Balcic, o staţiune regală a litoralului Mării Negre

Azi cea mai mare parte a litoralului românesc este, cu excepţia zonei de la gurile Dunării, un şes în general neinteresant, punctat de uriaşe construcţii industriale şi cartiere sau hoteluri gri din perioada comunistă. Ţara a avut totuşi între 1913-1916 şi 1918-1940 un ţărm stâncos, cu peisaje spectaculoase, care aparţine acum Bulgariei. În perioada interbelică Regina Maria a construit în oraşul-port Balcic (anticul Dionysopolis, fondat de colonişti greci în sec. 7 î.e.n.), cel mai frumos palat de vilegiatură al său, înzestrat cu o magnifică grădină şi o multitudine de case de oaspeţi, într-o perioadă desfăşurată între 1927 şi 1936. Unii din cei mai buni arhitecţi români ai timpului au contribuit acolo cu creaţiile lor, printre ei numărându-se Emil Gunes sau Henriette Delavrancea Gibory. Urmând exemplul reginei, mulţi cetăţeni înstăriţi au ridicat de asemenea locuinţe de vară în staţiune, de o calitate arhitecturală superbă, care încă există şi sunt bine îngrijite. Coasta din jurul Balcicului este orientată spre sud, protejată de o serie de faleze şi dealuri stâncoase abrupte de vânturile reci şi vremea de iarnă aspră ce vine prin intermediul Stepei Pontice tocmai din Siberia, afectând restul ţării.

Perioada interbelică a fost astfel o epocă glorioasă pentru Balcic, ca staţiune pentru personalităţile României de atunci care îşi petreceau verile în confortul vilelor de pe ţărm, şi ca un loc ce stimula creaţia prin constituirea unei remarcabile colonii de pictori şi scriitori, cu toţii beneficiind de intensa lumină a soarelui sudic, de îmbietorul peisaj de coastă şi bucurându-se de primirea pitoreştii comunităţi locale alcătuită în majoritate din turci, tătari şi bulgari.

Balcic - villa Tenha Yuvah - Diana Mandache collection
Balcic – vila Tenha Yuvah (turco-tătară pentru „Cuibul Liniştit”) din cadrul complexului Palatului Regal – colecţia Diana Mandache

Regina Maria şi familia regală au petrecut multe vacanţe plăcute la palatul şi grădinile sale din Balcic, deseori făcând plimbări cu barca cu motor pe mare de-a lungul plajei. Totul radia fericirea şi bunăstarea tipică acelei perioade a istoriei, asemănător felului cum alţi aristocraţi europeni, oameni cu avere sau artişti faimoşi se bucurau de locuri exotice din Mediterana sau Golful Mexic.

Romanian Royals enjoying a boat ride, Balcic - Diana Mandache collection
Familia regală română într-o plimbare cu barca, Balcic – colecţia Diana Mandache

Remarcabil pentru Balcic şi vremurile când Maria l-a aşezat pe harta turistică ca un tărâm idilic, era contrastul cu viaţa şi aspiraţiile comunităţilor de pe malul Mării Negre al Uniunii Sovietice, graniţa nefiind prea departe. Anii înfloritori ai Balcicului ca staţiune regală s-au suprapus cu teroarea lui Stalin, epurările partidului, execuţiile şi trimiterea la inchisoare a nenumărate suflete nevinovate. În mai puţin de un deceniu după ce Maria şi-a construit palatul său pontic, România a devenit una dintre primele victime ale imperiului comunist vecin.

Ansamblu de usa in stil neoromanesc tarziu

Late Neo-Romanian style doorway assembly, house buit in the early-1930s, Cotroceni area, Bucharest (©Valentin Mandache)

In cursul studiului stilului neoromanesc a trebuit sa divizez evolutia acestuia in trei principale faze. Cea timpurie, care a tinut de la initierea acestuia in 1886 de catre arhitectul Ion Mincu cu edificiul in Casa Lahovary, pana in 1906 cand a avut loc Expozitia Jubiliara Regala, ce a aratat publicului grandioasele sale pavilioane, multe proiectate intr-o maniera elevata si unitara care a „canonizat” astfel stilul, marcand inceputul fazei sale mature. Aceasta a atins un apogeu dupa victoria tarii in Marele Razboi si subsecvent in decada anilor 1920, cand neoromanescul a fost adoptat la nivelul intregii Romanii interbelice. Sfarsitul anilor ’20, si decada anilor 1930 a fost martora cresterii in popularitate si ulterior prevalentei stilurilor internationale Art Deco si Modernist, inducand o criza de expresie in neoromanesc, marcand faza sa tarzie de dezvoltare. Stilul national a reusit sa se mentina in competitie printr-o imaginativa sinteza cu forme Art Deco si de inspiratie mediteraneana, rezultand in design-uri extrem de interesante. Evolutia stilului practic s-a incheiat odata cu instaurarea comunismului in iarna lui 1947, sub impactul ideologiei si prioritatilor arhitecturale ale noului regim. A continuat sa genereze totusi ecouri pentru alte doua decade in forme vernaculare si in motive utilizate pe unele edificii postbelice.

Ansamblul de usa si poarta la strada prezentat in imaginea de mai sus apartine prin trasaturile designului si perioada cand a fost construit fazei tarzii de dezvoltare a stilului neoromanesc. Poarta de fier forjat este inspirata din cea a usilor de biserica sau altar brancovenesti, dar exprimata in coordonate apropitate de Art Deco. Cei doi stalpi de poarta sunt o reducere la abstract a unor clopotnite sau turnuri de citadela, in conformitate cu mesajul national-romantic al stilului. Usa este prevazuta cu o serie de panouri patrate punctate fiecare de un disc central, care poate fi inteles ca esenta unui disc solar etnografic sau interpetarea unei cruci grecesti. Zidul din jurul usii este o adaptare a unei deschideri de usa de biserica redusa la esenta coordonatelor Art Deco. Ansamblul de fata dateaza de la inceputul anilor ’30, iar anii urmatori ai decadei vor produce si mai captivante forme de neoromanesc in „ambient” Art Deco, unice acestei tari, ce practic nu se mai gasesc in nici alt colt al planetei.

Raze de soare Art Deco

Art Deco sunbursts
Raze de soare in maniera „Art Deco” vazute in vara lui 2012, zona Grivita – Domenii, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Sunt un mare fan al panourilor cu reprezentari optimiste in stil Art Deco, cum sunt cele ce depicteaza raze de soare izbucnind, curcubee sau tema marilor sudului. In sensul acesta am pus in juxtapozitie aici o izbucnire reala de raze solare, fotografiata in vara anului trecut in zona Grivita – Domenii, care inca pastreaza mult din sarmul interbelic cand cartierele au fost in mare parte construite, intr-o perioada cand stilul Art Deco era in voga in Bucuresti, si emblema unei companii de asigurari, ornament ce dateaza din era Art Deco, situat pe o cladire din anii 1930 in centrul capitalei. Privind la razele naturale alaturate celor arhitecturale, este mai usor sa intelegem mesajul de optimism si incredere exudat de panourile Art Deco ale orasului si de cultura sofisticata a acelor minunate vremuri din istoria arhitecturii.

Art Deco sunbursts
Motivul Art Deco al razelor de soare izbucnind, ca parte a compozitiei emblemei unei companii de asigurari interbelice, zona Universitate, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Jilt de biserica regal cu cifrul Regelui Ferdinand

Jilt de biserica regal cu cifrul regelui Ferdinand (dublul „F”), biserica Mantuleasa, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Un numar de biserici de rit ortodox din Bucuresti si alte locuri importante din Romania contin jilturi ceremoniale, numite „tron”, datand de cele mai multe ori din perioada dinastiei de Hohenzollern – Sigmaringen (1866-1947), destinate pentru uzul mitropolitului/ patriarhului si al sefului de stat care a vizitat, consacrat sau re-consacrat acel edificiu. Jiltul destinat suveranului (doua jilturi daca acesta era insotit de regina) de obicei infatisa cifrul capului incoronat care prima oara vizita, asista sau isi dadea binecuvantarea la acele importante ceremonii, cateodata continand si alte motive embelmatice ale regalitatii romanesti, cum ar fi coroana sau stema regala. Un cifru regal este o monograma a monarhului in domnie, formal aprobata si folosita pe documente oficiale sau infatisata pe cladiri publice, sau alte obiecte de uz public sau in proprietatea statului, cum sunt cutiile postale sau vehiculele militare.

Imaginea de mai sus arata un interesant exemplu de jilt regal de la biserica Mantuleasa din Bucuresti (un frumos monument in stil brancovenesc, renovat in 1924 – ’30, in timpul regilor Ferdinand si urmasului sau Carol II), ce l-am fotografiat la un recent tur arhitectural Case de Epoca in acea zona istorica a capitalei. Jiltul prezinta un amplu cifru al regelui Ferdinand, stilizat ca un dublu „F” spate-la-spate, el fiind monarhul care oficial a inaugurat lucrarile de restaurare. Pe creasta spetezei este de asemenea o interesanta reprezentare a coroanei de stat a Romaniei, faimoasa coroana de otel facuta din metal de tun capturat in Razboiul de Independenta de la 1877. Intregul ansamblu este redat in stil neoromanesc de faza matura, cu sculptura de discuri solare etnografice si frunze de acantus/ vita de vie, constituind un interesant exemplu de design de mobilier de ceremonie exprimat in stilul national. Cifrul Regelui Ferdinand este o raritate sa-l intalnesti in zilele noastre, jiltul prezentat in acest articol aducand inapoi din memoria acestui remarcabil suveran al tarii, care toata viata lui a incercat sa mentina un profi public cat mai demn si rezervat.

Imagini de la turul arhitectural „Faza tarzie a stilului neoromanesc” din 25 august ’12

Tur arhitectural Case de Epoca – Historic Houses of Romania: „Faza tarzie a stilului neoromanesc”

Doresc sa impart cu dumneavoastra cateva mostre a magnificentei arhitecturi in stil neoromanesc, ce apartine fazei sale tarzie de dezvoltare, vizionata in timpul recentului tur arhitectural de pe 25 august ’12, ghidat de autorul blogului Case de Epoca. In termeni bazici, faza matura reprezinta o sinteza intre neoromanesc si Art Deco, sau spus diferit, arhitectura nationala a Romaniei exprimata in coordonate Art Deco, tipice perioadei dintre sfarsitul anilor 1920 si mijlocul decadei 1940. Tehnologiile moderne de contructie de dupa Primul Razboi Mondial, permiteau constructia de cladiri inalte, usoare si aerisite exprimate in arhitectura Art Deco si Modernista, care era destul de antitetica edificiilor grele, construite in special din caramida, ca niste citadele ale stilului neoromanesc, ridicate in timpul fazelor sale timpurie si matura desfasurate de patru decade deja. Aceasta a condus la o criza de expresie in cadrul stilui arhitectural indigen, ameninata de popularitatea in randul publicului a stilurilor internationale moderne, care erau adoptate la scara larga in Bucuresti din timpul anilor 1930. Stilul neoromanesc a reusit sa supravietuiasca si gaseasca noi forme de experesie, pana la momentele de cotitura istorica aduse de cel de al Doilea Razboi Mondial, prin fascinante sinteze, in special cu designurile Art Deco.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pom al vietii in stil neoromanesc ca felicitare de zi de nastere

Pom al vietii in stil neoromanesc, casa de la mijlocul anilor 1930, zona Icoanei, Bucuresti (©Valentin Mandache)

Doi membrii apropiati ai familiei mele isi celebreaza ziua de nastere in august. Am considerat ca un card potrivit pentru aceasta frumoasa ocazie ar fi una din fotografiile mele arhitecturale ce infatiseaza o remarcabila redare a motivului pomului vietii in stil neoromanesc. Cardul care l-am trimis rudelor mele contine imaginea prezentata mai sus, unde pomul vietii este intrupat de flamboaianta decoratie a ferestrei de scara din partea dreapta. Aceasta descrie figurativ originile vietii reprezentate de cele trei graunte (trinitatea) de la baza vazei de flori din registrul inferior, si dupa aceea izvorarea vietii in valuri de vita de vie si struguri. Continuitatea si diversele evenimente care puncteaza viata sunt redate pe marginile verticale ale deschiderii in zid, totul culminand cu paradisul, vazut in registrul superior, unde sunt doi majestuosi pauni ce se hranesc din struguri continunti de o cupa ce are ca picior o cruce. Deschiderea de fereastra este ocupata de un panou cu reticulatii circulare, care poate fi interpretat ca un trunchi de copac (un trunchi de palmier poate, ce are de asemenea conotatii biblice) sau redarea unei ferestre de biserica medievala vitrata cu bucati circulare de geam din sticla suflata. Deschiderea este marginita de o frumoasa reprezentare de funie, un motiv omniprezent in arhitectura bisericilor romanesti si arta taraneasca. Varful ferestrei este de tip arc frant, tipic bisericilor brancovenesti ale Valahiei, care este un motiv imprumutat din arhitectura islamica a Balcanilor otomani.

Am gasit in cursul muncii mele de teren in Bucuresti patru asemenea superbe panori de fereastra in stil neoromanesc ce descriu pomul vietii, impodobind cladiri ridicate la sfarsitul anilor 1920 sau pe parcursul decadei 1930. Unul din ele, in multe privinte similar cu cel de fata, poate fi vazut si citit despre la urmatorul articol: Un magnific panou decorativ in stil neoromanesc reprezentand „Pomul Vietii”. Un altul decoreaza Vila Printului Nicolae din Cotroceni, care din pacate este acum deteriorata si desfigurata in lucrari de renovare proaste facute de proprietari ignoranti contemporani.

Adam și Eva în reprezentări Art Deco și comunistă din anii ’60

Cuplul primordial, Adam și Eva, este o temă predilectă în artele vizuale. Decorația arhitecturală nu face excepție în această privință. Am găsit în timpul muncii mele de teren în București două asemenea reprezentări, un basorelief în stilul Art Deco ce împodobește pedimentul intrării unei case de apartamente construită în 1929, și o statuie, parte din designul de grădină al curții unui bloc comunist de la mijlocul anilor 1960, amândouă prezentate în fotografiile de mai jos.

Adam și Eva în reprezentare Art Deco, basorelief pe pedimentul unei case de apartamente din 1929, zona Cișmigiu, București (©Valentin Mandache)

Panoul Art Deco este, în opinia mea, un destul de bun produs artistic, pe linii clasiciste sau chiar Rodin-iene, invitând la filozofare pe marginea simbolismului acestui cuplu în condițiile perioadei interbelice, la începutul Marii Depresiuni Economice. Îmi place altarul, cu baza în trei trepte și trei caneluri pe coloană, toate conformându-se regulii de trei a stilului Art Deco, pe care se reazemă cele două personaje, ca două zeități antice, cuprinse de radiația generată de focul sacru. Adam și Eva în acest caz arată destul de androgin, ceea ce este în concordanță cu normele clasicismului grec de portretizare incertă a sexului personajelor.

Tema Adam și Eva în compoziție statuară  din anii ’60, reprezentând cuplu de adolescenți, zona Domenii, București (©Valentin Mandache)

Cuplul din compoziția ce datează de la mijlocul anilor 1960 este de asemenea o redare a temei Adam și Eva, dar în coordonatele ideologiei comuniste care guvernau viața și societatea României acelei perioade. Este reprezentată o pereche de adolescenți de vârsta unor Romeo-și-Julieta, fără trăsături aristocratice ca în panoul de mai sus, însă cu înfățișări robuste, considerate sănătoase, atribuite membrilor clasei muncitoare. Anii 1960 au reprezentat o perioadă de dezgheț a dictaturii, după dura decadă și jumătate de stalinism postbelic, iar în România în particular, aceasta a fost reflectată în reușite produse artistice și arhitecturale (vezi, de exemplu, remarcabilul design Modernist al hotelurilor ce împodobesc litoralul Mării Negre). Statuia exudă ceva din acea atmosferă mai optimistă și, în opinia mea, este de un standard artistic mai bun decât basorelieful Art Deco descris mai sus.

Adam și Eva în reprezentări Art Deco și comunistă din anii 1960 , București (©Valentin Mandache)

Balcoane vitrate din diferite ere arhitecturale

Vă prezint aici trei interesante imagini de balcoane/verande vitrate care țin de cele trei stiluri principale ce caracterizează arhitectura istorică a Bucureștiului: stilul Mic Paris (ultimul sfert al sec. 19, până la Primul Război Mondial), neoromânesc (sfârșitul sec. 19 – ultima parte a anilor ’40) și Art Deco (anii 1930 și ’40). Din studiile mele în teren, am găsit că de obicei structurile vitrate nu sunt contemporane cu clădirea originală, ci adăugate ca o împodobire sau îmbunătățire în lucrări de renovare în primul sau al doilea deceniu după ce construcția a fost ridicată. Principala atracție a unei structuri vitrate, fie ea balcon, ușă de seră sau fântână de lumină, este de fapt elaborată sa lucrătură în fier, scheletul metalic ce o susține, exemplificată aici mai ales în cea de a doua fotografie ce prezintă un balcon vitrat neoromânesc. Câteodată mai supraviețuiesc bucăți de sticlă, geamuri originale în cadrul structurii de fier, care în cazul design-urilor istoriciste de sec. 19 (Mic Paris) se prezintă în frumoase nuanțe specifice sticlei colorate din epoca victoriană.

Balcon vitrat în stil Mic Paris, casă din anii 1890, zona Gradina Icoanei, București (©Valentin Mandache)
Balcon vitrat în stil neoromânesc, casă de la sfârșitul anilor 1920, zona Cotroceni, București (©Valentin Mandache)
Balcon vitrat Art Deco, casă de la mijlocul anilor 1920, zona Dorobanți, București (©Valentin Mandache)

Copertina de usa in stil neoromanesc tarziu

Copertina de usa in stil neoromanesc tarziu, casa de la inceputul anilor 1930, zona Dorobanti, Buuresti (©Valentin Mandache)

Aceasta est o mica copertina de usa de un tip ce apartine stilului neoromanesc tarziu, care s-a desfasurat intre sfarsitul anilor 1920 si sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial. Acea faza de dezvoltare a designului arhitectural national romanesc este caracterizata de o reducere la fundamental a registrului decorativ, deseori exprimat in coordonate Art Deco si uneori Moderniste, intr-un mediu ce utiliza cu predilectie tehnologii de constructie moderne ca betonul armat, sticla si otelul. Trasaturile acestei coperine sunt clar reduse la esential, in special consolele arcuite, impodobite cu simbolul funiei, un motiv religios si de asemenea etnografic. Structura mai contine si alte elemente etnografice, redate in aceiasi maniera abstracta. Intreg ansamblul se integreaza destul de armonios cu restul arhitecturii casei, rezultand astfel intr-un interesant design neoromanesc.

Copertina de usa in stil neoromanesc tarziu, casa de la inceputul anilor 1930, zona Dorobanti, Buuresti (©Valentin Mandache)
Copertina de usa in stil neoromanesc tarziu, casa de la inceputul anilor 1930, zona Dorobanti, Buuresti (©Valentin Mandache)

Varf de cladire Art Deco bucuresteana

Varf de cladiere Art Deco bucuresteana, zona Colina Patriarhiei (©Valentin Mandache)

Aceasta cladire nu este ceva sa scrii despre ea acasa daca o privesti la nivelul strazii sau primele etaje, dar varful este cu totul alta poveste, dupa cum marturiseste fotografia de mai sus. Mie imi da impresia unei cascade sau cataracte prin multitudinea de trepte in unghi drept si nervuri verticle care o impodobesc. Regula de trei, inspirata din mitologia egipteana, asa de populara in era cand stilul Art Deco a fost in voga, este evidenta in numarul de benzi delimitate de nervuri si de gruparea anamblului de trepte de la varful edificiului. Se poate vedea de asemenea o aluzie la tema pachebotului transoceanic prin elemente ca fereastra hublou de la centru, cele doua mici catarge ce flancheaza nervurile verticale, si impresia generala de punte de comanda a unui vas oceanic pentru aceasta deosebita structura de varf de cladire.