Valentin Mandache, istoric de arhitectura
Consideratii despre patrimoniul construit din sud estul Europei
Acesta este un tip timpuriu de copertina de usa in stil Mic Paris, datand de la inceputul anilor 1890, fiind un precursor al copertinei in forma de scoica, care a fost tipica erei Art Nouveau. Cele mai multe astfel de exemple, acum rare, sunt intr-o state foarte proasta, neintretinute, ignorate, si chiar vandute la fier vechi, o reflectie cum cetatenii urbei, dupa decadele de comunism si tranzitie superficiala post-comunista, inteleg sa-si pretuiasca mostenirea inaintasilor.
Cele doua imagini ale acestui articol sunt de la cladirea, in care functiona in anii 1980, la apogeul totaltarianismului comunist al lui Ceausescu, Biblioteca Americana, bratul cultural al ambasadei Statelor Unite. Atunci eram student la Universitatea din Bucuresti si am devenit un membru al acestei biblioteci, ce a constituit pentru mine o adevarata oaza sau refugiu din realitatea distorsionata si teroarea zilnica a Romaniei de sub acea dictatura primitiva. Cladirea, care la vremea respectiva era inchiriata de ambasada de la stat, a fost data inapoi, acum vreo decada, fostilor proprietari, familia Gerota, fiind acum de inchiriat ca oficii.
Ambasada SUA a intretinut, fara nici un dubiu, in mod excelent acest edificiu de marca al perioadei La Belle Époque bucurestene, care este una din cele mai ample si bine pastrate case in stil Mic Paris ale capitalei Romaniei. Recent am avut ocazia sa revizitez cladirea si sa fac o serie de fotografii. Sper ca mostra vizuala prezentata aici va va transmite ceva din magnificenta arhitecturii si sensul caracterului Bucurestiului de Mic Paris al Balcanilor.
Eveniment gazduit de Cafeneaua Liberala prin invitatia Clubului Bloggerilor PNL, joi 10 ianuarie 2013, 18.30h – 20.30h.
Vor avea loc doua prezentari, urmate de intrebari si discutii:
-120 de ani de la căsătoria Principesei Marie de Edinburgh cu Principele Ferdinand al României – de Diana Mandache și
-Stilul ”Mic Paris” – identitatea arhitecturală în timpul Regelui CAROL I – de Valentin Mandache.
***
Vor fi de vanzare cu semnatura autorului albumul „Marie of Romania. Images of a Queen” de Diana Mandache, prima istorie in imagini a vietii Reginei Maria: http://www.royalbooks.se/produkt/45/marie-of-romania-images-of-a-queen.html, precum si albumul „HM King Michael of Romania – A Tribute” de ASR Principele Radu http://www.royalbooks.se/produkt/44/h-m-king-michael-i-of-romania-a-tribute.html
Bucurestiul a fost scaldat intr-o minunata lumina toamna aceasta, incepand din jurul echionxului, la sfarsitul lui septembrie, pana la timpul la care scriu in noembrie. Acest anotimp la latitudinea de 45 grade nord, in Europa continentala, unde orasul este situat, pare a fi din cale afara de favorabil fotografiei arhitecturale, cu atmosfera sa clara si culorile intense. Imaginile acestui post infatiseaza o casa in stil Mic Paris (un termen cu care desemez arhitectura mai ales urbana din Romania sfarsitului de sec. 19 si inceput de sec. 20, inspirata indeosebi din stiluri istoriciste frantuzesti si redata intr-o maniera provinciala in acest colt al sud estului european), un design arhitectural ce a imprimat de atunci mereu identitatea capitalei Romaniei, din zilele de voga ale acelei arhitecturi in perioada La Belle Époque. Cladirea a fost fotografiata pe 8 noembrie, la pranz. Este mare pacat ca aceasta casa si intreaga gradina inconjuratoare sunt lasate sa se deterioreze, expuse climei sau furtului. Casa poate fi relativ usor si ieftin de restaurat, dar actualii cetateni ai Bucurestiului par a nu intelege inca diminuarea fatala a identitatii si patrimoniului lor prin astfel de atitudini comuniste si post-comuniste impotriva mostenirii inaintasilor lor.
Sunt incantat sa va relatez ca am avut in sfarsit oportunitatea de a vizita Conacul Casota, o superba cladire de epoca din sudul judetului Buzau, despre care am scris cu ceva vreme in urma un articol, ce este printre cele mai citite ale blogului Case de Epoca – Historic Houses of Romania. Domnul Moray Letham, un nativ al orasului Edinburgh, capitala Scotiei, este proprietarul acestei magnifice resedinte istorice de tara, ridicata la sfarsitul sec. 19 intr-un stil istoricist inspirat din cel al castelelor de pe Valea Loarei din Franta. Extensivele reparatii structurale si lucrarile ample de restaurare sunt in plina desfasurare, facute in multe cazuri de unul singur de catre Moray, cu pasiune, profesionalism, dragoste pentru cladire, mari cheltuieli, si extraordinara loialitate pentru acest loc istoric atat de important pentru identitatea comunitatii locale si a patrimoniului arhitectural al Romaniei. Domnul Letham a trebuit sa faca fata si sa treaca peste numeroase adversitati, ca teribila mentalitate comunista a multor dintre localnici si autoritatile locale, care l-au tratat cu indiferenta sau chiar pus obstacole, cu toate ca dansul are regulile si legile statului roman de partea sa privind restaurarea si proprietatea unei case de epoca, unii furand fara nici o rusine din piesele de patrimoniu ale conacului, abordand iresponsabil aceasta importanta cladire istoricata. Cu o vointa de fier, Moray a progresat semnificativ si este ca intotdeauna deteminat sa continue misiunea sa de a restaura conacul Casota, cu tot dezinteresul din partea comunitatii pentru care dansul cu buna-credinta lucreaza sa dea o noua viata acestui monument de arhitectura ce defineste identitatea judetului Buzau si campiei Baraganului. Moray este, in opinia mea, proprietarul – restauratorul ideal al acestei case de epoca remarcabile din coltul nostru de Europa, si isi va atinge obiectivul de a readuce la vechea glorie Conacul Casota.
Mai jos sunt doua minunate copertine de usa de tip scoica, care le-am fotografiat in Ploiesti, orasul petrolier de la 60km nord de Bucuresti. Acestea dateaza din perioada La Belle Époque (tarzie victoriana si edwardiana), apartinand ca „specie” arhitecturala curentului Art Nouveau, constituind o parte a ceea ce eu denumesc peisajul construit in stil Mic Paris a zonelor urbane ale Romaniei din acea perioada. Copertinele scoica sunt raspandite mult in Bucuresti, ceea ce ma face sa le consider ca unul din importantele simboluri arhitecturale ale capitalei Romaniei, insa de asemenea populare in tara inainte de Primul Razboi Mondial. Ploiestiul acelei ere se afla intr-un proces de dezvoltare spectaculoasa in urma veniturilor din economia petroliera ce aparea atunci, si ca un important centru de schimb regional. Copertinele scoica sunt astfel un superb mod de a ne reaminti de acele vremuri prospere si fineturile lor arhitecturale.
Bucurestiul este o interesanta provincie Art Nouveau, localizata la periferia geografica si in multe aspecte arhitecturala a manifestarii acestui stil. De aceea design-urile Art Nouveau apar mai degraba fragmentar aici, in bucati si piese pe cladiri ce in mare sunt in stiluri conservative istoriciste de sec. 19 sau pe unele edifcii in stil neoromanesc timpuriu. Aceasta le face mai putin vizibile pentru ochiul neinitiat sau neantrenat, identificarea lor „din mers”, constituind una din activitatile mele placute de timp liber. Placa de cutie de scrisori din imaginea de mai sus este una din acele descoperiri, adornand o usa in stil Mic Paris, a unei case din anii 1900 din zona Mosilor a Bucurestiului. Literele redau, in o maniera Art Nouveau intru-catva provinciala, frunze „in bataia vantului” asa de caracteristice stilului, un fapt evocativ pentru manifestrea acestui curent artistic in coltul nostru de lume.
Regina Maria a Romaniei este bine-cunoscuta pentru multiplele sale calitati artistice, de la scris, design de mobilier, la teatru. Ea de asemenea a avut reusite experiente arhitecturale, in special in domeniul designului interior (vezi remarcabilele sale creatii de la Castelul Pelisor de exemplu) sau gradinarit, idei care le-a condensat intr-un interesant eseu publicat in anii 1920 intitutlat „My Dream-Houses„. Intru-catva mai putin cunoscut este o neobisnuita structura de casa in copaci, ilustrata in cartea postala veche de mai sus, construita urmand specificatiile detaliate ale Mariei, folosita pentru recreatia sa si a prietenilor pe vremea cand era printesa mostenitoare a Regatului Romaniei. A fost cunoscuta sub numele de „Cuibul Printesei”, localizata pe proprietatea Castelului Regal Peles in Sinaia. Mai jos este cea mai buna descriere a acestei case, care am gasit-o pana acum in decursul cercetarii mele, de Maude Parkinson, o experta in gradinarit (arhitectura peisagera, pentru cei care inteleg prin gradinarit agricultura de gospodarie) din Marea Britanie, care a lucrat pentru multi ani in serviciul Casei Regale a Romaniei:
In padurea din vecinatate, Printesa Maria, care era rangul ei atunci, si-a construit un “Crusoe”. Inteleg ca ideea i-a venit de la celebrul restaurant arboreal [suspendat in arbori, nn] din Padurea Fontainebleau, care este denumit dupa naufragiatul de pe insula Juan Fernandez.
O solida platforma de lemn a fost construita printre copaci la o inaltime considerabila de la nivelul solului, si pe ea a fost ridicata o casa ce cuprindea doua camere, o bucatarie si un salon.
Bucataria este prevazuta cu tot ce este necesar pentru a pregati simple feluri de mancare si facut ceaiul. Salonul este mobilat atractiv, cu carti din abundenta pe rafturi, materiale de desenat si pictat, etc., care pot fi gasite intotdeauna acolo.
Regina invita numai prietenii ei speciali sa-i viziteze acest “Crusoe”, si ce sarmant loc de recreere poate fi. Ferestrele si usa deschisa au vedere la cea mai minunata priveliste montana. Accesul la “Crusoe” se face prin intermediul unei scari ample, care poate fi coborata la cerere. Cand vizitatorii sunt in sigurata sus, ei raman inchisi acolo, inconjurati pe trei laturi de frunzisul copacilor, fara comunicare cu lumea de afara, cu exceptia unei linii de telegraf, pentru ca un fir conecteaza casa cu palatul. Nimic nu poate deranja calmul perfect si linistea la acea inaltime, Alteta Sa petrecand multe ore delectabile impreuna cu cei cativa norocosi din anturajul sau, in acest mic cuib. Cuib este intr-adevar cuvantul potrivit, pentru ca acesta este numele romanesc princare locul de recreere e in general cunoscut.
Maude Parkinson, “Doua zeci de ani in Romania”, Londra 1921
Arhitectura in stil Mic Paris, ceea ce eu denumesc ca termen umbrela stilurile istoriciste de sec. 19 inspirate in special din cele frantuzesti interpretate intr-o maniera provinciala, este tipica Romaniei de la Fin de Siècle, dar si intr-o proportie mai mica restului Peninsulei Balcanice, reflectand modernizarea societatii si fuziunii in arhitectura a modelor occidentale cu forme specifice regiunii. Bucurestiul este cel mai propice loc din intreagul sud-est european unde poate fi admirata asemenea arhitectura, care din cauza marii concentrari si starii relativ bune a unui numar deloc neglijabil de cladiri in stil Mic Paris, reprezinta inca o componenta importanta a peisajului construit local. Fotografiile de fata sunt de la turul Case de Epoca de acum cateva zile, reprezentand o mostra din sarmanta multitudine de astfel de case ale Bucurestiului.
Atractivele lampi prezentate in aceste imagini adorna intrarea monumentala a Casei Monteoru din Bucuresti, o mare resedinta de oras boiereasca, construita in stilul Beaux Arts, specia frantuzeasca a acestuia, ce aliniaza Calea Victoriei, una din strazile traditional prestigioase ale Bucurestiului. Stilul lampilor apartine fazei timpurii a neoromanescului, fiind, in opinia mea, proiectate de arhitectul Ion Mincu, care a condus lucrari de remodelare majora a edificiului, incheiate in 1889.
Ce ma face sa atribui aceste lampi lui Mincu, sunt doua elemente care tradeaza maniea sa de design. Cel mai evident este constituit de „tepusele” ce impodobesc ca o coroana iesita din proportiile normale varful artefactului. Celalalt element este in delineatia ferestrelor lampii.
Am observat in cursul muncii mele de teren la casele lui Mincu din Bucuresti, tendinta sa de a proiecta anumite elemente arhitecturale, in special cele plasate pe marginile edificiului sau altor componente majore, de dimensiuni anormale, ca si cum te-ai uita la ele printr-o lupa. Exemple sunt „tepusele” ce adorna ulucele de streasina la Casa Lahovary (1886), prima casa neoromaneasca, sau ornamentele gardului de fier din fata Scolii Centrale de Fete (1890). Acea tendinta este de asemenea mentionata in biografia lui Mincu scrisa de Mihail Caffe (Editura Stiintifica, 1960), cu privire la cum aratau schitele sale. Tepusele de lampa iesite din optica normala, vazute in aceste fotografii, sunt in felul acela de exprimare artistica, care in opinia mea divulga autorul lor.
Cel de al doilea element Mincu este forma ferestrei de lampa, proiectata ca o usa de biserica in miniatura, modelata dupa exemple gasite la catedrala Curtea de Arges sau la Biserica Coltei din Bucuresti. Mincu foloseste acest tip de fereastra si pentru designul interior al catedralei episcopale din Constanta, pe care l-a completat in 1895.
Lampile, prin aceste caracteristici, pe care le atribui lui Ion Mincu, au un aspect remarcabil, in mod cert atragand placut atentia vizitatorilor si trecatorilor, imprimand un plus de personalitate Casei Monteoru. Acest tip de design a fost mai tarziu folosit si de alti arhitecti, multi dintre ei fosti studenti ai lui Mincu, pentru unele din cele mai prestigioase cladiri in stil neoromanesc, care inca impodobesc orasul.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 