Golul de putere creat in Romania de suspendarea presedintelui, furtul intelectual al prim-ministrului si incompetenta presedintelui interimar au creat brese interesante in groasa ceata intretinuta de politicienii damboviteni prin care acestia isi disimulau fraudele, viata de huzur, aroganta si privilegiile de satrapi platite din munca a milioane de contribuabili. Accesul publicului la Vila Dante, deschisa in ziua referendumului de demnitere a presedintelui, pe 29 iulie ’12, se inscrie in aceste evenimente rare prin care noi, oamenii normali, am putut vedea cu proprii ochi si confirma certitudini cu privire la modul de viata al acestor personaje, cum vad ei lumea si cum s-a putut forma o asemenea clica ce domina tara inca de la instaurarea comunismului.
Vila se afla in cadrul unui complex de asemenea edificii construit in anii 1960 pentru familiile potentatilor supremi ai Romaniei, folosite dupa Revolutie de varful noii conduceri. Este situata intr-un excelent decor natural, ce aminteste de mediul vechii Vlasii, presarata de paduri, pajisti si lacuri, acum inghitita de jungla de beton a capitalei. Complexul a fost ridicat in interiorul unei meandre a sistemului lacustru prin care curge Colentina, in zona Herastrau. Are forma unei peninsule, ceea ce imi aminteste de pozitionarea castelelor senioriale medievale in locuri greu de accesat, cum este aceasta meandra, sau pe promotorii, dar avand aproape vasalii si populatia pe care o asupreau. Un asemenea amplasament era ideal pentru elita comunistilor, formati intr-o traditie de lupta conspirativa si suspiciune chiar si pe cei apropiati lor. Acest fel de a fi este inca o caracteristica a conducerii Romaniei, care nu a reusit sa faca tranzitia completa de la compartamentul mafiot comunist, la normele democratice. Vila Dante este asadar un element constitutiv al acelei fortarete propriu-zise, cu paza militara stricta si sisteme de supraveghere, unde locuiesc sefii politici ai acestei tari, amplasata in meandra raului Colentina, un epitom al mentalitatii de asediu al acestei elite instaurate acum mai bine de sase decade.
Designerul edificiului este, din informatiile care le am, arhitectul Cezar Lazarescu, unul dintre cei care au continuant traditia si calitatea scolii de arhitectura romaneasca in primele trei decade ale erei comuniste. Arhitectii romani au putut realiza constructii remarcabile sub tutela statului chiar si in perioada stalinista si mai ales in timpul dezghetului comunist al anilor ’60 si inceputul anilor ’70, cand prin „Tezele de la Mangalia”, regimul Ceausescu a declansat procesul de izolare si decadere culturala, economica si implicit arhitecturala a tarii. Ordinul de constructie al vilelor din acest perimetru a fost dat de Gheorghe Gheorghiu Dej la jumatatea decadei 1960, folosindu-se materiale de prima calitate si forta de munca inalt calificata, ce asemenea arhitectilor era formata in traditia calitatii interbelice.
Am stat la o coada civilzata, cu o multime de curiosi, predominand cei de varsta peste 60 de ani ce erau motivati politic, impotriva presedintelui suspendat, sa faca o asemenea vizita. Ma aflam printre putinii ce doreau mentinerea ordinii constitutionale si rearanjarea esichierului politic fara gimnastica legislativa ce aducea a lovitura de stat, intreprinsa de majoritatea parlamentara si guvernul ei. Multa lume glumea pe seama politicieniilor, mai ales Basescu, fiind de un umor sanatos, de tipologe munteana, care pentru mine aduce mult cu cel britanic. Erau destui frustati vociferand despre pensia sau salariul taiat, dar acestia aratau mai mult comici decat tragici. Toata aleea de asteptare era pavoazata cu pancarte si graffitti la adresa lui „dottore Ponta” ca o aluzie la jalnicul lui plagiat si eforturi de exonerare, puse de buna seama de ajutoarele presedintelui ce avea vila de stat oficiala chiar langa Vila Dante.
Daca din afara si la o privire rapida se poate percepe volumetria armonioasa si calitatea designului arhitectural original, tipic modernismului postbelic, la o inspectie mai atenta, mai ales la interior se observa modificarile si renovarile ample de gust indoielnic facute de proiectantii post-comunisti ai Regiei Autonome Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat ce are in custodie aceste edificii. Sunt neplacut surpris de folosirea materialelor de magazin, plastic maro pentru termopane sau mobila din lemn prefabricat, care aduce in cel mai bun caz cu cea de tip IKEA. Din cand in cand mai apar elemente ale designului interor original cum sunt usile culisante din imaginea se sus.
Anumite elemente tipice modernismului anilor ’60 mai persista pe alocuri, desi cred ca sunt pavoazate cu materiale contemporane din magazinele de bricolaj cu produse de serie, cum este structura din fotografia de mai sus.
Mobilierul are un aspect obosit, cu toate ca e nou nout, si tradeaza gusturi tipice spatiului sovietic. Observati contrastul cu volumetria eleganta a camerei.
Acelasi lucru se poate spune si de dormitoare, tipice preferintelor de interior design ale actualei elite a Romaniei, nu numai cele politice, ci si a lumii afacerilor sau chiar intelectualilor legati de putere. Aceste gusturi necizelate permeaza de la varf in jos spre celelalte straturi ale populatiei, fiind in parte responsabile pentru proasta educatie arhitecturala si estetica a publicului romanesc.
Arhitectura peisajistica are de-a face cu conceptiile anilor ’60 de simplitate si low maintainance, cum sunt pinii mediteraneeni din prim-plan ce necesita minima intretinere. La gradina cred ca s-a umblat cel mai putin si e mentinuta intr-o forma apropiata de cea originala.
Un element extrem de rar intalnit de romanii obisnuiti este dressing room-ul, locul unde iti tii garderoba, pantofii si unde te imbraci inainte de a iesi in oras. Vila Dante are o camera ampla in aceasta privinta, dar cu un mobilier de calitate medie, tipic gusturilor locale. M-am amuzat peste masura cand auzeam in jurul meu ca multi confundau acest spatiu cu „biblioteca”.
Toaletele sunt si ele reprezentative gusturilor locale, de magazin de productie de serie, fiind ansambluri din cataloage de bai standard de apartament, plantate in cadrul acestei vile care merita conservarea echipamentului original sau folosirea unor designuri originale cel putin.
Piscina in opinia mea e mai deosebita in volumetrie si echipament, cu exceptia pavajului din marmura ca de abator. Apa era probabil neschimbata de mult timp.
Jacuzzi a fost unul din dipozitivele ce atragea atentia din cale afara vizitatorilor, multi considerandu-l de un lux exorbitant. Am fost amuzat, deoarece am vazut si folosit jacuzzi mult mai ample si comfortabile la cunostinte in Statele Unite ce erau lucratori obisnuiti la companiile de acolo.
Ca o concluzie, ziua portilor deschise la Vila Dante, a constituit o buna ocazie de a „radiografia” istoria si gusturile arhitecturale ale conducerii acestei tari, si modul cum restul populatiei se raporteza la ele. Am putut astfel realiza cat de mare este contrastul cu vechea ordine si glorie a tarii reprezentata de monarhia constitutionala, familia regala si traditiile de secole ale vechii elite si populatii, intrerupte de momentul acapararii puterii de catre comunisti in 1947. Acel act de acum sase decade si jumatate, inca genereaza ecouri si efecte in zilele noastre, cum este aceasta lovitura de stat disimulata a guvernului si majoritatii parlamentare, cu toate ca intre timp a avut loc o revolutie, ce nu si-a atins multe din scopuri.
Valentin Mandache, expert in case de epoca
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 
Sincer, la inceput am crezut ca Villa Date fusese folosita ca spatiu comercial (nu cunosc Bucurestiul foarte bine, de unde si confuzia mea.) Nu imi vine sa cred ca nici un arhitect sau designer roman nu stie ca intr’o baie de LUX toaleta si bideul au o camera separata cu access la baia propriu zisa si in general ferestrele se amplaseaza in linia normala de vedere (si stilul incaperii dicteaza dimensiunile.) M’a pufnit rasul cind am vazut sistemul de jacuzzi – in general sistemele de jacuzzi de LUX se construiesc on-site si se paveaza in mozaic, fibra de sticla este in general o solutie ieftina. Problema pe care o am este prezentarea unei cladiri pregatite mai degraba pentru uz institutional drept imobil de lux in scopul de a manipula opinia publica. Vila Dante nu mai este imobil de lux. In acelasi timp sint foarte trista cind vad genul acesta de renovari. Imi place foarte mult arhitectura anilor 60, chiar traiesc intr’o casa stil mid-century (cu ceva updates) Vila Date are ‘oase’ bune, dar e imbracata prost 😉
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru informatul comentariu Heliana! Arhitectura anilor ’60 ma atrage de asemenea, iar in Romania sunt multe exemple remarcabile care au acelasi tratament ca Art Deco-ul sau modernismul interbelic. Asa cum excelent ai remarcat, aceste edificii, ca de altfel majoritatea caselor de epoca romanesti, care au inceptut sa fie chipurile renovate, se prezinta de fapt cu „oase bune, dar imbracate prost”. Voi tine minte fraza aceasta! Valentin
ApreciazăApreciază
Din articolul pe care l-ati scris, rezulta ca sunteti dezamagit de actuala vila. Eu am vazut-o si am lucrat la reparatiile ei in anii 1988-89 (pe atunci lucram ca arhitect la Casa Republicii), vila intr-adevar proiectata de fostul rector Cezar Lazarescu prin anii 1965-68.Predominau atunci mobilierul de lemn masiv (in special nuc), scaunele imbracate in piele, pardoselile de marmura alba (Ruschita), neagra (Moneasa) si crem (Caprior). Gusturile actuale ii reprezinta pe cei de la RAPPS, multe din spatiile actuale eu nerecunoscandu-le (mobilierul de lemn masiv din dormitoare a disparut, baile au fost modificate in totalitate etc). Mie arhitectura ei mi s-a parut reusita ( un amestec de modernism tip Bauhaus si arhitectura fascista italiana), cu toate interventiile de partid, mai ales la decoratiunile interioare.
ApreciazăApreciază
Am vazut vila doar la tv (din pacate) si pe cat de eleganta mi s-a parut in planurile exterioare indepartate, pe atat de ingrozitoare mi s-au parut interioarele. Vila arata practic a casa de parvenit, nicidecum a vila de protocol. Dumneavoastra puneti (cu eleganta) acest lucru pe seama gustului indoielnic al conducatorilor, insa nu pot sa cred ca acest proiect de renovare n-a trecut prin mana unui arhitect.
Dupa umila mea parere (de nespecialist, dar „consumator” de arhitectura), un arhitect profesionist n-are voie sa nu recunoasca valoarea unei cladiri si sa o mutileze in asemenea hal. Indiferent de restrictiile financiare sau arbitrare impuse de beneficiar se puteau gasi solutii infinit mai bune.
Ma tem ca acesta este inca un exemplu al degradarii societatii romanesti, in care un profesionist (in acest caz arhitectul) pune interesele materiale (comisioane, furnizori preferentiali, etc) inaintea calitatii profesionale a muncii sale.
PS: De fiecare data cand vad o astfel de „opera” imi vine in minte starea deplorabila a cladirilor Institutului de Arhitectura. In momentul in care tu, ca arhitect, te formezi intr-o astfel de stare de indiferenta fata de niste cladiri remarcabile, cum ai putea mai tarziu sa le acorzi respectul cuvenit (nu mai vorbim de capacitatea de a le reda stralucirea)?
ApreciazăApreciază
E si opinia mea aceasta, actualmente marea majoritate a arhitectilor, formati incepand cu perioada ridicarii Casei Poporului, sunt de fapt ingineri constructori glorificati, sau nici macar atat. VM
ApreciazăApreciază