Casa Scanteii: Marea Revolutie din Octombrie (URSS) si ecourile ei arhitecturale in Romania

Pe data de 7 noembrie s-au implint 93 de ani de cand a avut loc Revolutia Bolsevica din Octombrie 1917 (care a picat pe 25 octombrie conform calendarului iulian in folosinta in Rusia ca si in Romania la vremea acea). Arhitectura sovietica dintre cele doua razboaie mondiale pana la moartea lui Stalin a avut o foarte interesanta specificitate, beneficiind de contributia unei pleiade de arhitecti talentati mobilizati de idealimul a ceea ce pana la urma s-a dovedit a fi promisiunea goala a regimului politic instaurat de revolutia bolsevica. Cel mai grandios stil de edificiu din Uniunea Sovietica de la acea data este de obicei denumit „gotic stalinist”, cu cele mai iconice cladiri construite in Moscova, cunoscute sub numele de „Sapte Surori”, un grup de sapte zgarie-nori, numarand printre ei Universitatea de Stat (Moscova) Lomonosov sau Hotelul Ukraina. Tehnologia si conceptia folosite in aceste prestigioase proiecte se aseamana in mare masura cu design-ul si forma zgarie-norilor americani din epoca Art Deco sau mai timpurie. Stilul gotic stalinist a fost de fapt mult mai bogat si flamboaint in registrul sau decoativ, cu motive din panoplia clasica greco-romana, referinte la motive si forme medievale moscovite, pana la simboluri comuniste. Cartea postala veche de mai jos, publicata in Uniunea Sovietica candva in anii 1970, celebrand aniversarea Revolutiei din Octombrie, transmite in mod excelent, prin jocul de forme figurative si culori, esenta acelui stil, facand trimiteri prin profilele de zigurat si jocul cromatic la relatia ciudata pe care arhitectura stalinista a avut-o cu stilul Art Deco.

Care postala veche (anii 1970) sovietica cu tema arhitecturala, celebrand Revolutia din Octombrie 1917

Odata ce Uniunea Sovietica a castigat cel de al Doilea Razboi Mondial si a stabilit regimuri comuniste in tarile satelit din estul Europei, aceasta arhitectura monumentala a fost de asemenea implementata in locuri ca Varsovia (Palatul Culturii si Stiintei) si Bucuresti (sediul presei comuniste, „Casa Scanteii”). Pe cand in Varsovia acel proiect a fost unul dintre cele mai ample si scumpe edificii in stil „gotic stalinist”, cel din Bucuresti a fost mai ieftin si mai putin decorativ sau grandios, dar cu toate acestea chiar si astazi ramane cea de-a doua cladire ca marime a Bucurestiului si Romaniei, dupa proiectul megaloman „Casa Poporului” al lui Ceausescu. Fotografia veche de presa de mai jos il arata pe Presedintele american Richard Nixon impreuna cu dictatorul Nicolae Ceausecu trecand prin fata „Casei Scanteii” cu escorta de motociclisiti in timpul primei vizite in Romania a unui lider american, pe data de 2 august 1969, una dintre cele mai mari lovituri de politica externa ale lui Ceausescu (cea mai mare a fost in 1978 cu primirea care i-a fost facuta lui si sotiei in vizita de stat in Marea Britatnie de catre Regina Elisabeta a-II-a la invitatia guvernului laburist al lui James Callaghan). Imi place cum jurnalistul american a relatat stilul cladirii in nota care insoteste aceasta elocventa fotografie: „cladirea din spate este in stil Ruso-Sovietic”. Cu greu mai pot fi gasiti asemenea jurnalisti in zilele noastre care sa spuna ceva pertinent despre arhitectura locurilor unde sunt postati cum era cazul cu ilustrii lor predecesori pana nu de mult.

Presenditele SUA, Richard Nixon, primit in vizita oficiala in Romania de catre dictatorul Nicolae Ceausescu, august 1969.

Numele cladirii „Casa Scanteii” era foarte potrivit pentru sediul presei comuniste a Romaniei, fiind o referinta directa la numele primului ziar bolsevic „Iskra” („Scanteia” in limba rusa), editat de Lenin. Ironia face ca „Iskra” sa fi fost prima oara imprimat si publicat la Chisinau, in ceea ce era atunci Gubernia Basarabiei, destul de aproape de Bucuresti. Edificiul a fost ridicat intre 1952 – ’57, proiectat de un colectiv de arhitecti romani condusi de Nicolae Maicu, ajutati de experti sovietici. Cladirea contine de asemenea interesante referinte la stilul neoromanesc in cadrul registrului decorativ a acesteia. Din informatiile care le am, Uniunea Sovietica a contribuit de asemenea financiar si cu forta de munca la ridicarea acestui edificiu menit sa defineasca profilui arhitectural al Bucurestiului comunist. Calitatea materialelor folosite si calificarea constructorilor au fost de un nivel excelent, cu greu intalnit dupa acea perioada pana in zilele noastre in Romania, fiind astfel una dintre cele mai bine finisate cladiri monumentale ale tarii. Astazi edificiul este intru-catva ironic denumit „Casa Presei Libere”, fiind defectuos intretinut si ignorat de cetatenii Bucurestiului. In viziunea mea, „Casa Scanteii” (un nume care cred ca ar trebui restaurat) este parte a identitatii si istoriei acestui loc si merita un tratament mai bun si apreciere ca un monument de patrimoniu arhitectural. Cladirea, cu tot neglectul ultimilor doua decade, este inca foarte fiabila, putand fii adusa la nivele moderne de comfort cu investitii minime, asa cum si Palatului Culturii din Varsovia i-a fost data o noua viata prin investitii si destinatii noi.

Ornament cu simbolul comunist al secerei si ciocanului, Casa Scanteii, Bucuresti, 2010. (©Valentin Mandache)

***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.