Locuința pe care o prezint aici este un exemplu destul de bine păstrat de casă tip vagon (construită pe o parcelă îngustă de pământ, de formă relativ dreptunghiulară, cu ușa pe latura mare, de la aceste caracteristici venindu-i denumirea de „vagon”) în stil Mic Paris. Această arhitectură a înflorit în perioada La Belle Époque în București și în alte orașe românești, fiind o interpretare locală pitorească și într-o manieră provincială a stilurilor istoriciste de sec. 19 franțuzești sau,în mai mică măsură, a altor țări vestice, altoite pe structuri tradiționale balcanic-otomane. Casa prezentată aici a fost recent reparată și vopsită destul de crud cu vopsea de la magazinul de bricolaj. Sunt bucuros că proprietarul a păstrat ramele de lemn ale ferestrelor și a folosit pentru acoperis tablă obișnuită, unul dintre materialele cu care astfel de case erau acoperite la începuturile lor. Clădirea încă își păstrează intrarea vitrată, cu unele bucăți originale de geam colorat, ce filtrează lumina, ca în vremurile Fin de Siècle.
Acest tip de casă este unul dintre cele mai populare și de asemenea pitorești ce s-au construit în ariile urbane ale României în perioada La Belle Époque. Este obișnuit numită „casă-vagon” din cauza formei sale dreptunghiular-alungite, cu ușa plasată la mijlocul laturii lungi, edificiul astfel aducând cu un vagon de tren. Casa de acest model este de cele mai multe ori așezată cu lățimea la stradă, deseori prezentând un șarmant colț rotunjit făcut de fațadele de la grădină și stradă, dupa cum poate fi văzut în atrăgătorul exemplu prezentat în acest articol, din Buzău, în sud-estul României. Eu consider casa tip vagon ca o paradigmă a arhitecturii ce a prevalat acea epocă, a stilului Mic Paris, de interpretare provincială a arhitecturii istoriciste franțuzești de sec. 19.
Colțul rotunjit conține un panou decorativ cu reprezentări de trandafiri împrăștiați, amplificând impresia de pace, bucolic și prosperitate a Fin de Siècle-ului românesc. În alte cazuri colțul rotunjit al casei este lăsat gol sau decorat cu o panoplie neorococo ce prezinta monograma proprietarului sau/și anul de construcție a casei.
Îmi plac casele-vagon, fiind unul dintre tipurile mele favorite de casă de epocă, datorită pitorescului lor intens, scara umană și folosirea de materiale de construcție naturale în mare parte, întocmai cum s-au folosit în secolele de până la zorii revoluției industriale. Această varietate de proprietate de epocă este de asemenea una dintre cele mai ieftine de cumpărat și restaurat din România actuală.
Unele dintre cele mai pitoresti si in buna masura specifice pentru Bucuresti case sunt micile locuinte construite la cumpana dintre sec. 19 si 20 in zona fostelor periferii ale orasului, care astazi sunt destul de centrale, pe masura ce orasul s-a extins in ultimii 110 ani la o rata uimitoare de crestere demografica (dupa estimarile mele, Bucurestiul a avut si inca are una dintre cele mai mari, daca nu cea mai mare rata de crestere demografica printre marele centre urbane din zona UE in acest interval de timp). Am scris deja despre acest tip de casa si diversele ei incarnatii decorative in urmatoarele articole (clickati link-urile): casa de oras din anii 1910 sau deteriorarea pitoreasca a unei case de epoca, etc. Casa are un plan foarte practic, adaptat la limitarile terenurilor de construit de mici dimensiuni si scumpe, care se gaseau atunci ca si acum in Bucuresti. Forma care se impunea era de obicei dreptunguilar alungita, capabila sa se incadreze in parcela ingusta de teren, casa prezentand o fatada foarte scurta la strada. Acest tip de locuinta este cunoscuta local ca de tip „vagon” din cauza acestei forme mai neobisnuite cu latura lunga in curte, unde era de asmenea plasata intrarea, si o latura ingusta la strada. Exemplul de mai sus este chiar o asemenea casa „vagon” care prezinta caracterisiticile unei structuri vernaculare de factura mai mult rurala, decorata cu motive urbane cum sunt elementele decorative frantuzesti de sec 19, ca ghirlandele si piatra de bolta aparenta din zona pedimentului ferestrelor. O alta caractertica arhitecturala care imi place foarte mult a unora dintre aceste cladiri, este coltul rotunjit facut de zidul la strada cu zidul lung al fatadei interioare, care este de asemenea prezent in fotografia de mai sus. Acest tip de casa a fost foarte popular printre bucurestenii acelei perioade, in special printre clasele de mici negustori sau simbriasi a statului (mici functionari, politisti, invatatori). Astazi aceste pitoresti cladiri de epoca, specifice Bucurestiului, au potentialul de a deveni excelente proiecte de renovare din cauza ca sunt relativ mici, au decoratie simpla si in general destul de bine pastrata, iar structura lor este din materiale ieftine.
*********************************************** Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 