Balcoane vitrate din diferite ere arhitecturale

Vă prezint aici trei interesante imagini de balcoane/verande vitrate care țin de cele trei stiluri principale ce caracterizează arhitectura istorică a Bucureștiului: stilul Mic Paris (ultimul sfert al sec. 19, până la Primul Război Mondial), neoromânesc (sfârșitul sec. 19 – ultima parte a anilor ’40) și Art Deco (anii 1930 și ’40). Din studiile mele în teren, am găsit că de obicei structurile vitrate nu sunt contemporane cu clădirea originală, ci adăugate ca o împodobire sau îmbunătățire în lucrări de renovare în primul sau al doilea deceniu după ce construcția a fost ridicată. Principala atracție a unei structuri vitrate, fie ea balcon, ușă de seră sau fântână de lumină, este de fapt elaborată sa lucrătură în fier, scheletul metalic ce o susține, exemplificată aici mai ales în cea de a doua fotografie ce prezintă un balcon vitrat neoromânesc. Câteodată mai supraviețuiesc bucăți de sticlă, geamuri originale în cadrul structurii de fier, care în cazul design-urilor istoriciste de sec. 19 (Mic Paris) se prezintă în frumoase nuanțe specifice sticlei colorate din epoca victoriană.

Balcon vitrat în stil Mic Paris, casă din anii 1890, zona Gradina Icoanei, București (©Valentin Mandache)
Balcon vitrat în stil neoromânesc, casă de la sfârșitul anilor 1920, zona Cotroceni, București (©Valentin Mandache)
Balcon vitrat Art Deco, casă de la mijlocul anilor 1920, zona Dorobanți, București (©Valentin Mandache)

Balcon în stil Art Nouveau

Balcon în stil Art Nouveau, casă de apartamente din anii 1900, zona Izvor, Bucureşti (©Valentin Mandache)

Plănuiesc un tur arhitectural dedicat stilului Art Nouveau pentru sâmbata aceasta, anunţul va urma articolului de faţă. Sper ca imaginea de mai sus, a unui balcon bucureştean în stil Art Nouveau, să fie un fel de degustare în avans a acestei minunate arhitecturi. Feroneria balconului conţine reprezentarea abstractă a unui motiv floral. Art Nouveau sunt de asemena decoraţiile de ipsos ce împodobesc deschiderile ferestrelor. Din păcate atractivitatea acestui artefact este diminuată de aparatele de aer condiţionat fixate pe faţadă, fără niciun fel de repect pentru estetica clădirii, o situaţie întâlnită la fiecare pas şi colţ în Bucureşti. Aparatele de aer condiţionat sunt încă văzute ca simboluri ale statutului înalt (cum erau antenele parabolice până nu demult) de către mulţi dintre proprietarii de clădiri şi apartamente istorice, şi în consecinţă „semnalizate” cu mândrie prost înţeleasă, chiar şi pe cele mai frumoase case de epocă ale acestui oraş.

Verande balcon in stil neoromanesc

Mai jos sunt doua exemple de ample verande balcon in stil neoromanesc construite la o decada si jumatate una de alta (prima imagine, imediat de sub text, arata o constructie din ultima parte a anilor 1930, iar cea de si mai jos dateaza din prima jumatate a anilor 1920). Acestea inmanuncheaza evolutia stilului neoromanesc de la forme greoaie, aproape coplesitoare, construite folosind materiale traditionale cum sunt caramizi compacte si masonerie (anii 1920) la forme mai suple si aerisite facute posibil de folosirea betonului armat si caramizilor usoare. Numitorul lor comun este registrul decorativ dens compus din elemente inspirate de ornamentatia bisericilor medievale tarzii din Valahia (era brancoveneasca) cum ar fi arcele frante islamic otomane, coloanele scurte bizantine sau motivul funiei, printre multe altele asemenea detalii.

Veranda balcon in stil neoromesc, casa din a doua parte a anilor 1930, zona Cismigiu, Bucuresti (©Valentin Mandache)
Veranda balcon in stil neoromanesc, casa din prima jumatate a anilor 1920, zona Dorobanti, Bucuresti (©Valentin Mandache)

***********************************************

Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Splendid panou decorativ de balcon cu motivul paunului

Panou decorativ de balcon in stil neoromanesc si venetian interbelic impodibind o casa grandioasa de la sfarsitul anilor 1930 din zona TVR, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Motivul paunului constitue unul din elementele decorative esentiale ale stilului arhitectural neoromanesc, inspirat din ornamentatia bisericilor de ev mediu tarziu din Tara Romaneasca. Pasarea aceasta reprezinta frumusetea, pacea si serenitatea si este de obicei inclusa in cadrul mai larg al schemelor decorative simbolizand Pomul Vietii sau Gradina Domnului. Motivul paunului este de asemenea unul din elementele principale decorative a ceea ce eu numesc stilul venetian interbelic, un ordin arhitectural hibrid care a aparut in anii 1930 intr-o perioada de stranse legaturi culturale cu Italia, in cadrul caruia era scoasa in evidenta componenta venetiana renascentista, una din multele dimensiuni stilistice, pe care s-a bazat initial stilul neoromanesc. Am gasit splendidul exemplu de motiv al paunului, din panoul prezentat mai sus, la balconul unei case grandioase neoromanesti din zona TVR a Bucurestiului. Acesta face parte dintr-o compozitie mai larga, prezentata in fotografia de mai jos. Acest ansamblu prezinta de asemenea clare caracterisitci ale stilului venetian interbelic, cum ar fi capitelurile coloanelor aparente sau aspectul dantelariei ornamentelor de la extremitatile panoului, etc.

Decoratii in stil neoromanesc si venetian interbelic pe un balcon al unei case de la sfarsitul anilor 1930 din zona TVR a Bucurestiului. (©Valentin Mandache)

**********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

**********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Ansamblu superlativ de balcon in stil neoromanesc

Ansamblu de balcon in stil neoromanesc, datand de la sfarsitul anilor 1920; casa din zona Cismigiu, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Ansamblul de balcon in stil neoromanesc, prezentat in imaginea de mai sus, impodobeste o casa nou restaurata, care in opinia mea este una din cele mai profesioniste astfel de lucrari efectuate in ultimile doua decade in Bucuresti, pentru orice tip de cladire istorica. Detaliile decorative sunt absolut superbe si restaurate cu multa grija, inclusiv lemnaria usii de balcon (remarcati lipsa dizgratioaselor termopane standard, care ar diminua valoarea cladirii, contrar parerii ‘consultantilor’ si proprietarilor neciopliti romani). Motivele acestea ornamentale reprezinta practic un manual al stilului arhitectural neoromanesc, unde se pot clar vedea principalele surse de inspiratie ale acestui ordin, din cel al bisericilor medievale tarzii din Valahia si de asemenea motive balcanic-otomane. In viziunea mea, principala sursa de inspiratie pentru designer-ul acestei case si balcon, a fost probabil arhitectura catedralei de la Curtea de Arges. Aceasta este una dintre cele mai frumoase bazilici ale intregii biserici rasaritene, o adunare flamboaianta de motive care se gaseau in intinsul vastului Imperiu Otoman intre sec. 14 si sec. 17, un stat din care tinuturile romanesti au facut parte pentru mai bine de patru secole. Modelele decorative prezente acolo pot fi regasite in arhitectura veche a Georgiei, Armeniei, Anatoliei si chiar a Persiei (vezi in acest sens proeminentul ornament coronal al usii balconului, care arata ca luat din panoplia decorativa a moscheilor persane, sau arcul dublu al deschiderii usii, din nou un motiv oriental, etc.)

**********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

**********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Balcon si panouri in stil Art Deco cu motivul lalelei

Un frumos exemplu de balcon in stil Art Deco, aerisit si bine proportionat, cu panouri continand o tema florala redata intr-o maniera geometrizanta, in care primeaza laleaua, impodobind o casa de la mijlocul anilor 1930 din zona Cotroceni, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

***********************************************
Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Balcon in stil neoromanesc

Un frumos balcon in stil neoromanesc de un design bine proportionat, decorat cu un panou prezentand motivul paunilor in Gradina Paradisului, si doi stalpi masivi incoronati de ghivece de flori modelate dupa suporturile de lumanari din biserica. Balconul impodobeste o casa de la sfarsitul anilor 1920 din zona Traian, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

***********************************************

Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Balcon in stil Art Deco cu tema florala exuberanta

Balcon in stil Art Deco cu abundente motive florale, datand de la mijlocul anilor 1930, zona Gara de Nord, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Exuberanta tema florala prezentata in fotografia de mai sus, impodobeste de asmemenea deschiderile de usi si ferestre ale casei care contine acest interesant balcon. Mai mult decat atat, decoratia florala de mare densitate se desfasoara si sub forma unei frize proeminente in zona de sub streasina. Efectul rezultant este unul de exaltare, comunicand o impresie de exotism a „marilor sudului”. Principalul punct de focusare al fatadei este acest balcon cu un design care reuseste sa balanseze liniile Art Deco – moderniste cu decoratia florala aproape „baroca”. Este o mare dezamagire faptul ca proprietarul acestei case a schimbat usa originala a balconului cu o urata structura de termopan. Aceasta arata gradul de ignoranta si educatia culturala de joasa calitate a multora dintre proprietarii de case de epoca din Bucuresti despre valoarea istorica si arhitecturala a cladirii care o detin, ducand la inexorabila distrugere a patrimoniului construit al Romaniei de catre proprii ei cetateni.

***********************************************
Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Veranda in stil neoromanesc cu tema florala

Un foarte interesant exemplu de veranda, unde principalul registru decorativ este abundenta tema florala pe friza, a unei case bine pastrate in stil neoromanesc datand de la inceputul anilor 1930 din zona Garii de Nord. Acesta este probabil cea mai bine conservata asemenea structura neoromaneaca cu tema florala din Bucuresti. (©Valentin Mandache)