Piatra decorativa dintr-o statie de metro

Statie de metro Politehnica, Bucuresti – piatra ornamentala, asezata in anii ’80, photo Valentin Mandache

Edificiile private si publice ale Bucurestiului, erectate in ultimile doua decade, de la caderea comunismului, sunt, aparte de designul neimpresionant, construite in mare proportie din materiale importate. Acestea sunt de obicei ieftine, de calitate slaba, fara caracter, iar in ceea ce priveste ornamentele rezultate, ele pot fi usor categorisite kitsch. Situatia reflecta de aemenea gusturile si valorile culturale necizleate ale actualelor generatii angajate in cladirea si renovarea edificiilor orasului si restului tarii. Este asadar un contrast evident cu perioadele interbelica si comunista, cand materialele arhitecturale erau in cea mai mare parte sursate in interiorul tarii. Aceasta a produs interesante si atractive rezultate, cu piatra ornamentala si de contructie provenita din Muntii Carpati sau din colinele Dobrogei, care constituie un minunat caleidoscop geologic, o sursa practic inepuizabila si de calitate de marmura, calcare de diferite feluri, travertin, granite de variate granulatii si culori, bazalte sau gresii, etc. Am in imaginea de mai sus o mostra a acelei fabuloase panoplii de pietre ornamentale, folosite in unul din marile proiecte publice ale erei comuniste, sistemul de metro al Bucurestiului. Arata un fragment din pavamentul statiei Politehinca, compus din calcare rosii, impestritate cu fosile marine de perioada Jurasica, care au fost sursate probabil in Muntii Apuseni, roca fiind formata intr-o epoca geologica cand acele parti formau platforma continentala a unui ocean de la Ecuatorul planetei de atunci. Pantofii mei Dr. Martens stau pe o banda de granit cu tenta roz, sursat in opinia mea in Dobrogea (poate proveni de asemenea din Apuseni). Compozitia este evocativa despre identitatea geografica si geologica a acestei tari, un fapt care nu se mai intalneste sau e promovat in cadrul actualului dezolant peisaj construit post-comunist.