Palatul brancovenesc Potlogi: la granita dintre restaurare si imaginatie

Stilul neoromanesc este bazat pe o multipliciate de surse din cadrul regiunilor romanesti, cea mai importanta reprezentare avand-o bisericile si palatele construite in perioada centrata pe domnia voievodului Constantin Brancoveanu (1688 – 1714) al Tarii Romanesti. Arhitectura creata de-a lungul acelei ere este denumita de obicei „brancoveneasca” (alti termeni mai sunt „munteneasca” sau „renastere romaneasca”), fiind o foarte particulara si flamboaianta mixtura de motive tipice sudului Romaniei cu detalii de inspiratie islamic otomana, impreuna cu elemente renascentiste (din nordul Italiei) si baroce. Din pacate nu multe din aceste extraordinare edificii mai sunt in existenta, fiind distruse sau deteriorate de razboaie, in timpul invaziilor armatelor imperiilor vecine, cutremure, inundatii sau incendii devastatoare. De asemenea o importanta proportie a edificiilor ramase, a avut intre timp arhitectura alterata.

Raritatea relativa a acestor edificii arhetip, a fost un aspect de care s-a plans si Ion Mincu, initiatorul stilului neoromanesc, la sfarsitul sec. 19. In consecinta, o mare parte a structurilor de tip brancovenesc au trebuit sa fie reconstruite in timpurile moderne be baza ramasitelor disparate scoase din ruine, arhitectii restauratori folosindu-si din plin imaginatia pentru a umple marile gauri din volumul limitat de informatii necesare pentru restaurarea acestor monumente.

Un caz elocvent in aceasta privinta este cel al Palatului Potlogi, prezentat in imaginile de mai jos, construit de Constantin Brancoveanu  in 1698 – ’99, un produs stralucit al creativitatii efervescente a acelei perioade din Valahia.

Palatul Potlogi, ruinele cum se prezentau in anii 1950 inaintea inceperii lucrarilor de reconstructie si restaurare.

Edificiul a fost distrus de o armata otomana la numai o decada si jumatate de la construirea sa, in 1714, ca parte a represaliilor padisahului pentru presupusa colaborare a voievodului cu Petru cel Mare al Rusei, ce avansase in zona prin tradarea lui Dimitrie Cantemir al Moldovei. Palatul pentru următoarele două secole și jumătate, nu a mai fost refăcut ca în vremurile lui de glorie, având destinații de circumstanță, şi pâna la urmă lăsat în ruină (vezi fotografia de mai sus).

Palatul Potlogi, dupa restaurare, la sfarsitul anilor 1950

Restaurarea, sau mai precis reconstructia, Palatului Potlogi a fost inceputa in 1955, in timpul regimului comunist, urmand indeaproape modelele brancovenesti dezvoltate in cursul restaurarii Palatului Mogosoaia, un alt important edificiu al acelei perioade, restaurat in anii 1920 de catre marele arhitect George Matei Cantacuzino. El al a contemplat de asemenea o ruina la Mogosoaia si a trebuit sa-si foloseasca copios imaginatia in procesul de restaurare, inspirandu-se mai ales din arhitectura manastirilor brancovenesti Vacaresti (distrusa la randul ei de dictatorul Ceausescu in anii 1980), Hurez, Starvopoleos si biserica Doamnei.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

O scurta, dar interesanta descriere a lucrarilor de restaurare de la Potlogi este data in publicatia „Studii si Cercetari de Istoria Artei”, vol. 1, 1960 (Romanian Academy).

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Felul cum arata astazi palatul este in mod evident bazat pe multe presupuneri, ramasite disparate, si, dupa cum am mai mentionat, imaginatie. Cu toate acestea reuseste sa transmita o buna impresie a cum aratau edificiile vremurilor lui Constantin Brancoveanu si originalitatea remarcabila a arhitecturii acestora.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Decoratia verandei si detaliile ei arhitecturale, vazute in imaginea de mai sus, sunt intr-o masura destul de mare o redare a celor intalnite la Palatul Mogosoaia, care la randul lor au fost design-ate de arhitectul GM Cantacuzino, inspirandu-se in principal, in acest caz, din arhitectura manastirilor Hurezi si Vacaresti.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17, inscriptia inaugurala a domnului Constantin Brancoveanu; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Inscriptia dedicatorie de mai sus, unul dintre putinele elemente pastrate din edificiul original, decorata cu un frumos vultur valah, este scrisa in scripa chirilica locala, folosita in Valahia si Moldova pana la reforma alfabetului de la mijlocul sec. 19. Aceasta mentioneaza in initiale la colturi numele si titlul fondatorului Palatului Potlogi: „Io [Eu, etc.], K [Constantin], B [Brancoveanu], V [Voievod]”.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17, beciul; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Superstructura palatului este sustinuta in importanta masura de un masiv pilier, vazut in fotografia de mai sus, asezat la centrul pivnitei, o solutie structural-arhitecturala intalnita la palazzo-urile de vara venetiene de pe valea Pad-ului.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Imaginea de mai sus prezinta vulturul bicefal al Imperiului Bizantin, parte din heraldica voievodului, care era membru al marii familii imperiale bizantine a Cantacuzinilor. Aceasta este reconstructie din anii 1950.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Fotografia de mai sus prezinta decoratia in stucatura a interiorului palatului, in motive persane si otomane, in genul decoratiilor palatelor valahe de sec. 17, modelate in acest caz dupa compozitii similare de la biserica Doamnei si alte cladiri brancovenesti.

***********************************************

Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Istorie și identitate muntenească într-o inscripție cu litere chirilice

Inscripție în litere chirilice datând de la 1842, de pe zidul de sud al bisericii Domnița Bălașa, București – click fotografia pentru o vedere detaliată (©Valentin Mandache)

Îmi plac foarte mult inscripțiile și alte tipuri de scriere cu litere chirilice în limba română. Acestea au pentru mine o profundă semnificație identitară și parcă vin și îmi vorbesc din negura vremurilor. Limba română și-a adaptat de-a lungul secolelor alfabetul chirilic, cu unele inovații și litere proprii, nevoilor și sunetelor sale. Astfel, atunci când s-a scris „Biblia de la București” în 1688, documentul de bază al limbii române literare moderne, a rezultat o operă nu numai lingvistică, ci și de arte vizuale datorită aspectului superb al literelor chirilice folosite. Stilul neoromânesc a reușit să conserve în mare parte forma și estetica deosebită a chirilicelor prin redarea arhitecturală a literelor latine în coordonate care amintesc de vechiul alfabet, despre care am scris un articol amplu ilustrat la acest link. Un frumos exemplu de inscripție cu litere chirilice românești este placa comemorativă fixată în anul 1842 pe peretele de sud al bisericii Domnița Bălașa din București, prezentată în fotografia de mai sus, și care este o extraordinară cronică condensată a istoriei și identității muntenești sau valahe. Am transpus această inscripție mai jos în litere latine, păstrând pe cât am putut felul de redare a cuvintelor și lipsa în general a punctuației:

Acest sfânt și dumnezeiesc lăcaș în care se prăznuiește cea întru mărire înnălțare dela pământ la ceruri a mântuitorului nostru s-au rădicat din temelie la anul 1751 de răposata Domnița Bălașa, fiica lui Constantin Voevod Basaraba Brâncoveanul cu toate încăperile dupanprejur oranduindule spre locuința săracilor celor fără adăpostire la care au închinat toata starea sa și a soțului său banul Manolache Lambrino = Dar vremea ce toate le-învechește aducând la dărăpănare toate încăperile, stranepotasau banul Grigore Basaraba Brâncoveanul, odrasla cea din urma in care sau sfarsit acest slavit si vechiu neam al Basarabilor, si al Brâncovenilor, leau preinnoint adaogandule la anul 1831 iar la anul 1838 Ghenar intamplanduse infricosat cutremur care darapanand si sfanta biserica, dumneaei baneasa Safta Brâncoveanca nascuta Balș, sotia raposatului ban, ce au zidit spitalul brâncovenesc silau inzestrat din casa sotului dumisale ca o stapana si efora iconomisind din veniturile acestei sfinte biserici si jertfind si din ale dumneaei, au ridicato din temelie in locul cei vechi marindo si frumutando, spre pomenire vesnica care sa savarsit prin osârdnica staruire a epitropilor numitului spital ce sint și a sfintei biserici, căminarul Manuil Serghia și stolnicul Ioan Nadaianu la anul mântuirii 1842.

Ce e impresionant în textul de față, pe lângă plăcuta rezonanță a limbii de acum peste un secol și jumătate, sunt referințele de un respect profund la dinastia Basarabilor și la familia Brâncovenilor, reflectând puternica identitate muntenească (eu aș folosi si denumirea mai simplă de „munteană”) a locuitorilor Bucureștiului acelui timp. Muntenia, prin aceasta înțelegând Valahia însăși, era atunci o țară  cu o istorie de jumătate de mileniu, care era intrinsec legată de domnitorii Basarabi ce au creat și condus acel stat în cele mai grele și de asemenea prospere momente ale sale. Curentul unionist nu avea atunci forța cu care este zugrăvit în istoriile naționaliste scrise de la unire încoace, inscripția redând o stare de fapt naturală, existentă în conștiința locuitorilor Țării Românești. Textul mai face referință și la un mare cutremur din ianuarie 1838 și la extraodinarele fapte caritabile ale celor din urmă Basarabi și Brâncoveni, zugrăvind în câteva rânduri o încântătoare imagine a Țării Româneaști de acum 170 de ani.

Inscripțiile în litere chirilice pot fi ușor citite de cei care cunosc chiar în mod elementar acest alfabet sau au învățat la școală limba rusă. Este deplorabil că nu există în curriculumul școlilor generale sau al  liceelor măcar câteva lecții de româna veche scrisă în chirilică pentru a facilita astfel accesul, la cât mai multe persoane, la un imens capitol al identității noastre, ascuns în urma proceselor politice naționaliste xenofobe din ultimul secol și jumătate.

***********************************************

Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Rezonante ale solstitiului in arhitectura

Stema Principatului Valahiei, inceputul sec. 18, biserica Sf Gheorghe Nou, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Solstitiul de iarna 2010 a avut loc sapatmana aceasta, marti 21 decembrie si, pentru prima oara in 456 de ani, s-a petrecut si o eclipsa de Luna. M-am gandit ca o cale potrivita de a marca aceasta rara concomitanta astronomica poate fi prin postarea pe blog a unei fotografii arhitecturale care aduce impreuna Soarele si Luna. Stema vechiului Principat al Tarii Romanesti (ca de asemenea si cea a Principatului Moldova) contine un soare radiant si o semiluna, ambele redate deseori cu fete umane figurative, flancand un vultur. Am gasit o buna asmenea reprezentare pe inscriptia votiva, datand din prima parte a sec. 18, prezentata mai sus, care impodobeste biserica St Gheorghe Nou din Bucuresti. Pitorestile literele de pe inscriptie sunt in alfabetul chirilic, folosit in redarea limbii romane pana la mijlocul sec. 19.

***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Colectă de fonduri în anii 1920 pentru restaurare de clădire istorică

Carte poştală din anii 1920 vândută pentru strângerea de fonduri în vederea restaurării bisericii Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti (colecţie privată)

Imaginea de mai sus prezintă un interesant exemplu istoric de colectă de fonduri pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu, care datează din anii 1920. Aceasta arată cât de  preocupaţi erau cetăţenii de atunci ai Bucureştiului de conservarea moştenirii lor arhitecturale, comparativ cu lipsa de interes a locuitorilor actuali ai urbei; o măsură a cât de grav a fost afectată identitatea locală de anii regimului comunist şi ai celor două decenii de tranziţie haotică postcomunistă. Banii din vânzarea cărţilor poştale erau destinaţi pentru consolidarea structurii şi restaurarea bisericii Sf. Gheorghe Nou din centrul Bucureştiului, una dintre cele mai importante basilici ale oraşului, unde se spune că este îngropat corpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta a fost decapitat în 1714 la Istanbul de către otomani, învinuit, printre altele, de trădare prin plănuirea sprijinirii ţarului Petru cel Mare în ofensiva fără succes din 1711 a acestuia în Moldova. Principele Brâncoveanu este o figură remarcabilă în istoria românească, fiind cunoscut ca un foarte capabil administrator al Valahiei şi ca un aristocrat fabulos de bogat (turcii îl porecleau chiar „Altin Bas”/ „Prinţul de Aur”) şi de asemenea în calitate de ctitor de măreţe biserici şi palate. Stilul arhitectural care a apărut la sfârşitul sec. 17 şi începutul sec. 18 în urma programului său de construcţii este numit „brâncovenesc” sau „renaştere românească”, reprezentând o fascinanta sinteză între elemente arhitecturale bizantine, otomane, renascentiste şi baroce; el precede şi inspiră stilul arhitectural neoromânesc modern.

***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.