Recent am fost foarte placut surpris sa primesc o scrisoare de la unul din cititorii blogului Case de Epoca, care a vazut fotografii ale casei sale publicate si analizate pe site in doua din articolele precedente (Casa in stil Art Nouveau din Bucuresti si Fereastra in stil Art Nouveau cu rama albastra). Casa cu pricina este una dintre putinele metodic restaurate si renovate cladiri istorice din Bucuresti. Aceasta a fost posibil din cauza ca, dupa cum am aflat din mesaj, proprietarul este arhitect cu experienta, care si-a restaurat cu meticulozitate propria casa. Rezultatele sunt intr-adevar remarcabile, dupa cum am detaliat in articolele mele. Design-ul edificiului este ceea ce eu descriu ca fiind un stil predominant Art Nouveau, cu motive si forme reciclate din cadrul stilurilor istoriciste de sec. 19 precum si alte stiluri locale, populare la vremea acea de cumpana dintre veacuri in Bucuresti. Noile si substantialele informatii aduse la lumina de catre cititorul meu sunt un adevarat tezaur, parca insufland viata acestei fascinante proprietati de epoca din capitala Romaniei, cu mentionari despre arhitectul acesteia, fostii proprietari si chiriasi de-a lungul timpului si momentele deseori dramatice din viata acestora, detaliind dificilele lucrari de restaurare si renovare care au avut loc in timpul din urma. Redau in urmatoarele randuri scrisoara cu privire la acest frumos edificiu istoric:
Domnule Valentin Mandache,
In calitatea pe care o am de proprietar al acestei case, as dori sa adaug urmatoarele informatii:
Casa a fost construita in 1915 de un antreprenor ceh, pentru sotia lui, nemtoaica. Arhitectul cladirii a fost un membru al celebrei familii Storck, si anume arhitectul Jean (Johann) Storck (am montat o placa cu semnatura lui pe fatada de la intrarea principala). Casa a proiectat-o intr-un stil compozit (probabil la cererea clientului), si anume [nn pe un fundal Art Nouveau] spre strada cuprinde elemente de stil ‘[neo]romanesc – revival brancovenesc’, iar spre curte apar ingrediente de ‘expresionism german’ de inceput de secol XX (se vad prin Berlin si prin Praga asemenea stiluri de case).
Nevestei antreprenorului nu i-a placut casa, asa ca a vandut-o de noua, dupa ce a facut-o, unei familii boieresti, si anume familiei judecatorului Constantin R. Sturdza si sotiei sale Maria-Irina (nascuta Campineanu).
Familia a fost una din inalta societate bucuresteana, chiar daca membrii acesteia au fost oameni cu ‘frica de Dumnezeu’ si mult mai putin aroganti decat alti membrii ai acelei protipendade.
Dl. Costache Sturdza a fost ofiter pe front in Primul Razboi Mondial, presedinte de Tribunal in Constanta, si mai apoi un bun avocat, ocupandu-se de asemenea si de mosiile sotiei, cate au ramas dupa reforma agrara din 1923.
Fratele lui a ajuns Ministru de externe in guvernarea legionara din prima faza a regimului Antonescu [toamna lui 1940], iar Costache Sturdza s-a opus lui Antonescu cand a fost vorba sa fie deportati in Transnistria tiganii de pe mosia familiei din judetul Arges (familia detine o scrisoare de la tigani in acest sens).
Interesant este ca in aceasta casa a venit de cateva ori insusi Ion Antonescu sa discute cu fratele lui Costache Sturdza (inainte de preluarea puterii), intalnirile avand loc in biroul avocatului de la parterul imobilului.
Dupa 23 august 1944 in aceasta casa a locuit fortuit si Generalul Radu R. Rosetti (ruda prin alianta cu familia Sturdza), marele istoric militar si academician, inainte ca aceasta sa fie inchis si a moara in inchisoarea de la Vacaresti.
Sotia lui Costache Sturdza a fost Presedinta Crucii Rosii din Romania, iar copii lor au fost personae distinse, si anume un ofiter de marina, Dinu Sturdza (casatorit cu Ioana Rosetti, fata Generalului), Ion Sturdza (inginer, care recent a murit in Franta), Maria Irina (cas. Fof) (inginer agronom), sotia marelui folclorist- profesorul Mihai Pop, si Ileana Sturdza (casatorita Cerchez).
Chiar si Costache Sturdza a trebuit sa indure cateva peroade de puscarie in anii 1945 – 1949.
Casa a fost nationalizata in 1950, dar a continuat sa fie locuita de aceeasi familie pana in 1989. In aceasta casa de familie a fost chiriasa, in timpul comunismului, si familia actorului Dan Nutu. Familia a evitat multe din necazurile inerente numelui mare pe care-l purtau, mai ales prin eforturile facute de profesorul de folclor Mihai Pop de a se evita represiuni majore, cu toate ca toti descendentii familiei au avut mult de suferit datorita ”dosarului de boier” pe care il aveau.
Casa Art Nouveau din Bucuresti: inainte si dupa lucrari de restaurare - renovare
Dupa 1989, casa s-a recuperat de catre familie in starea pe care o ilustreaza pozele de mai sus de pe coloana din partea stanga [coloana din dreapta ilustreaza casa imediat dupa restaurare/ renovare].
Am cumparat-o eu in 2003, si fiind de meserie arhitect, am renovat-o ‘du fond au comble’, dupa 45 de ani de posesiune ICRAL. Cu aceasta ocazie am descoperit, curatand huma ICRAL-ului de pe fatada, fresca pe care o si mentionati pe blogul dvs. Am avut o excelenta echipa de lucratori cu care am refacut-o cat am putut de bine, fara nici un sprijin, de nici un fel al nici unei autoritati, sperand sa readuc casei imaginea initiala intr-o cat mai mare masura.
De pilda, cand am dat cu lampa de benzina pe vopseaua de ulei maro de pe tocaria ferestrelor, cu surprindere am descoperit ca vopseaua initiala a lemnariei fusese albastra, asa ca ceea ce v-a placut si dumneavoastra (multi nu au apreciat culoarea albastra, ‘sinilie’, cu care am vopsit lemnaria!), era de fapt culoarea originala a vopsitoriei.
Casa Art Nouveau din Bucuresti: inainte si dupa lucrari de restaurare - renovare
La interior am introdus inclazire centrala, aer conditionat, am refacut integral instalatia electrica si sanitara, am finisat si pivnita, si am izolat-o hidrofug, amenajand de asemenea si podul casei.
Eu consider aceasta operatie imobiliaro-ahitecturala ca o modalitate de a salva cate ceva din atmosfera ART NOUVEAU a Bucurestiului vechi, si cu foarte putin sprijin din partea statului si autoritatilor, multe bijuterii de arhitectura si urbanism ar putea fi salvate si reconstituite in acest fel de catre proprietarii actuali si viitori ai acestor cladiri. Faptul ca ati remarcat-o si i-ati dedicat cateva frumoase randuri ma bucura si-mi da sperante. Va multumesc! Cu respect, Arhitect GRS
Ma simt onorat sa primesc asemenea urari frumoase in urma scrierii articolelor mele de blog si doresc de asemenea sa multumesc cititorului meu pentru interesantele informatiil! Sper astfel ca acest efort de creatie exprimat prin postari pe site si fotografiile relevante care le insotesc, sa contribuie intr-un fel la schimbarea necesara de atitudine din partea membrilor societatii si a autoritatilor in ceea ce priveste grija pentru si conservarea patrimoniului arhitectural. Mai jos este un prim plan a frumoasei frize multicolor pictate tipica Bucurestilor anilor 1910, descoperita de catre proprietarul acestei case in timpul lucrarilor de restaurare si reonvare.
If you plan acquiring a historic property in Romania or start a renovation project, I would be delighted to advice you in sourcing the property, specialist research, planning permissions, restoration project management, etc. To discuss your particular plan please see my contact details in the Contactpage of this weblog.
4 gânduri despre „Scrisoare de la un cititor: Casa Art Nouveau din Bucuresti”
Extraordinar ca ati putut intregi povestea casei datorita actualului proprietar caruia ii multumesc ca ne-a dat posibilitatea sa o cunoastem! Casa in sine, arhitectura si istoria ei, povestile tesute in jurul ei sunt o farama din istoria si devenirea orasului dar semnificativa.
Cat este de imbucurator ca aceasta casa a fost restaurata cu grija si va putea dainui inca macar cateva generatii de aici incolo!
Multumesc pentru comentariu Cristina! Casa este intr-adevar norocoasa ca are un asemenea proprietar in aceasta perioada in care domina rapacitatea si consumerismul crud pe aceste meleaguri. Valentin
Am avut sansa sa intru in aceasta casa si sa-l cunosc pe penultimul proprietar, etnograful Mihai Pop, in ultimii ani ai vietii sale. Intradevar, cladirea era intr-o stare deplorabila, dar cu toate acestea a ramas un model de referinta si o inspiratie pt mine. Cateva piese de mobilier art nouveau stinghere in camerele mari cu parchet innegrit si tern. Dulapuri masive cu oglinzi ovale, un radio vechi. Terasa ascunsa in frunzis, greieri si o colivie cu papagal, gradina salbaticita din latura casei. Toata acesta magie te transpunea usor cu un secol in urma. M-a intristat cand nepotii prof. Pop s-au despartit de ea, ma si gandeam ca cine a luat-o o va demola pentru a folosi intensiv terenul. Dar dupa catva timp mi-am facut curaj sa trec pe acolo si surpriza! am revazut-o restaurata, la inceput m-au socat cercevelele albastre, gradina tunsa, pomii taiati, dar stand in curte m-am relaxat, m-am bucurat ca de intalnirea cu un prieten vechi si am regasit un pic din atmosfera de alta data. Ca fapt divers, in aceasta casa nu exista 2 camere cu ferestre la fel, poate cu exceptia ferestrelor patrate de sub sageac. Cinste cui a restaurat-o pentru ca a crezut in ea si a avut constinta.
Ar trebui sa existe un program national de conservare si restaurare a monumentelor – si nu numai, in participare cu proprietarii. exista proprietari care ar vrea sa-si aduca casele la aspectul original, dar nu au posibilitati, cum e si cazul casei mele, un neo-romanaesc din 1910. Multa lume se resemneaza si din ingnoranta sau neputinta, decapeaza frizele si decoratiile si tranteste un termosistem care impreuna cu termopanul in cativa ani va distruge zidaria si va duce la autodemolare. Asa s-au pierdut definitiv constructii de valoare in Bucuresti. Indiferenta si reaua vointa a autoritatilor ne vor lasa fara istorie – priviti bunaoara ce se intampla cu Hanul Solacolu…
Multumesc pentru articol, poate va face sa tresara un pic opinia publica
Va multumesc pentru excelentele detalii istorice! Acestea completeaza si dau si mai mult viata acestei creatii arhitecturale si a cum a fost Bucurestiul in epocile trecute. VM
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 
Extraordinar ca ati putut intregi povestea casei datorita actualului proprietar caruia ii multumesc ca ne-a dat posibilitatea sa o cunoastem! Casa in sine, arhitectura si istoria ei, povestile tesute in jurul ei sunt o farama din istoria si devenirea orasului dar semnificativa.
Cat este de imbucurator ca aceasta casa a fost restaurata cu grija si va putea dainui inca macar cateva generatii de aici incolo!
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru comentariu Cristina! Casa este intr-adevar norocoasa ca are un asemenea proprietar in aceasta perioada in care domina rapacitatea si consumerismul crud pe aceste meleaguri. Valentin
ApreciazăApreciază
Am avut sansa sa intru in aceasta casa si sa-l cunosc pe penultimul proprietar, etnograful Mihai Pop, in ultimii ani ai vietii sale. Intradevar, cladirea era intr-o stare deplorabila, dar cu toate acestea a ramas un model de referinta si o inspiratie pt mine. Cateva piese de mobilier art nouveau stinghere in camerele mari cu parchet innegrit si tern. Dulapuri masive cu oglinzi ovale, un radio vechi. Terasa ascunsa in frunzis, greieri si o colivie cu papagal, gradina salbaticita din latura casei. Toata acesta magie te transpunea usor cu un secol in urma. M-a intristat cand nepotii prof. Pop s-au despartit de ea, ma si gandeam ca cine a luat-o o va demola pentru a folosi intensiv terenul. Dar dupa catva timp mi-am facut curaj sa trec pe acolo si surpriza! am revazut-o restaurata, la inceput m-au socat cercevelele albastre, gradina tunsa, pomii taiati, dar stand in curte m-am relaxat, m-am bucurat ca de intalnirea cu un prieten vechi si am regasit un pic din atmosfera de alta data. Ca fapt divers, in aceasta casa nu exista 2 camere cu ferestre la fel, poate cu exceptia ferestrelor patrate de sub sageac. Cinste cui a restaurat-o pentru ca a crezut in ea si a avut constinta.
Ar trebui sa existe un program national de conservare si restaurare a monumentelor – si nu numai, in participare cu proprietarii. exista proprietari care ar vrea sa-si aduca casele la aspectul original, dar nu au posibilitati, cum e si cazul casei mele, un neo-romanaesc din 1910. Multa lume se resemneaza si din ingnoranta sau neputinta, decapeaza frizele si decoratiile si tranteste un termosistem care impreuna cu termopanul in cativa ani va distruge zidaria si va duce la autodemolare. Asa s-au pierdut definitiv constructii de valoare in Bucuresti. Indiferenta si reaua vointa a autoritatilor ne vor lasa fara istorie – priviti bunaoara ce se intampla cu Hanul Solacolu…
Multumesc pentru articol, poate va face sa tresara un pic opinia publica
ApreciazăApreciază
Va multumesc pentru excelentele detalii istorice! Acestea completeaza si dau si mai mult viata acestei creatii arhitecturale si a cum a fost Bucurestiul in epocile trecute. VM
ApreciazăApreciază