Nimic nu este nou pe soselele Romaniei

O sosea (Drumul Mare) din Valahia la mijlocul sec. 19. Gravura veche de Adrian Schreyer, sculptor placa cupru F. Krostewitz, publicata in Marea Britanie de revista "Magazine of Arts" (colectia Valentin Mandache)

Pentru ca astazi este 1 aprilie cu glumele si conotatiile lui, m-am gandit ca o referinta istorica amuzanta la starea proasta perena a soselelor Romaniei ar putea fi in spiritul acestei zile. Gravura de mai sus, care are mai mult de un secol si jumatate vechime (am gasit-o la un targ in Lewes pe coasta de sud a Angliei), prezenta cititorilor britanici de atunci o sosea tipica din Valahia (acela este probabil Drumul Mare care lega Iasiul de Bucuresti). Soseaua e plina de noroi, baltoace  si santuri adanci sapate de rotile carelor grele, trase de cai pe chipul carora se citeste chinul si resemnarea. Dupa cum bine stim, situatia nu este prea mult diferita astazi, majoritatea strazilor si soselelor romanesti fiind pline de gropi si in multe cazuri acoperite de noroi, dar infocat circulate de masinile scumpe, care rar le intalnesti pe autostrazile occidentale, ale cetatenilor cu aspiratii, naivi sa-si dea banii pe astfel de vehicule. Toate acestea arata „traditia” locala adanc inradacinata de a neglija infrastructura publica, unde ambitiile si iluziile guverului de a transforma Romania intr-o mare atractie turistica, usor accesata de turistii straini, mai au desigur foarte mult de asteptat 🙂

***********************************************

Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Mizil: de la statie de diligente otomana la oficiu postal neoromanesc

De la statie de diligente la oficiu postal in stil neoromanesc- un crampei din povestea evolutiei orasului Mizil din sudul Romaniei. (Gravura si carte postala veche: colectia Valentin Mandache)

Mizil este un mic oras in sudul Romaniei care isi datoreaza existenta si evolutia initiala retelei de diligente de posta si hanuri otomane care functionau in principatele danubiene inca de la jumatatea sec. 18. Numele orasului vine de la cuvantul turcesc de statie de postalion- „menzil”. Localizarea asezarii era foarte propice pentru infiintarea statiei de schimbat caii de diligenta si a hanului aferent (in turceste: menzilhan) fiind pe vechiul drum care lega capitala Moldovei si Valahiei si amplasat la distanta egala, de circa 35 km, intre resedintele de judet Ploiesti si Buzau. Aceasta distanta era considerata la vremea acea ca optima pentru caii de diligenta sa mearga continuu la trap inainte de a fi schimbati cu altii odihniti. Orasul a fost astfel martorul, pana la aparitia in zona a liniei ferate, a traficului de postalioane trase de echipaje impresionante de cai, dupa cum se vede in gravura din partea inferioara a montajului de mai sus, aratand o scena din zona de ses a Buzaului, unde se afla si Mizilul. Gravura este din colectia mea, facuta dupa un desen de Denis Auguste Marie Raffet, un distins ilustrator francez faimos pentru litografii din timpul razboaielor napoleoniene. Raffet a facut acest desen in anii 1830 pe cand calatorea in regiune insotind aristocratul rus Anatole de Demidoff. Caii, vizitii si caleasca zguduita de drum, gonind prin stepa valaha, transmit in mod excelent aerul de frontiera salbatica al acestei regiuni de la periferia Imperiului Otoman. Imaginea e cu atat mai contrastanta cand se compara cu atmosfera de pace aproape placida a cladirii postei si telegrafului din Mizil prezentata in partea superioara a colajului de mai sus, fotografiata la mai putin de un secol dupa ce a fost produsa gravura. Aceasta juxtapozitie comunica extraordinarul proces de modernizare care a avut loc in Romania in acea perioada. Posta este construita intr-un stil neoromanesc bazic si cred ca inca mai este in folosinta in zilele noastre (era acolo cand pentru doi ani am fost elev de liceu in Mizil la sfarsitul anilor 1970) Elementele pitoresti care amintesc de vechea statie de postalion sunt felinarul din curte, impreuna cu fantana si teica de adapat caii cioplita dintr-un bloc de piatra (calcar din dealul Istrita, nu departe de oras).

***********************************************
Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.