Cartierul Floreasca din nord-estul Bucureştiului este o zonă urbană întrucâtva mai nouă a oraşului, fiind dezvoltată propriu-zis în perioada interbelică şi locuită în mare parte de familii de muncitori calificaţi din cadrul industriilor şi serviciilor capitalei României de atunci. Începând cu mijlocul anilor 1930, cartierul a atras de asemenea intelectuali sau mici întreprinzători care şi-au construit case acolo. Muncitorii calificaţi şi înalt calificaţi sunt un segment social pivotal, cu o foarte interesantă identitate şi istorie social-politică, care a fost numai superficial studiată de către specialiştii universitari sau alte tipuri de scriitori. Aceşti oameni erau educaţi în perioada interbelică în şcoli tehnice de bună calitate, unde de asemenea le erau predate lecţii elementare, dar bine structurate, de istorie naţională şi literatură. Mulţi dintre ei erau de asemenea activi politic în mişcările social-democrate sau cu înclinaţii marxiste ale acelei perioade, menţinându-şi până în zilele noastre acea cultură specifică, aşa cum este şi cazul celor din cartierul Floreasca. Am găsit, în timpul observaţiilor mele în teren efectuate în zonă, că garajul de autobuze de acolo, prezentat în fotografiile de mai jos, reprezintă în bună măsură, prin prisma arhitecturii şi simbolisticii sale, tradiţiile politice şi identitatea acelei comunităţi.
Tipologia arhitectural-stilistică aparţine sfârşitului anilor 1930 sau imediat după, fiind un edificiu de foarte bună calitate de arhitectură industrială mai degraba modernistă, asemănător cu exemple din acea perioadă din Anglia sau Franţa, inspirat fiind din modelele de hangare de avioane din acele vremuri. Din secţiunea comentarii, autorul blogului Simply Bucharest, mi-a indicat ziarul „Muncitorul ITB” care precizează anul 1949, terminat în 1950, al construirii edificiului, proiectat de architectul N. Niculescu. Acesta a folosit evident un design tipic decadei anterioare, nefiind influenţat de maniera de proiectare de tip sovietic.
În timpul regimului comunist, toate clădirile publice din aceasta ţară erau decorate cu sloganuri comuniste, cum este cel care încă supravieţuieşte pe marginea zidului de încheietură de acoperiş, prezentat în imaginea de mai sus. Faptul că un astfel de semn pictat încă mai rezistă pe o clădire publică după sângeroasa revoluţie anticomunistă din decembrie 1989, de acum mai mult de două decenii, este o dovadă grăitoare a adâncilor tradiţii şi identităţi politice social-democrate şi marxiste ale comunităţii locale.
Îmi place această arhitectură curgătoare şi bine proporţionată a garajului, care trebuie să fi arătat ca un edificiu zvelt şi „high-tech” în vremurile lui de glorie. Clădirea, dacă ar fi restaurată şi renovată, ar putea constitui un punct de interes arhitectural al zonei Floreasca şi al Bucureştiului. În fotografia de mai sus se vede un fragment din zidul de încheietură de acoperiş, format din cărămizi ornamentale de sticlă. Deteriorările au fost probabil cauzate de apa infiltrată de-a lungul atâtor ani, care îngheţa în timpul gerului de iarnă, dilatându-se şi astfel crăpând sticla.
O interesantă apariţie sunt teribilele graffiti naziste (zvasticile) şi invectivele de huligani de fotbal ce acoperă zidul de la spatele garajului, şi care reprezintă un element diagnostic al actualei stări a comunităţii locale, anume a tinerilor din cadrul acesteia. Dacă membrii maturi şi mai în vârstă ai comunităţii au beneficiat de o educaţie de bună calitate şi au acum slujbe stabile şi pensii, continuând tradiţiile politice de stânga, copiii lor au trecut prin sistemul educaţional slab calitativ al României post-comuniste, mulţi dintre ei negăsindu-şi slujbe, dezvoltând astfel afinităţi politice de extremă dreapta, naţionalist neo-naziste, o situaţie care nu diferă prea mult de cea a altor tineri din aceeaşi clasă socială şi cu probleme asemănătoare din fosta Germanie de Est sau din Rusia. Cladirea vechiului garaj este astfel, prin arhitectura sa remarcabilă, vechile semne pictate şi graffiti contemporan, ca un „glob de cristal” în care putem urmări evoluţia, identitatea în flux şi problemele acelei comunităţi din cartierul Floreasca.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 