Valentin Mandache, istoric de arhitectura
Consideratii despre patrimoniul construit din sud estul Europei
Acesta este un tip timpuriu de copertina de usa in stil Mic Paris, datand de la inceputul anilor 1890, fiind un precursor al copertinei in forma de scoica, care a fost tipica erei Art Nouveau. Cele mai multe astfel de exemple, acum rare, sunt intr-o state foarte proasta, neintretinute, ignorate, si chiar vandute la fier vechi, o reflectie cum cetatenii urbei, dupa decadele de comunism si tranzitie superficiala post-comunista, inteleg sa-si pretuiasca mostenirea inaintasilor.
Cele doua imagini ale acestui articol sunt de la cladirea, in care functiona in anii 1980, la apogeul totaltarianismului comunist al lui Ceausescu, Biblioteca Americana, bratul cultural al ambasadei Statelor Unite. Atunci eram student la Universitatea din Bucuresti si am devenit un membru al acestei biblioteci, ce a constituit pentru mine o adevarata oaza sau refugiu din realitatea distorsionata si teroarea zilnica a Romaniei de sub acea dictatura primitiva. Cladirea, care la vremea respectiva era inchiriata de ambasada de la stat, a fost data inapoi, acum vreo decada, fostilor proprietari, familia Gerota, fiind acum de inchiriat ca oficii.
Ambasada SUA a intretinut, fara nici un dubiu, in mod excelent acest edificiu de marca al perioadei La Belle Époque bucurestene, care este una din cele mai ample si bine pastrate case in stil Mic Paris ale capitalei Romaniei. Recent am avut ocazia sa revizitez cladirea si sa fac o serie de fotografii. Sper ca mostra vizuala prezentata aici va va transmite ceva din magnificenta arhitecturii si sensul caracterului Bucurestiului de Mic Paris al Balcanilor.
Bucurestiul a fost scaldat intr-o minunata lumina toamna aceasta, incepand din jurul echionxului, la sfarsitul lui septembrie, pana la timpul la care scriu in noembrie. Acest anotimp la latitudinea de 45 grade nord, in Europa continentala, unde orasul este situat, pare a fi din cale afara de favorabil fotografiei arhitecturale, cu atmosfera sa clara si culorile intense. Imaginile acestui post infatiseaza o casa in stil Mic Paris (un termen cu care desemez arhitectura mai ales urbana din Romania sfarsitului de sec. 19 si inceput de sec. 20, inspirata indeosebi din stiluri istoriciste frantuzesti si redata intr-o maniera provinciala in acest colt al sud estului european), un design arhitectural ce a imprimat de atunci mereu identitatea capitalei Romaniei, din zilele de voga ale acelei arhitecturi in perioada La Belle Époque. Cladirea a fost fotografiata pe 8 noembrie, la pranz. Este mare pacat ca aceasta casa si intreaga gradina inconjuratoare sunt lasate sa se deterioreze, expuse climei sau furtului. Casa poate fi relativ usor si ieftin de restaurat, dar actualii cetateni ai Bucurestiului par a nu intelege inca diminuarea fatala a identitatii si patrimoniului lor prin astfel de atitudini comuniste si post-comuniste impotriva mostenirii inaintasilor lor.
Sunt incantat sa va relatez ca am avut in sfarsit oportunitatea de a vizita Conacul Casota, o superba cladire de epoca din sudul judetului Buzau, despre care am scris cu ceva vreme in urma un articol, ce este printre cele mai citite ale blogului Case de Epoca – Historic Houses of Romania. Domnul Moray Letham, un nativ al orasului Edinburgh, capitala Scotiei, este proprietarul acestei magnifice resedinte istorice de tara, ridicata la sfarsitul sec. 19 intr-un stil istoricist inspirat din cel al castelelor de pe Valea Loarei din Franta. Extensivele reparatii structurale si lucrarile ample de restaurare sunt in plina desfasurare, facute in multe cazuri de unul singur de catre Moray, cu pasiune, profesionalism, dragoste pentru cladire, mari cheltuieli, si extraordinara loialitate pentru acest loc istoric atat de important pentru identitatea comunitatii locale si a patrimoniului arhitectural al Romaniei. Domnul Letham a trebuit sa faca fata si sa treaca peste numeroase adversitati, ca teribila mentalitate comunista a multor dintre localnici si autoritatile locale, care l-au tratat cu indiferenta sau chiar pus obstacole, cu toate ca dansul are regulile si legile statului roman de partea sa privind restaurarea si proprietatea unei case de epoca, unii furand fara nici o rusine din piesele de patrimoniu ale conacului, abordand iresponsabil aceasta importanta cladire istoricata. Cu o vointa de fier, Moray a progresat semnificativ si este ca intotdeauna deteminat sa continue misiunea sa de a restaura conacul Casota, cu tot dezinteresul din partea comunitatii pentru care dansul cu buna-credinta lucreaza sa dea o noua viata acestui monument de arhitectura ce defineste identitatea judetului Buzau si campiei Baraganului. Moray este, in opinia mea, proprietarul – restauratorul ideal al acestei case de epoca remarcabile din coltul nostru de Europa, si isi va atinge obiectivul de a readuce la vechea glorie Conacul Casota.
Regina Maria a Romaniei este bine-cunoscuta pentru multiplele sale calitati artistice, de la scris, design de mobilier, la teatru. Ea de asemenea a avut reusite experiente arhitecturale, in special in domeniul designului interior (vezi remarcabilele sale creatii de la Castelul Pelisor de exemplu) sau gradinarit, idei care le-a condensat intr-un interesant eseu publicat in anii 1920 intitutlat „My Dream-Houses„. Intru-catva mai putin cunoscut este o neobisnuita structura de casa in copaci, ilustrata in cartea postala veche de mai sus, construita urmand specificatiile detaliate ale Mariei, folosita pentru recreatia sa si a prietenilor pe vremea cand era printesa mostenitoare a Regatului Romaniei. A fost cunoscuta sub numele de „Cuibul Printesei”, localizata pe proprietatea Castelului Regal Peles in Sinaia. Mai jos este cea mai buna descriere a acestei case, care am gasit-o pana acum in decursul cercetarii mele, de Maude Parkinson, o experta in gradinarit (arhitectura peisagera, pentru cei care inteleg prin gradinarit agricultura de gospodarie) din Marea Britanie, care a lucrat pentru multi ani in serviciul Casei Regale a Romaniei:
In padurea din vecinatate, Printesa Maria, care era rangul ei atunci, si-a construit un “Crusoe”. Inteleg ca ideea i-a venit de la celebrul restaurant arboreal [suspendat in arbori, nn] din Padurea Fontainebleau, care este denumit dupa naufragiatul de pe insula Juan Fernandez.
O solida platforma de lemn a fost construita printre copaci la o inaltime considerabila de la nivelul solului, si pe ea a fost ridicata o casa ce cuprindea doua camere, o bucatarie si un salon.
Bucataria este prevazuta cu tot ce este necesar pentru a pregati simple feluri de mancare si facut ceaiul. Salonul este mobilat atractiv, cu carti din abundenta pe rafturi, materiale de desenat si pictat, etc., care pot fi gasite intotdeauna acolo.
Regina invita numai prietenii ei speciali sa-i viziteze acest “Crusoe”, si ce sarmant loc de recreere poate fi. Ferestrele si usa deschisa au vedere la cea mai minunata priveliste montana. Accesul la “Crusoe” se face prin intermediul unei scari ample, care poate fi coborata la cerere. Cand vizitatorii sunt in sigurata sus, ei raman inchisi acolo, inconjurati pe trei laturi de frunzisul copacilor, fara comunicare cu lumea de afara, cu exceptia unei linii de telegraf, pentru ca un fir conecteaza casa cu palatul. Nimic nu poate deranja calmul perfect si linistea la acea inaltime, Alteta Sa petrecand multe ore delectabile impreuna cu cei cativa norocosi din anturajul sau, in acest mic cuib. Cuib este intr-adevar cuvantul potrivit, pentru ca acesta este numele romanesc princare locul de recreere e in general cunoscut.
Maude Parkinson, “Doua zeci de ani in Romania”, Londra 1921
Banca Nationala a Romaniei este situata in centrul vechi al Bucurestiului, intr-un amplu complex de cladiri constuit in doua stagii: primul, in stil Beaux Arts, in anii 1880, iar cel de al doilea, in stil neoclasic, in anii 1940 si 1950. Sectorul de secol 19, de pe strada Lipscani, este in opinia mea cel mai interesant si atractiv, fiind impodobit cu o serie de frumoase statui, inspirate in mare masura din cele ale palatelor renasterii franceze.
Constructia a fost terminata in 1890, sub directia economistului Eugeniu Carada, onorat cu numele unei strazi din apropiere, si arhitectului Nicolae Cerkez, fiind in cea mai mare parte un proiect al arhitectilor Albert Galleron, creatorul Atheneului, si Cassien Bernard. Cartea postala veche de mai jos, datand din prima decada a sec. 20, arata banca in cadrul unui peisaj urban neschimbat prea mult de atunci.
Fatada edificiului este orientata spre sud, fiind abundent expusa soarelui, ornata cu o serie de sculptri alegorice inspirate din panteonul clasic, simbolizand societatea, economia si finantele Romaniei acelor vremuri. Uimitor, sculpturile inca retin liniile proaspete al daltii sculptorului, dupa un secol si doua decade de cand sunt fixate pe zid. Aceasta se datoreaza in parte unei restaurari recente, de calitate, si de asemenea faptului ca Bucurestiul a fost mai putin afectat de ploi acide si poluare decat alte capitale europene, ca urmare a nivelului de industrializare mai scazut pe care regimul comunist a fost capabil sa-l infaptuiasca. Piatra folosita pentru fatada si sculpturi este de asemenea de buna calitate, un tip de calcar grezos, adusa de la sud de Dunare, din carierele de la Rusciuc, actualul Ruse.
Sus, pe frontonul cladiri, este o panoplie compusa dintr-o stema a Vechiului Regat, martelata de catre comunisti, dar cu urmele simbolurilor inca vizibile, deasupra unui ceas de epoca. Acestea sunt flancate pe partea de vest de o zeitate feminina, vezi fotografia de mai sus, simbolizand Intelepciunea si Stiintele, reprezentata cu un compas in mana, masurand un glob si stand pe un teanc de carti. Zeita cu astfel de atributii este Pallas Athena, dar poate de asemenea fi o alta zeitate cu insusiri similare din bogatul paneton greco-roman.
Pe flancul estic al panopliei frontonului este o figura de barbat, din nou stand pe un teanc de carti, scriind pe un sul de papirus desfasurat pe genuchi. Acesta simbolizeaza probabil arta scrisului si a contabilitatii, fiind in opinia mea o redare alegorica in postura mai umila a lui Apollo, un zeu cu atributii intelectuale, printre care si matematica. Cele doua zeitati sugereaza asadar universul intelectual uman, bazat pe arte si stiinta, unde Romania, simbolizata prin stema tarii, isi avea locul ca natiune moderna.
Fatada propriu-zisa, ce se desfasoara de-a lungul strazii are o serie de patru nise in zid, doua de fiecare parte a portalului bancii, gazduind statui alegorice, sculptate de artistii vremii Ion Georgescu şi Ştefan Ionescu Valbudea, ce reprezinta institutii si activitati esentiale pentu producerea de venituri si bunul mers al natiunii: justitia, comertul, industria si agricultura.
La marginea de vest a a fatadei este statuia Justitiei, reprezentata de zeita Themis in greceste or Justicia in latina, cu principlele sale simboluri: balanta dreptatii si codul de legi („Lex”).
Urmatoarea statuie este cea reprezentand comertul, in forma zeului Hermes sau Mercur, in acest caz cu atributiile sale clasice: punga cu bani in mana lui dreapta, cu piciorul pe un balot de marfuri si cu toiagul inaripat, incolacit de doi serpi, pe umar.
Partea de est a zidului, la margine, e ocupata de zeita Demetra in greaca sau Ceres in latina, simbolizand agricultura. Zeita tine intr-o mana o secera (unealta esentiala a taranului roman) si in cealalta un snop de spice de grau (o aluzie la faptul ca Romania la epoca aceea era printre cei mai importanti producatori si exportatori de cereale).
Statuia urmatoare, spre portal, este cea a zeului Hephaestos or Vulcan, simbolizand industria. Barbatul tine intr-o mana o dalta, iar cealalta se sprijina pe un baros si nicovala. Intreaga figura sta pe ceva ce arata ca o roata dintata, tipica masinariilor epocii revolutiei industirale.
Sculpturile descrise mai sus se remarca prin frumusetea proportiilor si a liniilor sensibil redate. Figurile si corpul acestora ca inaltime, constitutie, sunt in opinia mea clar inspirte din modele de oameni locali, Bucuresteni ai perioadei La Belle Époque. O alta observatie, care o gasesc interesanta, e reprezentarea in egala masura a figurilor barbatesti si feminine, neobisnuit pentru o societatea conservatoare, balcanica, a acelor vremuri inca la inceputurile modernitatii europene pe aceste meleaguri, ceea ce indica intensul proces de inoire la care s-au imbarcat elitele romanesti in transformarea tarii la apogeul epocii victoriene.
Fatada mai contine o serie de reprezentari, dintre care as aminti aici mascaronii ce impodobesc arcurile ferestrelor de la primul etaj si intrarea principala. Acestea sunt figuri umane abstracte, barbat si femeie, distribuite intercalat pe deschiderile de zid, inspirate de asemenea din exemplele de zeitati clasice. Simbolizeaza principalele produse agricole, producatoare de venituri, ale tarii la vremea aceea: vita de vie reprezetata de un cap de femeie impodobita cu o coroana de frunze de vie si flori, iar cultura de grau reprezentata de capul unui barbat purtand o coroana de spice.
Intregul ansamblu de sculpturi si armonioasa lor distributie pe fatada bancii, realizeaza o unica priveliste arhitecturala in capitala Romaniei, ce infrumuteseaza una dintre cele mai de calitate si bine pastrate cladiri istorice ale sale. Acestea merita examinate de cei care vin cu treburi sau de placere in cartieul Lipscani. Sculpturile sunt o reprezentare artistica a activitatilor producatoare de venituri banesti ale tarii in decadele de la sfarsitul sec. 19, in special agricultura si exportul de grane, finante care au facut posibila crearea arhitecturii in stil Mic Paris, care inca da caracterul arhitectural al vechiului Bucuresti si a multor alte orase ale Romaniei acelei epoci.
©Valentin Mandache, Case de Epoca
Publicat initial pe blogul Historic Houses of Romania, 14 Sep. 2009, sub titlul „Allegorical sculptures on the building of Romania’s National Building”
Versiunea in limba romana a fost publicata initial pe platforma de testing a http://pnews.ro/
***********************************************
If you plan acquiring a historic property in Romania or start a renovation project, I would be delighted to advice you in locating the property, specialist research, planning permissions, restoration project management, etc. To discuss your particular plan please see my contact details in the Contact page of this weblog.
Îmi place să fac paralele între fenomenele arhitecturale din diferite locuri şi perioade, să văd dacă pot extrage lucruri interesante depre evoluţiile istorice şi societăţile care au produs şi găzduiesc acele artefacte. De fapt, pentru mine, metoda comparativă este unul din principalele mijloace de investigare în peisajul arhitectural aparent haotic al Bucureştiului şi al României, unde nu există încă o tradiţie a comentariatului de istorie arhitecturală, iar lucrările academice în acest domeniu sunt deficitare în documentare şi maniera de cercetare.
Ca să ilustrez aceasta, am aici două cutii de scrisori, mai precis deschiderile lor, datând din perioada La Belle Epoque. Cea din imaginea de mai sus este din Bucureşti, împodobind o poartă din anii 1900, inscripţionată cu textul „Scrisori şi Jurnale”. Fotografiile de mai jos înfăţişează o deschidere de cutie de scrisori din Chişinău, destul de ascunsă sub multe straturi de vopsea, cu inscripţia în limba rusă „Dlya Pisemi i Gazeti”, care se traduce „Pentru Scrisori şi Jurnale”.
Cele două oraşe sunt din aceeaşi zonă de civilizaţie sud-est europeană, dar cu experienţe istorice marcant diferite în ultimele două sute de ani, cu trenduri deosebite în preferinţele lor arhitecturale şi artistice, după cum mărturisesc aceste cutii de scrisori. Cea românească, ornând o poartă din fier forjat, arată popularitatea acestor elemente arhitecturale în Bucureştiul şi România acelor vremuri, existenţa de grădini în faţa caselor şi a faptului că oamenii găseau plăcută interacţia cu comunitatea lor (celebrul „stat de vorbă” românesc). În Chişinău, pe de altă parte, cutia de scrisori a unei uşi la stradă arată case cu zid direct la stradă, cu grădini interioare pentru intimitatea de familie, departe de ochii scrutători ai vecinilor şi ai trecătorilor. Deschiderea de cutie românească e decorată cu ornamente ce aduc a Beaux Arts, care pe aceste meleaguri vin prin filiera Franţei, indicând influenţa acestei ţări aici, pe când în Chişinău fanta cutiei de scrisori este înconjurată de elemente neo-renascentiste, ca acel mascaron, subliniind tradiţiile mai adânci ale Renaşterii şi popularitatea acestui stil în Imperiul Rus. Limbile de inscripţionare folosite arată de asemenea existenţa unei societăţi mai cosmopolite în Chişinău. Numai faptul că această inscripţie în limba rusă supravieţuieşte într-un oraş acum în majoritate vorbitor de limbă română, indică o atitudine mai tolerantă privind diversitatea etnică, decât ce se întâmplă acum în plictisitorul Bucureşti mono-etnic.
Şirul de interesante comparaţii de elemente arhitecturale şi istorice expuse de aceste două simple cutii de scrisori poate continua, fixând în mai bune coordonate evoluţia acestor oraşe, fiind o dovadă a cât de folositoare este metoda comparativă în regiuni mai puţin documentate şi discutate arhitectural, ca România şi Republica Moldova.
Bazele gardurilor de epoca in Bucuresti sunt facute de obicei din beton sau caramizi. Cele din piatra sunt o alegere mai scumpa intr-un oras situat in mijlocul Preeriei Valahe, departe de cariere. Acestea erau o optiune pentru proprietari cu stare inainte de era betonului, care in capitala Romaniei a inceput pe la mijlocul anilor 1900. De aceea astazi bazele din piatra ale gardurilor sunt o raritate si cele mai multe ramase dateaza de la mijlocul pana spre sfarsitul sec. 19. Imaginea de mai sus arata un asemenea supravietuitor din anii 1880 (structura poate fi cu o decada mai veche), ce este adornata cu un frumos gard de fier turnat in ceea ce eu denumesc stil Mic Paris. Gardurile de fier turnat sunt in general mai vechi decat cele de fier forjat, care in Bucuresti incep sa fie utilizate la scara mare pe la mijlocul anilor 1890. Piatra este un cald calcar lumachelic originand din carierele taranesti ale Dealului Istrita, judetul Buzau, la 100 km nord est de Bucuresti, pentru secole principalul furnizor de piatra de constructie al orasului.
Curțile caselor de epocă deseori conțin tezaure și curiozități ascunse de istorie arhitecturală, de la fragmente de decorație și structuri mult mai vechi decât fațadele de la stradă, la pavilioane de grădini sau foste construcții de fermă. Am avut rara ocazie de întâlni în Târgoviște o frumoasa structură de cotineață, datând din perioada Fin de Siècle, care modelează o locuință umană la o scară mai mică, de un stil popular în acele timpuri în România. Aceasta reproduce design-ul a ceea ce eu numesc cabană alpină, care este parte a modei de arhitectură balneară răspândită în Europa centrală și de est a anilor 1880 – 1890.
Fosta curte a marii case ce conținea această cotineață de găini este acum expusă la stradă, ca urmare probabil a demolării clădirii ce înainte îi ascundea vederea și vânzării bucății de pământ pe care stătea acea casă. Cotineața era de uz mixt pentru diferite păsări de curte, în principal găini la cele două nivele inferioare, probabil și pentru rațe sau gâște la nivelul de la sol, iar mansarda destinată porumbeilor.
Îmi plac elaboratele traforaje ce mărginesc cornișa acoperișului, atât de tipice epocii victoriene târzii. Două găuri pentru porumbei flanchează ușa mai mare centrală destinată accesului îngrijitorului, prin care este tăiată o a treia gaură pentru porumbei.
Aceasta este o excelentă piesă de arhitectură domestică istorică, care este încă destul de bine păstrată și relativ ușor de restaurat. Cotineața prezentată aici, de o remarcabilă arhitectură, indică sofisticarea românilor de acum mai bine de un secol, care aveau în mod cert gusturi arhitecturale mult mai elevate decât precar educații lor urmași post-comuniști.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 