Deși temperaturile ieri în București s-au învârtit în jurul lui -12°C, fiind ger cu adieri de vânt înghețat, spiritul meu, cel puțin, a fost încălzit când am vizitat un apartament în stil Art Deco, care în parte evocă climate și ținuturi mai calde și însorite, o temă deseori întâlnită în arhitectura Art Deco a acestui oraș.
Interiorul locuintei nu mai are cine stie ce din decoratiile si dotarile originale, cu exceptia usilor. Stucatura de tavan si perete originala, ferestrele de anii ’30, tiglele si chiuvetele vechi ale băii si bucatariei, au fost rase sau inlocuite in ultmii cativa ani de catre posesorul apartamentului, o „tanara artista”, care judecand dupa rezultatele nefericite ale eforturilor ei, este de fapt un proprietar tipic roman, ce nutreste vise arogante despre valoarea in bani a casei lui istorice, dar complet ignorant privind insemnatatea de patrimoniu si pentru identitatea orasului a acesteia. Usile au ramas in loc, in opinia mea, din cauza ca detinatoarea nu a mai avut banii necesari, dupa cheltuielile exuberante cu celelalte „imbunatatiri”, sa le inlocuiasca cu portale de plastic cumparate triumfant de la magazinul de bricolaj.
Usa principala, ilustrata mai sus, este o compozitie de panouri prezentand la centru regula de trei, tipica stilului Art Deco, cu placi radiind in forma bratelor unei cruci gama, un motiv cosmic, pe care eu l-am intalnit destul de frecvent in ornamentatia ce tine de acest design arhitectural in Bucuresti, asociat de obicei cu miscarile fasciste, care cred ca nu a fost cazul aici, pentru ca blocul din care face parte apartamentul, a fost locuit de familii de evrei in perioada interbelica. Registrul inferior al usii contine doua jumatati de soare ce se suprapun partial una pe alta, reprezentand apusul si rasaritul in marile sudului.
Blocul de apartamente dateaza de la mijlocul anilor 1930, si e localizat in zona Matei Basarab, proiectat de arhitectul B. Zilberman, care am vazut ca a avut o multime de comenzi in acest cartier, ce in vremurile de atunci avea o importanta populatie evreiasca. Numele sau si faptul ca este absolvent al scolii de arhitectura din Milano sunt cu mandrie mentionate pe tableta de nume fixata pe unul din peretii exteriori ai cladirii.
Usa dormitorului, vazuta in a treia fotografie, este mai ingusta, dar de minunate proportii, pastrand motivul crucii gama compus din panouri ce radiaza dintr-o fereastra centrala compusa din sase deschideri. Registrul inferior in aceasta instanta este impodobit de trei stinghii orizontale, in conformitate cu regula de trei mentionata mai sus.
Imi plac cele trei trepte ce decoreaza panoul de deasupra usii camerei de dressing, ce in mod clar imprima un sens de optimism dormitorului, diminuand din impresia grea generata de alegerea neinspirata de culoare a peretilor, facuta de proprietarul contemporan.
Aceste usi, supravietuitori in lumea noua si „brava” a societatii post-comuniste romanesti, sunt importante pentru identitatea arhitecturala locala, si au chiar o valoare in bani, cu toate ca localnicii nu realizeaza inca acest lucru. Speranta mea este ca prin astfel de martori ai unor vremuri mai glorioase, cetatenii Bucurestiului si acestei tari vor incepe incet sa simta mandrie civica si aprecieze creatiile inaintasilor lor, care in mod clar erau mult mai sofisticati decat descendentii actuali.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 