Mizil este un mic oras in sudul Romaniei care isi datoreaza existenta si evolutia initiala retelei de diligente de posta si hanuri otomane care functionau in principatele danubiene inca de la jumatatea sec. 18. Numele orasului vine de la cuvantul turcesc de statie de postalion- „menzil”. Localizarea asezarii era foarte propice pentru infiintarea statiei de schimbat caii de diligenta si a hanului aferent (in turceste: menzilhan) fiind pe vechiul drum care lega capitala Moldovei si Valahiei si amplasat la distanta egala, de circa 35 km, intre resedintele de judet Ploiesti si Buzau. Aceasta distanta era considerata la vremea acea ca optima pentru caii de diligenta sa mearga continuu la trap inainte de a fi schimbati cu altii odihniti. Orasul a fost astfel martorul, pana la aparitia in zona a liniei ferate, a traficului de postalioane trase de echipaje impresionante de cai, dupa cum se vede in gravura din partea inferioara a montajului de mai sus, aratand o scena din zona de ses a Buzaului, unde se afla si Mizilul. Gravura este din colectia mea, facuta dupa un desen de Denis Auguste Marie Raffet, un distins ilustrator francez faimos pentru litografii din timpul razboaielor napoleoniene. Raffet a facut acest desen in anii 1830 pe cand calatorea in regiune insotind aristocratul rus Anatole de Demidoff. Caii, vizitii si caleasca zguduita de drum, gonind prin stepa valaha, transmit in mod excelent aerul de frontiera salbatica al acestei regiuni de la periferia Imperiului Otoman. Imaginea e cu atat mai contrastanta cand se compara cu atmosfera de pace aproape placida a cladirii postei si telegrafului din Mizil prezentata in partea superioara a colajului de mai sus, fotografiata la mai putin de un secol dupa ce a fost produsa gravura. Aceasta juxtapozitie comunica extraordinarul proces de modernizare care a avut loc in Romania in acea perioada. Posta este construita intr-un stil neoromanesc bazic si cred ca inca mai este in folosinta in zilele noastre (era acolo cand pentru doi ani am fost elev de liceu in Mizil la sfarsitul anilor 1970) Elementele pitoresti care amintesc de vechea statie de postalion sunt felinarul din curte, impreuna cu fantana si teica de adapat caii cioplita dintr-un bloc de piatra (calcar din dealul Istrita, nu departe de oras).
***********************************************
Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 