabite (intrecere socialista), cauza care cred ca a facut ca arhitectul sa foloseasca un proiect care probabil il avea mai demult din perioada dinainte sau din timpul razboiului si de aici stilul Art Deco – Modernist. Articolele din acele ziare de epoca par si ele ca zugravesc o realitate si nu neaparat propaganda; lumea in special in primii ani ai regimului comunist fiind destul de entuziasmata de promisiunile noii vieti, in special in cartierele unde locuiau muncitori cum este cazul de fata. VM
PS sunt cititor regulat al blogului tau care il gasec bine echilibrat, focusat mergand direct la informatii; felicitari!
Mulţumesc mult! Cu echilibrul, să fiu sincer… e cel mai greu!
A fost, nu foarte demult, la TVR Cultural un interviu cu un arhitect (am prins doar partial si n-am retinut numele din pacate) care explica acest paradox (care ma intriga de ceva vreme), si anume calitatea ridicata a arhitecturii industriale din prima perioada a comunismului romanesc. Explicatia era aceea ca multi arhitecti de valoare au fost marginalizati, insa datorita lipsei de specialisti in domeniu n-au fost exclusi complet, ci exilati pentru “reeducare” in colectivele care lucrau la proiecte industriale.
Arhitectura anilor ’50 si 60 este de o deosebit de buna calitate, mai ales la edifciile industriale si publice. Trendul se contiuna intr-o anumita masura in primii ani ai decadei 1970. Acest fapt este, in opinia mea, in primul rand din cauza arhitectilor scoliti si cu experienta in perioada interbelica cand in Romania se producea arta si industrie de calitate similara cu cea din zonele de traditie din vest. Aceasta nu se reducea numai la arhitecti, ci era o caracteristica a inginerilor, muncitorilor inalt calificati, economistilor, managerilor, participantilor in procesul de creatie de cladiri. Colapsul calitatii s-a produs spre sfarsitul anilor ’70 sub presiunea dogmei national-comuniste a lui Ceausescu si mai ales din cauza ca acei oameni au iesit la pensie sau au murit. E interesant ca ei nu au resusit sa-si transmita acele cunostinte si talent noilor generatii, o problema de care inca sufera scena arhitecturala, si nu numai, romaneasca. In viziunea mea acel transfer intre generatii nu a mai fost posibil deoarce noile generatii erau scolite inca din primii ani intr-un sistem clientelar de slaba calitate ce cultiva supusenia, denuntul, invatatul pe de rost, in detrimetul imaginatei, integritatii, viziunii si calitatii. Dupa cum am zis, acest lucru este general valabil si pentru majoritatea mult cantatilor “tineri” din Romania actuala. VM