Voi organiza duminica 30 aprilie 2023, un tur arhitectural tematic, programat dupa orele de lucru, in intervalul 12.00h – 14.00h, avand ca subiect stilurile Art Deco si Modernist din perioada interbelica, ce au avut o contributie importanta la definirea identitatii peisajului construit istoric bucurestean. Sunteti invitati in mod calduros sa participati!
Stilul Art Deco a aparut in era jazz-ului de la sfarsitul anilor 1920 si a fost in voga in tot cursul decadei ce a urmat, fiind primul stil arhitectural cu adevarat global, imbratisat cu un deosebit entuziasm de bucuresteni si restul mediului urban al Romaniei, ca una dintre cele mai elocvente expresii ale modernitatii si optimismului natiunii in acele timpuri prospere. Orasul a devenit in acei ani o veritabila „putere” regionala a arhitecturii Art Deco, cu edificii remarcabile in acest stil, multe redand tema pachebotului transoceanic, ce reflecta dorinta Citește mai mult →
In acest video descriu simbolismul unui set de usi de garaj in stil Art Deco din anii 1930, pe care le-am gasit in timpul cercetarii mele in zona Plantelor, Bucuresti. Acestea reprezinta intr-un mod abstract, de mainera cubista, ciclul zilei de lucru, -lumina, a unui oras modern industrial al perioadei interbelice, cum era si Bucurestiul acelor vremuri.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Deși temperaturile ieri în București s-au învârtit în jurul lui -12°C, fiind ger cu adieri de vânt înghețat, spiritul meu, cel puțin, a fost încălzit când am vizitat un apartament în stil Art Deco, care în parte evocă climate și ținuturi mai calde și însorite, o temă deseori întâlnită în arhitectura Art Deco a acestui oraș.
Interiorul locuintei nu mai are cine stie ce din decoratiile si dotarile originale, cu exceptia usilor. Stucatura de tavan si perete originala, ferestrele de anii ’30, tiglele si chiuvetele vechi ale băii si bucatariei, au fost rase sau inlocuite in ultmii cativa ani de catre posesorul apartamentului, o „tanara artista”, care judecand dupa rezultatele nefericite ale eforturilor ei, este de fapt un proprietar tipic roman, ce nutreste vise arogante despre valoarea in bani a casei lui istorice, dar complet ignorant privind insemnatatea de patrimoniu si pentru identitatea orasului a acesteia. Usile au ramas in loc, in opinia mea, din cauza ca detinatoarea nu a mai avut banii necesari, dupa cheltuielile exuberante cu celelalte „imbunatatiri”, sa le inlocuiasca cu portale de plastic cumparate triumfant de la magazinul de bricolaj.
Usa principala, ilustrata mai sus, este o compozitie de panouri prezentand la centru regula de trei, tipica stilului Art Deco, cu placi radiind in forma bratelor unei cruci gama, un motiv cosmic, pe care eu l-am intalnit destul de frecvent in ornamentatia ce tine de acest design arhitectural in Bucuresti, asociat de obicei cu miscarile fasciste, care cred ca nu a fost cazul aici, pentru ca blocul din care face parte apartamentul, a fost locuit de familii de evrei in perioada interbelica. Registrul inferior al usii contine doua jumatati de soare ce se suprapun partial una pe alta, reprezentand apusul si rasaritul in marile sudului.
Blocul de apartamente dateaza de la mijlocul anilor 1930, si e localizat in zona Matei Basarab, proiectat de arhitectul B. Zilberman, care am vazut ca a avut o multime de comenzi in acest cartier, ce in vremurile de atunci avea o importanta populatie evreiasca. Numele sau si faptul ca este absolvent al scolii de arhitectura din Milano sunt cu mandrie mentionate pe tableta de nume fixata pe unul din peretii exteriori ai cladirii.
Usa dormitorului, vazuta in a treia fotografie, este mai ingusta, dar de minunate proportii, pastrand motivul crucii gama compus din panouri ce radiaza dintr-o fereastra centrala compusa din sase deschideri. Registrul inferior in aceasta instanta este impodobit de trei stinghii orizontale, in conformitate cu regula de trei mentionata mai sus.
Imi plac cele trei trepte ce decoreaza panoul de deasupra usii camerei de dressing, ce in mod clar imprima un sens de optimism dormitorului, diminuand din impresia grea generata de alegerea neinspirata de culoare a peretilor, facuta de proprietarul contemporan.
Aceste usi, supravietuitori in lumea noua si „brava” a societatii post-comuniste romanesti, sunt importante pentru identitatea arhitecturala locala, si au chiar o valoare in bani, cu toate ca localnicii nu realizeaza inca acest lucru. Speranta mea este ca prin astfel de martori ai unor vremuri mai glorioase, cetatenii Bucurestiului si acestei tari vor incepe incet sa simta mandrie civica si aprecieze creatiile inaintasilor lor, care in mod clar erau mult mai sofisticati decat descendentii actuali.
Articolul meu despre răzătoarea de noroi din perioada La Belle Epoque, care împodobea Catedrala Metropolitană Ortodoxă din Sibiu, a atras un neașteptat grad de interes din partea cititorilor. Printre cei ce au făcut remarci a fost și Robin Grow, Președintele Societății de Art Deco și Modernism a Australiei, care natural m-a întrebat dacă nu am printre descoperirile mele și o răzătoare de noroi Art Deco. Am răspuns că într-adevăr am găsit una în București, pe care doresc acum să v-o arăt în toata gloria sa, în următoarele fotografii.
Ineditul artefact aparține Vilei Miclescu, una dintre cele mai elegante clădiri ale Bucureștiului perioadei Art Deco și Modernistă, localizată în cartierul Dorobanți, proiectată de arhitectul Horia Creangă și construită în 1930.
Răzătoarea de noroi conține regula de trei, inspirată din mitologia antică egipteană, tipică stilului Art Deco, văzută în cele trei lame ale sale, fiind în ton cu barele orizontale grupate în trei de pe feroneria ușii.
Vila este în cea mai mare parte un design Modernist interbelic, pentru care Horia Creangă este atât de renumit, cu unele elemente Art Deco, cum este casa scărilor, ușa și răzătoarea de noroi.
Casa este într-o stare proastă de întreținere, cu toate că e pe lista monumentelor istorice, o situație obișnuită în București, datorată în primul rând lipsei de educație și interesului în arhitectura istorică a locuitorilor post-comuniști ai acestui oraș. Se pot observa efectele neglijenței chiar și pe această răzătoare de noroi, care este un vestigiu arhitectural atât de rar: prima fotografie, care am făcut-o acum un an și jumătate, o prezintă cu două „urechi”, ochiurile de la capete, pe când ultima imagine, făcută acum o săptămână, arată că una dintre „urechi” lipsește. Aceasta vă dă o idee cât de rapid dispare identitatea arhitecturală a Bucureștiului din cauza propriilor săi locuitori și a autorităților alese de ei.
Art Deco style gate, dating from the mid 1930s, Piata Romana area, Bucharest
Un interesant vestigiu de design Art Deco, datand din perioada varfului sofisticarii culturale a Bucurestiului, in a treia si a patra decada a secolului trecut, acum neingrijit si privit cu ura de catre locuitorii post-comunisti ai orasului, supravietuind stoic printre hidoasele si necioplitele lor renovari de caldiri de epoca.
Sunt un mare fan al panourilor cu reprezentari optimiste in stil Art Deco, cum sunt cele ce depicteaza raze de soare izbucnind, curcubee sau tema marilor sudului. In sensul acesta am pus in juxtapozitie aici o izbucnire reala de raze solare, fotografiata in vara anului trecut in zona Grivita – Domenii, care inca pastreaza mult din sarmul interbelic cand cartierele au fost in mare parte construite, intr-o perioada cand stilul Art Deco era in voga in Bucuresti, si emblema unei companii de asigurari, ornament ce dateaza din era Art Deco, situat pe o cladire din anii 1930 in centrul capitalei. Privind la razele naturale alaturate celor arhitecturale, este mai usor sa intelegem mesajul de optimism si incredere exudat de panourile Art Deco ale orasului si de cultura sofisticata a acelor minunate vremuri din istoria arhitecturii.
Tur arhitectural Case de Epoca – Historic Houses of Romania: „Faza tarzie a stilului neoromanesc”
Doresc sa impart cu dumneavoastra cateva mostre a magnificentei arhitecturi in stil neoromanesc, ce apartine fazei sale tarzie de dezvoltare, vizionata in timpul recentului tur arhitectural de pe 25 august ’12, ghidat de autorul blogului Case de Epoca. In termeni bazici, faza matura reprezinta o sinteza intre neoromanesc si Art Deco, sau spus diferit, arhitectura nationala a Romaniei exprimata in coordonate Art Deco, tipice perioadei dintre sfarsitul anilor 1920 si mijlocul decadei 1940. Tehnologiile moderne de contructie de dupa Primul Razboi Mondial, permiteau constructia de cladiri inalte, usoare si aerisite exprimate in arhitectura Art Deco si Modernista, care era destul de antitetica edificiilor grele, construite in special din caramida, ca niste citadele ale stilului neoromanesc, ridicate in timpul fazelor sale timpurie si matura desfasurate de patru decade deja. Aceasta a condus la o criza de expresie in cadrul stilui arhitectural indigen, ameninata de popularitatea in randul publicului a stilurilor internationale moderne, care erau adoptate la scara larga in Bucuresti din timpul anilor 1930. Stilul neoromanesc a reusit sa supravietuiasca si gaseasca noi forme de experesie, pana la momentele de cotitura istorica aduse de cel de al Doilea Razboi Mondial, prin fascinante sinteze, in special cu designurile Art Deco.
Cuplul primordial, Adam și Eva, este o temă predilectă în artele vizuale. Decorația arhitecturală nu face excepție în această privință. Am găsit în timpul muncii mele de teren în București două asemenea reprezentări, un basorelief în stilul Art Deco ce împodobește pedimentul intrării unei case de apartamente construită în 1929, și o statuie, parte din designul de grădină al curții unui bloc comunist de la mijlocul anilor 1960, amândouă prezentate în fotografiile de mai jos.
Panoul Art Deco este, în opinia mea, un destul de bun produs artistic, pe linii clasiciste sau chiar Rodin-iene, invitând la filozofare pe marginea simbolismului acestui cuplu în condițiile perioadei interbelice, la începutul Marii Depresiuni Economice. Îmi place altarul, cu baza în trei trepte și trei caneluri pe coloană, toate conformându-se regulii de trei a stilului Art Deco, pe care se reazemă cele două personaje, ca două zeități antice, cuprinse de radiația generată de focul sacru. Adam și Eva în acest caz arată destul de androgin, ceea ce este în concordanță cu normele clasicismului grec de portretizare incertă a sexului personajelor.
Cuplul din compoziția ce datează de la mijlocul anilor 1960 este de asemenea o redare a temei Adam și Eva, dar în coordonatele ideologiei comuniste care guvernau viața și societatea României acelei perioade. Este reprezentată o pereche de adolescenți de vârsta unor Romeo-și-Julieta, fără trăsături aristocratice ca în panoul de mai sus, însă cu înfățișări robuste, considerate sănătoase, atribuite membrilor clasei muncitoare. Anii 1960 au reprezentat o perioadă de dezgheț a dictaturii, după dura decadă și jumătate de stalinism postbelic, iar în România în particular, aceasta a fost reflectată în reușite produse artistice și arhitecturale (vezi, de exemplu, remarcabilul design Modernist al hotelurilor ce împodobesc litoralul Mării Negre). Statuia exudă ceva din acea atmosferă mai optimistă și, în opinia mea, este de un standard artistic mai bun decât basorelieful Art Deco descris mai sus.
Vă prezint aici trei interesante imagini de balcoane/verande vitrate care țin de cele trei stiluri principale ce caracterizează arhitectura istorică a Bucureștiului: stilul Mic Paris (ultimul sfert al sec. 19, până la Primul Război Mondial), neoromânesc (sfârșitul sec. 19 – ultima parte a anilor ’40) și Art Deco (anii 1930 și ’40). Din studiile mele în teren, am găsit că de obicei structurile vitrate nu sunt contemporane cu clădirea originală, ci adăugate ca o împodobire sau îmbunătățire în lucrări de renovare în primul sau al doilea deceniu după ce construcția a fost ridicată. Principala atracție a unei structuri vitrate, fie ea balcon, ușă de seră sau fântână de lumină, este de fapt elaborată sa lucrătură în fier, scheletul metalic ce o susține, exemplificată aici mai ales în cea de a doua fotografie ce prezintă un balcon vitrat neoromânesc. Câteodată mai supraviețuiesc bucăți de sticlă, geamuri originale în cadrul structurii de fier, care în cazul design-urilor istoriciste de sec. 19 (Mic Paris) se prezintă în frumoase nuanțe specifice sticlei colorate din epoca victoriană.
Aceasta cladire nu este ceva sa scrii despre ea acasa daca o privesti la nivelul strazii sau primele etaje, dar varful este cu totul alta poveste, dupa cum marturiseste fotografia de mai sus. Mie imi da impresia unei cascade sau cataracte prin multitudinea de trepte in unghi drept si nervuri verticle care o impodobesc. Regula de trei, inspirata din mitologia egipteana, asa de populara in era cand stilul Art Deco a fost in voga, este evidenta in numarul de benzi delimitate de nervuri si de gruparea anamblului de trepte de la varful edificiului. Se poate vedea de asemenea o aluzie la tema pachebotului transoceanic prin elemente ca fereastra hublou de la centru, cele doua mici catarge ce flancheaza nervurile verticale, si impresia generala de punte de comanda a unui vas oceanic pentru aceasta deosebita structura de varf de cladire.
Dragi cititori,
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 