Valentin Mandache, istoric de arhitectura
Consideratii despre patrimoniul construit din sud estul Europei
Acesta este un tip timpuriu de copertina de usa in stil Mic Paris, datand de la inceputul anilor 1890, fiind un precursor al copertinei in forma de scoica, care a fost tipica erei Art Nouveau. Cele mai multe astfel de exemple, acum rare, sunt intr-o state foarte proasta, neintretinute, ignorate, si chiar vandute la fier vechi, o reflectie cum cetatenii urbei, dupa decadele de comunism si tranzitie superficiala post-comunista, inteleg sa-si pretuiasca mostenirea inaintasilor.
Cele doua imagini ale acestui articol sunt de la cladirea, in care functiona in anii 1980, la apogeul totaltarianismului comunist al lui Ceausescu, Biblioteca Americana, bratul cultural al ambasadei Statelor Unite. Atunci eram student la Universitatea din Bucuresti si am devenit un membru al acestei biblioteci, ce a constituit pentru mine o adevarata oaza sau refugiu din realitatea distorsionata si teroarea zilnica a Romaniei de sub acea dictatura primitiva. Cladirea, care la vremea respectiva era inchiriata de ambasada de la stat, a fost data inapoi, acum vreo decada, fostilor proprietari, familia Gerota, fiind acum de inchiriat ca oficii.
Ambasada SUA a intretinut, fara nici un dubiu, in mod excelent acest edificiu de marca al perioadei La Belle Époque bucurestene, care este una din cele mai ample si bine pastrate case in stil Mic Paris ale capitalei Romaniei. Recent am avut ocazia sa revizitez cladirea si sa fac o serie de fotografii. Sper ca mostra vizuala prezentata aici va va transmite ceva din magnificenta arhitecturii si sensul caracterului Bucurestiului de Mic Paris al Balcanilor.
Eveniment gazduit de Cafeneaua Liberala prin invitatia Clubului Bloggerilor PNL, joi 10 ianuarie 2013, 18.30h – 20.30h.
Vor avea loc doua prezentari, urmate de intrebari si discutii:
-120 de ani de la căsătoria Principesei Marie de Edinburgh cu Principele Ferdinand al României – de Diana Mandache și
-Stilul ”Mic Paris” – identitatea arhitecturală în timpul Regelui CAROL I – de Valentin Mandache.
***
Vor fi de vanzare cu semnatura autorului albumul „Marie of Romania. Images of a Queen” de Diana Mandache, prima istorie in imagini a vietii Reginei Maria: http://www.royalbooks.se/produkt/45/marie-of-romania-images-of-a-queen.html, precum si albumul „HM King Michael of Romania – A Tribute” de ASR Principele Radu http://www.royalbooks.se/produkt/44/h-m-king-michael-i-of-romania-a-tribute.html
Bucurestiul a fost scaldat intr-o minunata lumina toamna aceasta, incepand din jurul echionxului, la sfarsitul lui septembrie, pana la timpul la care scriu in noembrie. Acest anotimp la latitudinea de 45 grade nord, in Europa continentala, unde orasul este situat, pare a fi din cale afara de favorabil fotografiei arhitecturale, cu atmosfera sa clara si culorile intense. Imaginile acestui post infatiseaza o casa in stil Mic Paris (un termen cu care desemez arhitectura mai ales urbana din Romania sfarsitului de sec. 19 si inceput de sec. 20, inspirata indeosebi din stiluri istoriciste frantuzesti si redata intr-o maniera provinciala in acest colt al sud estului european), un design arhitectural ce a imprimat de atunci mereu identitatea capitalei Romaniei, din zilele de voga ale acelei arhitecturi in perioada La Belle Époque. Cladirea a fost fotografiata pe 8 noembrie, la pranz. Este mare pacat ca aceasta casa si intreaga gradina inconjuratoare sunt lasate sa se deterioreze, expuse climei sau furtului. Casa poate fi relativ usor si ieftin de restaurat, dar actualii cetateni ai Bucurestiului par a nu intelege inca diminuarea fatala a identitatii si patrimoniului lor prin astfel de atitudini comuniste si post-comuniste impotriva mostenirii inaintasilor lor.
Sunt incantat sa va relatez ca am avut in sfarsit oportunitatea de a vizita Conacul Casota, o superba cladire de epoca din sudul judetului Buzau, despre care am scris cu ceva vreme in urma un articol, ce este printre cele mai citite ale blogului Case de Epoca – Historic Houses of Romania. Domnul Moray Letham, un nativ al orasului Edinburgh, capitala Scotiei, este proprietarul acestei magnifice resedinte istorice de tara, ridicata la sfarsitul sec. 19 intr-un stil istoricist inspirat din cel al castelelor de pe Valea Loarei din Franta. Extensivele reparatii structurale si lucrarile ample de restaurare sunt in plina desfasurare, facute in multe cazuri de unul singur de catre Moray, cu pasiune, profesionalism, dragoste pentru cladire, mari cheltuieli, si extraordinara loialitate pentru acest loc istoric atat de important pentru identitatea comunitatii locale si a patrimoniului arhitectural al Romaniei. Domnul Letham a trebuit sa faca fata si sa treaca peste numeroase adversitati, ca teribila mentalitate comunista a multor dintre localnici si autoritatile locale, care l-au tratat cu indiferenta sau chiar pus obstacole, cu toate ca dansul are regulile si legile statului roman de partea sa privind restaurarea si proprietatea unei case de epoca, unii furand fara nici o rusine din piesele de patrimoniu ale conacului, abordand iresponsabil aceasta importanta cladire istoricata. Cu o vointa de fier, Moray a progresat semnificativ si este ca intotdeauna deteminat sa continue misiunea sa de a restaura conacul Casota, cu tot dezinteresul din partea comunitatii pentru care dansul cu buna-credinta lucreaza sa dea o noua viata acestui monument de arhitectura ce defineste identitatea judetului Buzau si campiei Baraganului. Moray este, in opinia mea, proprietarul – restauratorul ideal al acestei case de epoca remarcabile din coltul nostru de Europa, si isi va atinge obiectivul de a readuce la vechea glorie Conacul Casota.
Saptamana trecuta a fost luna plina la aceasta latitudine, iar pentru octombrie, o vreme neobisnuita de vara indiana. Am facut fotografia de mai sus seara in timp ce mergeam be Bulevardul Bratianu, privind pe una din strazile laterale de langa biserica Sf. Gheorghe Nou, care este in partea de Lipscani, centrul vechi comercial al Bucurestiului, acum neglijata de moda de cafenele si restaurante ce are loc in zona de pe cealalta latura a bulevardului. Imaginea, in opinia mea, transmite elocvent din identitatea jumatate-orientala, jumatate-europeana particulara acestui oras de la marginea rasariteana a Uniunii Europene. Cladirile Mic Paris darapanate, micile magazine si oamenii relaxandu-se sau umbland dupa treburi in caldura noptii prin clar-obscurul generat de lumina lunii pline, la competitie cu primitvele felinare, sunt evocative acelui caracter care abunda in Bucuresti.
Mai jos sunt doua minunate copertine de usa de tip scoica, care le-am fotografiat in Ploiesti, orasul petrolier de la 60km nord de Bucuresti. Acestea dateaza din perioada La Belle Époque (tarzie victoriana si edwardiana), apartinand ca „specie” arhitecturala curentului Art Nouveau, constituind o parte a ceea ce eu denumesc peisajul construit in stil Mic Paris a zonelor urbane ale Romaniei din acea perioada. Copertinele scoica sunt raspandite mult in Bucuresti, ceea ce ma face sa le consider ca unul din importantele simboluri arhitecturale ale capitalei Romaniei, insa de asemenea populare in tara inainte de Primul Razboi Mondial. Ploiestiul acelei ere se afla intr-un proces de dezvoltare spectaculoasa in urma veniturilor din economia petroliera ce aparea atunci, si ca un important centru de schimb regional. Copertinele scoica sunt astfel un superb mod de a ne reaminti de acele vremuri prospere si fineturile lor arhitecturale.
Bucurestiul este o interesanta provincie Art Nouveau, localizata la periferia geografica si in multe aspecte arhitecturala a manifestarii acestui stil. De aceea design-urile Art Nouveau apar mai degraba fragmentar aici, in bucati si piese pe cladiri ce in mare sunt in stiluri conservative istoriciste de sec. 19 sau pe unele edifcii in stil neoromanesc timpuriu. Aceasta le face mai putin vizibile pentru ochiul neinitiat sau neantrenat, identificarea lor „din mers”, constituind una din activitatile mele placute de timp liber. Placa de cutie de scrisori din imaginea de mai sus este una din acele descoperiri, adornand o usa in stil Mic Paris, a unei case din anii 1900 din zona Mosilor a Bucurestiului. Literele redau, in o maniera Art Nouveau intru-catva provinciala, frunze „in bataia vantului” asa de caracteristice stilului, un fapt evocativ pentru manifestrea acestui curent artistic in coltul nostru de lume.
Arhitectura in stil Mic Paris, ceea ce eu denumesc ca termen umbrela stilurile istoriciste de sec. 19 inspirate in special din cele frantuzesti interpretate intr-o maniera provinciala, este tipica Romaniei de la Fin de Siècle, dar si intr-o proportie mai mica restului Peninsulei Balcanice, reflectand modernizarea societatii si fuziunii in arhitectura a modelor occidentale cu forme specifice regiunii. Bucurestiul este cel mai propice loc din intreagul sud-est european unde poate fi admirata asemenea arhitectura, care din cauza marii concentrari si starii relativ bune a unui numar deloc neglijabil de cladiri in stil Mic Paris, reprezinta inca o componenta importanta a peisajului construit local. Fotografiile de fata sunt de la turul Case de Epoca de acum cateva zile, reprezentand o mostra din sarmanta multitudine de astfel de case ale Bucurestiului.
In week end-ul ce a trecut ne-am mutat cu apartamentul, ceea ce a insemnat de asemenea o „calatorie” inapoi in timp din punct de vedere arhitectural din anii 1930, reprezentand perioada cand cladirea in care am locuit a fost construita, in decada 1890, cand casa de epoca ce contine apartamentul in care ne-am mutat a fost ridicata. Este un „voiaj” temporal de aproape patru zeci de ani, care au vazut un avans dramatic al design-ului arhitectural bucurestean, de la ornatul stil Mic Paris, inspirat in special din arhitectura istoricista franceza de sec. 19, la curajoase forme moderne ale Art Deco-ului si Modernimului interbelic.
Cladirea de unde am plecat este o casa de apartamente utilitariana din anii 1930, situata in nord-vestul Bucurestiului, construita de CFR pentru muncitorii sai calificati, de un design ce combina trasaturi Moderniste cu Art Deco, cu unele urme de neoromanesc. Am dorit sa transmit ideea acelei arhitecturi si sentimentul mutatului de casa, prin imaginea de mai sus, care arata un fragment din unul din geamantanele mele „de epoca”, folosit in procesul de transportare, impodobit de o eticheta cu tema arhitecturala, in acord cu designul cladirii ce pana acum cateva zile ne era rezidenta.
Apartamentul care acum ne e locuinta este in cadrul curtii unei mari case din anii 1890 in stil Mic Paris din zona Colina Patriarhiei a capitalei, apartinand urmasilor unei familii aristocratice, care a produs, printre altii, cativa importanti arhitecti locali si internationali. Parti din cladire, cu exceptia sectiunii in care se afla apartamentul nostru, sunt destul de darapanate, dupa cum pitoresc infatiseaza fotografiile de fata, reflectand lunga perioada de neglect cand proprietatea a fost in mainile statului comunist si post-comunist, recuperata numai relativ recent de catre proprietarii de drept. Structura inca are multe din detaliile sale originale Mic Paris, de la excelenta feronerie a portii si usii principale, frumosi pilastri corintici sau ornate deschideri de fereastra si cornise de acoperis, amplu pastrand din patina vremurilor de mult apusei perioade La Belle Époque. Trebuie sa spun, ca atunci cand contemplu noile imprejurimi, ma simt aproape in acea era, sau intr-un colt uitat al Frantei, daca tin cont de arhitectura si marii castani din fata ferestrelor, cu toate ca locul nu este foarte departe de aglomeratul centru al acestei mari metropole a Uniunii Europene.
Sper ca spatiul descris aici se va dovedi inspirator in activitatea mea din domeniul caselor de epoca romanesti! 🙂
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 