Biserica din Otesani, judetul Valcea, a fost construita in 1740, extinsa si repictata la mijlocul sec. 19, in ceea ce eu denumesc faza tarzie a stilului valah. Este unul din cele mai bine pastrate asemenea exemple de stil arhitectural nativ Romaniei, insa foarte putin stiut de public; o delectare vizuala si exuberanta de culori in cadrul mediului natural tipic sudului tarii.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Stilul arhitectural nativ vechiului Principat al Valahiei, valahul, gresit denumit brancovenesc, care s-a manifestat in special de-a lungul sec. 18, ca o interpretare locala a barocului otoman, dezvoltat pe traditii bizantine si vestice, este exprimat in forme inalt rafinate, cum sunt bisericile de oras sau manastire, dar si in forme rurale, aproape vernaculare, care sunt totusi impresionant de sarmante, cu o intrinseca valoare artistica si estetica. Un asemenea exemplu este biserica satului Maldaresti, semnalata in acest video, in Oltenia, construita intre 1774 – 1790, care este intr-o remarcabila stare de conservare, cu toate ca are mare nevoie de ingrijire.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Acest exemplu de veranda a unui pavilion princiar de locuit este de la Manastirea Dintr-un Lemn in Oltenia, expunand exuberanta de culori a stilului Valah si elemente arhitecturale de baroc otoman, cum ar fi arcul chila sau cornisa de streasina cu inclinare inversata.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Sistemul de defilee Porțile de Fier ale Dunării separă lanțurile muntoase ale Carpaților și Balcanilor, controlând astfel principala rută fluvială și una dintre căile comerciale importante ce leagă Europa Centrală de Peninsula Balcanică. Orașul Drobeta-Turnu Severin este situat în aval, nu departe de Porțile de Fier, fiind excelent poziționat pentru a beneficia de traficul comercial de-a lungul marelui fluviu. Istoria acestuia poate fi urmărită pînă în vremurile antichității, când triburi celtice și dacice locuiau în regiune, toponimul „Drobeta” având, în opinia mea, rădăcini similare cu cel al orașului Drogheda din Irlanda, pe care l-am vizitat cu ocazia unui simpozion de științe istorice, însemnând „pod peste vad” – „podul vadului”. De fapt una dintre cele mai îndrăznețe și magnifice construcții ale Imperiului Roman, podul Împăratului Traian de peste Dunăre, imortalizat pe Columna lui Traian din Roma, ambele opere ale arhitectului Apollodor din Damasc, se afla în vecinătatea orașului într-unul din locurile cu cea mai mică adâncime a apei din zonă, ceea ce corespunde cu situația descrisă de toponimul irlandez. Partea „Turnu Severin” din numele orașului a apărut în timpurile medievale și înseamnă o fortificație cu turn („Turnu”) localizat într-o arie nordică, la nord de o anumita zonă („Severin”), provenind probabil din limba română veche vorbită în evul mediu timpuriu. Părerea ca „Severin” ar veni de la împăratul roman Severus este numai o fantezie naționalistă românească, din păcate perorată în mediile de informare actuale, scrise de autori caracterizați de un bagaj cultural sărac. O reprezentare abstractă a vechiului pod al lui Traian este prezentată mai jos pe reversul unei monede romane, sestertius (catalog RIC 569 – C), emisă de împărat pentru a comemora inaugurarea acestuia.
Monedă romană de bronz (sestertius) emisă în 105 – 108 e.n., înfățișând podul lui Traian peste Dunăre din apropierea orașului Drobeta-Turnu Severin (colecția Valentin Mandache).
Dupa căderea administrației imperiale romane și bizantine în regiune, Drobeta a înflorit din nou economic și ca centru urban, comparabil cu epoca romană, numai optsprezece secole mai târziu, în timpul domniei Principelui, mai târziu Rege, Carol I al României (1866-1914). Aceasta a fost o consecință a deschiderii Dunării pentru navigația internațională în a doua parte a sec. 19, prin aruncarea în aer a primejdioșilor colți de stâncă submarină de la cataractele Dunării la Cazane și a tratatelor politice încheiate în urma războaielor împotriva Imperiului Otoman, care a dominat de secole regiunea și se afla într-un declin inexorabil în acea perioadă. Acele circumstanțe au permis navigația vaselor mari, moderne, ale epocii victoriene, facilitând transportul bunurilor de la Viena până în Marea Egee și mai departe, sau a grânelor din Câmpia Română, permițându-le astfel să ajungă cu ușurință în piețe din inima Europei.
Un vechi antrepozit (datând din anii 1890 sau 1900), folosit în cadrul comerțului fluvial dunărean de la Drobeta-Turnu Severin.
Drobeta-Turnu Severin a putut în acest mod profita de oportunitățile de comerț generate de poziția sa geografică favorabilă și de acele circumstanțe politice privilegiate de la Fin de Siècle. O rămășiță a acelor vremuri glorioase este amplul antrepozit din fotografia de mai sus, astăzi lăsat în paragină din cauza crizei care afecteaza regiunea și a lipsei de măsuri de protecție a patrimoniului construit din partea instituțiilor guvernamentale. Orașul a fost de asemenea înzestrat în acea perioadă cu frumoase clădiri, o mica mostră fiind prezentată în imaginile de mai jos.
Casă în stil Micul Paris (cu accente Beaux Arts), datând din anii 1890, Drobeta-Turnu Severin.
Arhitectura prevalentă a acestor case este stilul Micul Paris, care reprezintă colectiv stiluri franțuzești istoriciste de sec. 19, interpretate într-o manieră provincială în România perioadei La Belle Époque.
Casă în stil Micul Paris, datând de la sfârșitul anilor 1890, Drobeta-Turnu Severin.
Edificiile prezentate aici sunt impresionant de mari și bogat ornamentate, fiind comparabile sau chiar mai arătoase decât case bucureștene reprezentative pentru acest stil din anii 1890, dându-ne o idee despre prosperitatea cetățenilor orașului acelor vremuri.
Casă în stil neogotic – Renaștere timpurie, datând din anii 1890, Drobeta-Turnu Severin.
Orașul conține și clădiri în alte stiluri din acea perioadă, cum este exemplul din fotografia de mai sus, o consecință a diversității și sofisticării gusturilor unei populații foarte cosmopolite, care cuprindea români, germani, sârbi, evrei, unguri, greci, italieni și multe alte etnii.
Casă în stil Micul Paris din anii 1890, Drobeta-Turnu Severin.
În 1906, Turnu Severin, împreună cu restul României, a sărbătorit jubileul a patruzeci de ani de domnie glorioasă și prosperă a regelui Carol I, precum și optsprezece secole de la cucerirea romană a Daciei (106 e.n.), un eveniment istoric major, pivotal, care a pus în mișcare formarea poporului român.
Statuia bust a împăratului Traian, inaugurată în 1906; parcul central din Drobeta-Turnu Severin.
Ca parte a acelor serbări, un bust al împăratului Traian a fost inaugurat în parcul central al orașului, a cărui istorie și identitate datorează atât de mult celor întâmplate la începutul celui de-al doilea secol al erei creștine.
Coloana care susține bustul împăratului Traian, menționând cei 1800 de ani de la cucerirea romană, parcul central din Drobeta-Turnu Severin.
Traian este de asemenea considerat, în discursul și imaginația naționalistă românească, ca fondator al națiunii, împreună cu regele dac Decebal, învins de acesta în urma a două războaie devastatoare, care au reprezentat cele mai mari angajamente militare în Europa până la Primul Război Mondial, dupa cum afirmă istoricul britanic Julian Bennett, cel mai bun specialist al perioadei traiane, în a sa biografie a împăratului Traian.
Expoziția jubiliară regală din 1906 -„Expoziția Generală Română”, carte poștală decorată cu motive neoromânești într-o expresie Art Nouveau. (carte poștală veche, colecția Valentin Mandache)
Sărbătoririle din anul 1906 au culminat prin organizarea unei mari expoziții jubilare regale, „Expoziția Generală Română”, în București, unde au fost prezentate publicului larg realizările țării în domeniul artelor, științelor și industriilor. Stilul neoromânesc, atunci noul ordin arhitectural național, a fost una dintre principalele teme ale expoziției, lucru văzut și în motivele decorative ale cărții poștale prezentate mai sus, emisă cu acea ocazie. Cele doua personaje ale căror fapte țara, inclusiv cetățenii din Drobeta-Turnu Severin, le celebrau, sunt zugrăvite stând de o parte și de alta a unui altar cu emblema Lupoaicei Romane, binecuvântați de o figură feminină, personificare a României – o veritabilă efuziune de simbolism a identității naționale, care ne dă nouă, la un secol distanță, o idee despre atmosfera entuziastă și mândria civică și patriotică a oamenilor acelei epoci.
Fotografiile conținând exemple de arhitectură de epocă din Drobeta-Turnu Severin au fost puse cu amabilitate la dispoziție de către Irina Magdalena Bivolaru, un nativ al orașului și cititor calificat al acestui blog.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Panoul decorativ neoromânesc din fotografia de mai sus constă în vrejuri şi frunze de viţă de vie care au la centru stema Olteniei. Proprietarul iniţial al casei a vrut astfel să-şi declare cu mândrie originea sau legăturile cu această veche provincie românească. Semnul heraldic este format dintr-un scut care conţine un leu încoronat, ridicându-se la rândul lui dintr-o coroană de ban. „Ban” este un termen medieval din limba maghiară care înseamnă guvernator al unei provincii de frontieră, intrat în limba română încă de pe vremea când Oltenia era o provincie a Regatului Ungar, acum mai bine de cinci secole. Leul ţine de asemenea între labele din faţă o stea cu şase raze. Îmi place cum acest însemn heraldic dă excelente repere cu privire la data de construcţie a casei. Stema este o versiune folosită între 1872 şi 1921. Pe de altă parte, panoul şi faţada casei sunt făcute din beton, un material folosit în România pe scară mai largă în construcţia caselor mai ales după Primul Război Mondial. Mai mult, tipologia vrejurilor stilizate de viţă de vie este de asemenea caracteristică pentru neoromânescul anilor 1920. Toate aceste date mă conduc la părerea că data de construcţie a acestei case, sau cel puţin a acestui sector de casă, trebuie să fie cândva între 1919 şi 1921. Bineînţeles aceasta trebuie verificată cu documente din arhive, dar atunci când fac o evaluare în teren, data astfel stabilită mă ajută la evaluarea şi înţelegerea in situ a contextului şi arhitecturii istorice a casei precum şi a tehnologiei şi materialelor folosite la ridicarea ei, putând formula sfaturi iniţiale pentru proprietar cu privire la restaurare şi/sau renovare sau la valoarea de piaţă a acesteia.
*********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Acest articol a fost publicat initial pe blogul Dianei Mandache de istorie a regalitatii, si este dedicat aniversarii maine, 24 August, a zilei de nastere a Regelui Ferdinand (1865 – 1927), suveranul tarii in timpul Primului Razboi Mondial. Articolul reflecta un important aspect al identitatii locale, la nivelul satului, generat de impactul dramatic pe care evenimentele Marelui Razboi l-au avut asupra mediului rural romanesc.
Casa foarte ornata in stil neoromanesc din fotografia de mai sus este in stagiile finale ale unor de renovare si restaurare (este de remarcat faptul ca s-a pastrat tigla pe acoperis in locul optiunii nefaste de acoperis metalic Lindab, preferat de mutitudinea de proprietari ignoranti care desfigureaza casele de epoca). Cladirea se afla intr-o zona plina de proprietati istorice de prima calitate ale Bucurestiului, cu ambasade si edificii remarcabile aflate in proprietatea guvernului. Ce am gasit mai neobisnuit la aceasta cladire este forma ei generala, care modeleaza schema unei biserici, trimitand cu unele elemente spre Tismana si Hurezi in Oltenia. De exemplu porticul arcuit de langa usa de intrare a casei, vizibil in planul doi din coltul din stanga jos, este inspirat din cel al manastirii Tismana. Imi place cum zona altarului functioneaza ca veranda semicirculara de parterul casei, ce are deasupra un frumos alcov desfasurat in trei registre orizontale, rezultand intr-un discret balcon. De asemenea remarcabili sunt stalpii gardului, incoronati de ghivece de flori, jardiniere, decorate cu motive neoromanesti.
********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
**********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Valahia sau Ţara Românească este unul dinre cele trei principate care împreună cu Moldova şi Transilvania formează cea mai mare parte a României moderne. Într-adevăr, acest fost principat este centrul populaţional şi administrativ al acestei ţări, având în cuprinsul ei oraşul Bucureşti, cea de-a şasea metropolă ca mărime din Uniunea Europeană (cca trei milioane de locuitori, inclusiv cei neînregistraţi). Dintr-un punct de vedere arhitectural, Ţara Românească este importantă pentru că iniţiatorul stilului neoromânesc, arhitectul Ion Mincu şi pleiada de arhitecţi de după el au folosit, proeminent în proiectele lor neoromâneşti, motive şi ornamente inspirate din cele ale bisericilor medievale târzii valahe şi, de asemenea, tipuri de construcţie şi reprezentări de arhitectură civilă valahă. „Valah” sau mai comun termenul de „muntean” împreună cu cel de „oltean” sunt printre principalele identităţi regionale româneşti, echivalentul de Midlander sau Yorkshireman pentru Anglia. Această identitate regională a acţionat şi a fost văzută ca o identitate naţională pentru mai bine de cinci sute de ani pe când Valahia a funcţionat ca stat, de la fondarea sa în 1330, mai întâi un stat independent, apoi sub suzeranitate maghiară şi după aceea ca protectorat otoman, păstrându-şi sistemul administrativ indigen şi aristocraţia pământeană, până la formarea statului modern România în 1859. Am constatat pe internet o lipsă surprinzătoare de surse bine documentate despre principatul Valahiei, de fapt nu am putut găsi niciuna pe care să o pot recomanda (atenţie la intrarea de la Wikipedia care este sub-standard şi foarte inexactă, ca să nu zic mai mult). Cea mai bună lucrare pe care o pot recomanda pentru oricine este interesat de acest destul de enigmatic fost stat european, un fel de principat al Navarei transferat din Pirinei în Carpaţi, este lucrarea marelui geograf francez Emmannuel de Martonne: „La Valachie. Essai de monographie geographique” (Colin, Paris 1902). Eu însumi sunt muntean/valah, fiind născut în judeţul Buzău, în partea estică vechiului principat. Cuvântul „valah” înseamnă „persoană din regiunea de frontieră” sau de asemenea „străin”, având aceeaşi etimologie şi rădăcini lingvistice în vechile limbi germanice şi slavone ca şi cuvântul „Velş” sau „Valon”. Valahia este aşadar, din punct de vedere etimologic, identic cu Tara Velşilor/Galilor (Wales) din Marea Britanie sau cu provincia belgiană Valonia/Wallonia. Cel mai proeminent semn/marker al identităţii valahe care mai poate fi întâlnit astăzi este semnul heraldic al acestui principat de pe vechile palate aristocratice sau bisericile medievale: un vultur cu aripile desfăcute, având în cioc o cruce, stând pe o stâncă şi flancat de o semilună şi un soare cu trăsături de faţă umană. Acest semn heraldic al Valahiei este arătat în fotografia de mai sus, pe care am făcut-o la biserica Sf. Gheorghe Nou (sec. 17) din Bucureşti. Acest ornament deosebit este o restaurare/renovare de bună calitate în beton armat a unui ornament asemănător sculptat în piatră care a împodobit biserica înainte de restaurarea clădirii care a avut loc prin anii 1930.
*********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Către sfârşitul secolului 19, România a devenit una dintre principalele ţări exportatoare de grâne din Europa, la concurenţă strânsă cu producătorii din sudul Rusiei (stepa nord-Pontică). Această stare de fapt a fost rezultatul direct al războiului din Crimeea şi al celui ruso-turc din 1877-1878, evenimente care au permis deschiderea din nou, pentru libera navigaţie internaţională, a căilor fluviale şi maritime ale Dunării şi respectiv Mării Negre, prin strâmtori, pentru prima oară de la ocupaţia otomană a regiunii Balcanilor şi bazinului pontic, survenită cu patru secole mai devreme.
Finanţele care au rezultat din cererea de cantităţi extraordinare de cereale, care venea din partea ţărilor industrializate ale Europei occidentale din epoca victoriană, au făcut posibilă o înflorire economică şi culturală fără precedent în România; astfel, din acea perioadă datează cea mai mare parte a pitoreştii arhitecturi de inspiraţie franceză din Bucureşti (pe care eu o numesc stilul „Micul Paris”) şi din multe alte oraşe româneşti de provincie.
Arhitectura industrială face şi ea parte din acea dezvoltare şi poate fi văzută astăzi în vechile hambare folosite pentru depozitarea grânelor înainte de a lua calea exportului, presărate în cadrul landschaft-ului rural românesc, precum şi în construcţiile industriale cu totul speciale, de tip victorian, respectiv marile mori cu aburi localizate mai ales în porturile dunărene prin care se exportau cerealele.
Ţărani cu căruţe încărcate cu grâne, aşteptându-şi rândul la o moară industrială cu aburi, numită „Moara lui Zerman”, din Brăila, datată în 1899 (carte poştală veche, colecţia Valentin Mandache).
În timpul muncii mele de teren în Oltenia de anul trecut, am descoperit un exemplu excelent de hambar de depozitat grâne, care a supravieţuit din secolul 19, într-un sat din judeţul Gorj, din sud-vestul României.
Unul dintre principalele sectoare cu caracter decorativ ale unei case în stil neoromânesc este turnul său, modelat după cel al caselor fortificate numite culă, construite de mica boierime din Oltenia între sec. 17 şi 19. Turnul ocupa de obicei un spaţiu mare din totalul destinat clădirii şi deci numai case construite pe terenuri suficient de mari, o problemă perenă în Bucureştiul aglomerat, erau prevăzute cu asemenea structuri de prestigiu. Soluţia arhitecturală era proiectarea unor elemente de faţadă care să sugereze structura de turn, integrând în aceasta veranda casei sau bay window-uri de dimensiuni mai mari. Multe case în stil neoromânesc construite pe terenuri de dimensiuni modeste prezintă asemenea turnuri abstracte în cadrul faţadei. Am găsit un exemplu excelent de abstractizare de turn, prezentat în fotografia de mai sus, la o casă neoromânească datând de la mijlocul anilor 1920, unde îmi plac mult elementele decorative de tip Art Nouveau care caracterizează acest stil arhitectural în etapele sale iniţiale de evoluţie.
*********************************************** Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 