Tramvaiul din fotografia de mai sus este un exponat de istorie a transportului gazduit in Parcul Mihai Viteazul din Ploiesti. Dateaza din anii 1930, o vreme cand in urbe arhitectura Art Deco era la moda, concurand cu stilul neoromanesc. Ploiesti se mandreste cu cea mai mare, in opinia mea, cladire in stil Art Deco din sud estul Europei: Halele Centrale, proiectate in prima parte a anilor 1930 de marele arhitect Toma T. Socolescu, un nativ al zonei, si de asemenea o multitudine de alte edificii somptuoase, cum este casa ce am documentat-o la acest articol. Tramvaiul vazut aici, cu simplele, dar finele sale trasaturi, reaminteste de asemenea o compozitie Art Deco, mod de design gasit pe langa arhitectura, si intr-o multitudine de alte domenii, de la masini industriale, pana la bijuterii.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Stilul neoromanesc a fost intentionat inca din primii ani de la inceptia sa ca un stil national „total”, acoperind domenii cum sunt arhitectura civila, industriala si militara, design interior, arte vizuale sau chiar design de carte. O mai putin cunoscuta directie de aplicatie a fost cea a masinilor ce deserveau marile edificii construite in stil neoromanesc, cum erau lifturile. Sunt inca unele exemple de lifturi, care prezinta incercari ale proiectantilor de a orna sau a imprima un aspect neoromanesc acelor masini. Un exemplu graitor este ansamlul de usa de elevator si gardul scarii ce incolaceste putul liftului, pe care l-am gasit recent in holul a ceea ce este poate cel mai mare bloc de apartamente in stil neoromomanesc construit vreodata. Structura se afla pe bulevardul Hristo Botev in Bucuresti, proiectata de arhitectul Arghir Culina, datand din anul 1926, din timpul a ceea ce eu numesc faza matura (intre 1906 si sfarsitul anilor ’20) a stilului neoromanesc.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Turul duminical de saptamana trecuta a avut loc in zona Calea Calarasi a Bucurestiului, o arie in general in afara traseelor „turistice” ale orasului vechi. Lumina a fost excelent de clara, cu toate ca destul de intensa, oferind conditii favorabile pentru observarea micilor detalii arhitecturale, de obicei mai greu vizibile, ce impodobesc pitorestile case intalnite la fiecare pas. Participantii au avut oportunitatea sa examineze indeaproape un echilibrat mix arhitectural de case in stil Art Deco, neoromanesc de mester sau arhitect, sau mici, dar svelte locuinte in stil Art Deco. Aparte de aceste tipuri, am putut viziona si doua vechi case din era otomana, cu forme si motive ce se intalnesc din Balcani pana in Anatolia. Turul a avut doua proeminente „stele”: una a fost „descoperirea” cladirii in stil Art Deco a fostei fabricii de incaltaminte „Ludovic” (unul din superbele ei panouri decorative este prezentat in fotomontajul si show-ul de diapozitieve de fata) si vizionarea „Halei Traian”. Nu am putut gasi nici o informatie privind fabrica „Ludovic”, care pare a fi fost un amplu stabiliment industrial al perioadei interbelice. Caldirea este inca in stare buna si poate fi usor readusa la fosta ei glorie Art Deco. „Hala Traian” este o bijuterie a ingineriei epocii victoriene, construita in 1896 dupa un proiect al arhitectului italian Giulio Magni, unul din arhitectii sefi ai capitaliei din acea perioada. Am putut cu totii sa mergem inautru, acum fiind acolo un supermagazin, si admira frumoasele coloane de fier turnat si uimitorul schelet metalic ce sustine acoperisul. Turul s-a incheiat de unde a inceput, la cladirea templu ionic a Bisericii grecesti, unde congregatia ne-a ivitat sa servim prajituri aduse pentru o sarbatotoare religioasa speciala. Am increderea ca participantii au avut astfel intru-totul o minunata duminica culturala! 🙂
Această prezentare necesită JavaScript.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Ieri am efectuat un excelent tur de istorie si fotografie arhitecturala in zona Parcul Carol, cu minunati si bine informati participanti. Unul dintre obiectivele vizitate a fost statia de tren Filaret, prima asemenea facilitate de transport public a Bucurestiului, un punct terminus al primei cai ferate de pe teritoriul Romaniei de la acea vreme, care in 1869 lega capitala de portul dunarean Giurgiu. Aceasta cale ferata, un fel de megautostrada a acelor vremuri, era de o importanta vitala pentru Bucuresti, un oras ce se afla la inceputurile unei dezvoltari explozive, dupa ce recent devenise capitala statului nou denumit Romania, una din consecintele geopolitice fericite ale Razboiului Crimeei, printre multi alti factori concurenti de la acea epoca. Domnul Carol I, viitorul monarh al tarii, un profesionist cu experienta metodelor de management industrial si militar din tara sa de origine, Germania, s-a implicat direct in acest proiect esential pentru infrastructura Bucurestiului. Localnicii au putut atunci sa calatoreasca mult mai repede, comfortabil si in siguranta sau sa faca afaceri, mergand cu trenul pana la Dunare si de acolo imbarcandu-se pe vase cu aburi ce ajungeau la Marea Neagra si Istanbul sau Viena si mai departe cu trenul pana la Paris. De asemenea, calea ferata era un cordon ombilical pentru oras, care era astfel conectat la pietele lumii intregi, putand importa sau exporta bunuri la o rata si un ritm nemaintalnit in istoria de pana atunci. Flamboaianta arhitectura in stil Mic Paris (ceea ce eu denumensc stilurile istoriciste frantuzesti de sec. 19 provincial interpretate in Romania) a inceput sa infloreasca intr-un ritm fulminant odata ce linia ferata si statia Filaret au fost date in functiune. Statia a fiintat pana in 1960, cand a fost transformata in autogara, iar sinele de tren demontate. Astazi acolo inca functioneaza o autogara, iar cladirea si vechea ei structrura din epoca victoriana este deteriorata si foarte abuzata. La momentul de fata sunt discutii cu caracter mai mult vag de o transforma in muzeu al cailor ferate sau al transportului, dar ca orice asemenea proiect public in Romania, va mai trece o decada, probabil doua pana sa se realizeze ceva. Pana atunci, fosta statie de tren Filaret, un important monument al patrimoniului arhitectural bucurestean, pivotal pentru identitatea orasului, ce ar putea fi un punct de atractie turistica major, va suferi in continuare indiferenta publicului si autoritatilor, abuzuri si stricaciuni. Mai jos sunt cateva fotografii ale cladirii asa cum arata ea la momentul de fata, vopsita si acoperita de tencuieli „moderne”, plina de pancarte si alte rani pricinuite de capitalismul salbatic si rapace al Romaniei post-comuniste.
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Acest video este o descriere în detaliu a frumoasei panoplii alegorice care decorează pedimentul clădirii Pieței Matache din București. Edificiul și zona care îl înconjoară sunt extrem de evocative pentru istoria orașului și reprezintă o parte fundamentală a identității bucureștenilor. Toate acestea sunt acum grav amenințate de lucrările edilitare care au loc pe străzile Buzești și Berzei. Lectura video de față dorește să aducă în atenția publicului remarcabilul basorelief sculptat ce împodobește arhitectura Pieței Matache, o metaforă vizuală ce înglobează istoria locului și tot ce a însemnat acesta pentru comunitatea orașului.
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Am intalnit neobisnuita structura din fotografia de mai sus in timpul calatoriei mele de fotografie arhitecturala la Campina din toamna anului trecut. Mi-a amintit ca un fel de flash back din copilare de structuri similare care le-am vazut atunci prin statiile de tren din Romania: constructii circulare cu profil conic sau ogival din beton armat, o priveliste destul de infricosatoare pentru un copil, localizate de obicei langa cladirea principala a statiei de tren, chiar pe peron. Cele mai multe au fost demolate in ultimile doua sau trei decade si probabil foarte putine inca mai exista. Din ce imi reamintesc, localnicii ziceau ca erau adaposturi de bombe, proiectate in asa fel incat sa se sustina la suflul si schijele devastatoare ale bombelor lansate din avioane. Multe orase romanesti, in special orasele petroliere cum este Campina, au fost bombardate in timpul razboiului in raiduri ale Aliatilor, cat si ale Luftwaffe si deci nu este o surpriza ca s-au construit adaposturi de bombe pentru a adresa intr-un fel acea amenintare. Cu toate acestea nu sunt complet convins de rolul lor ca adapost de bombe, in special daca observati ca aceasta structura are ferestre largi la baza sa. Constructia arata ciudat de similar cu inchisorile ad hoc, de „arestat peste noapte„, construite in sec. 18 si inceputul sec. 19 in micile orase englezesti inainte de infiintarea fortelor oficiale de politie. Poate cumva o asemenea structura din Romania sa fi servit ca inchisoare ad hoc in timpul razboiului sau in perioada de inceput a erei staliniste pe aceste meleaguri? Poate avea aceasta un rol pur industrial? etc. Sper ca cinvea dintre cititorii mei sa are informatii mai precise despre acest fel de neobisnuita structura arhitecturala!
***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Gustave Eiffel, inginer și arhitect francez faimos în lumea întreagă, expert în construcții cu schelet metalic și elemente prefabricate metalice, cum au fost Turnul Eiffel în Paris sau Statuia Libertății în New York, a avut de asemenea o prezență demnă de remarcat în România prin două dintre proiectele sale. Cel mai amplu este clădirea Grand Hotel Traian în Iași (1882), prezentată în fotografiile de mai jos, și un pod de cale ferată (1877) peste Prut la Ungheni, comandat și construit sub jurisdicția Imperiului Rus, care lega provincia de frontieră rusească a Basarabiei, precursorul Republicii Moldova de astăzi, cu România.
Hotelul Traian este construit pe un schelet metalic cu elemente prefabricate metalice, umplute cu zidărie ușoară de cărămidă, lemn și sticlă. Stilul arhitectural al acestuia este un Beaux Arts de avangardă, aproape industrial, tipic și altor edificii ridicate de Gustave Eiffel în alte locuri ale planetei. Clădirea este o minunăție a ingineriei și arhitecturii victoriene, bine păstrată și întreținută de proprietarii hotelului și de autoritățile locale din Iași, care realizează importanța crucială a acestui edificiu pentru identitatea culturală și arhitecturală a orașului, o situație în contrast evident cu lipsa de interes și profesionalism a colegilor lor din București. Momentul de glorie pentru Grand Hotel Traian a venit în timpul Primului Război Mondial, când a găzduit membri ai guvernului României, iar Iași a fost capitala temporară a țării, cu majoritatea teritoriului ocupat de Puterile Centrale sub conducerea forțelor armate ale Imperiului German. În acea perioadă extraordinar de dramatică, populația orașului s-a mărit de zece ori, la peste un milion de refugiați pe durata a numai câteva săptămâni, cu trupele aliate rusești devenind ostile și dezorganizate din cauza influenței ideologiei și revoluției Bolșevice. În cele din urmă spiritul patriotic a prevalat, iar guvernul, ai cărui miniștri și consilieri erau găzduiți și de Hotelul Traian, împreună cu suveranul României, Regele Ferdinand, au reușit să îndepărteze la sfârșitul războiului pericolul trupelor germane și al armatei ruse bolșevizate.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Cartierul Floreasca din nord-estul Bucureştiului este o zonă urbană întrucâtva mai nouă a oraşului, fiind dezvoltată propriu-zis în perioada interbelică şi locuită în mare parte de familii de muncitori calificaţi din cadrul industriilor şi serviciilor capitalei României de atunci. Începând cu mijlocul anilor 1930, cartierul a atras de asemenea intelectuali sau mici întreprinzători care şi-au construit case acolo. Muncitorii calificaţi şi înalt calificaţi sunt un segment social pivotal, cu o foarte interesantă identitate şi istorie social-politică, care a fost numai superficial studiată de către specialiştii universitari sau alte tipuri de scriitori. Aceşti oameni erau educaţi în perioada interbelică în şcoli tehnice de bună calitate, unde de asemenea le erau predate lecţii elementare, dar bine structurate, de istorie naţională şi literatură. Mulţi dintre ei erau de asemenea activi politic în mişcările social-democrate sau cu înclinaţii marxiste ale acelei perioade, menţinându-şi până în zilele noastre acea cultură specifică, aşa cum este şi cazul celor din cartierul Floreasca. Am găsit, în timpul observaţiilor mele în teren efectuate în zonă, că garajul de autobuze de acolo, prezentat în fotografiile de mai jos, reprezintă în bună măsură, prin prisma arhitecturii şi simbolisticii sale, tradiţiile politice şi identitatea acelei comunităţi.
Tipologia arhitectural-stilistică aparţine sfârşitului anilor 1930 sau imediat după, fiind un edificiu de foarte bună calitate de arhitectură industrială mai degraba modernistă, asemănător cu exemple din acea perioadă din Anglia sau Franţa, inspirat fiind din modelele de hangare de avioane din acele vremuri. Din secţiunea comentarii, autorul blogului Simply Bucharest, mi-a indicat ziarul „Muncitorul ITB” care precizează anul 1949, terminat în 1950, al construirii edificiului, proiectat de architectul N. Niculescu. Acesta a folosit evident un design tipic decadei anterioare, nefiind influenţat de maniera de proiectare de tip sovietic.
În timpul regimului comunist, toate clădirile publice din aceasta ţară erau decorate cu sloganuri comuniste, cum este cel care încă supravieţuieşte pe marginea zidului de încheietură de acoperiş, prezentat în imaginea de mai sus. Faptul că un astfel de semn pictat încă mai rezistă pe o clădire publică după sângeroasa revoluţie anticomunistă din decembrie 1989, de acum mai mult de două decenii, este o dovadă grăitoare a adâncilor tradiţii şi identităţi politice social-democrate şi marxiste ale comunităţii locale.
Îmi place această arhitectură curgătoare şi bine proporţionată a garajului, care trebuie să fi arătat ca un edificiu zvelt şi „high-tech” în vremurile lui de glorie. Clădirea, dacă ar fi restaurată şi renovată, ar putea constitui un punct de interes arhitectural al zonei Floreasca şi al Bucureştiului. În fotografia de mai sus se vede un fragment din zidul de încheietură de acoperiş, format din cărămizi ornamentale de sticlă. Deteriorările au fost probabil cauzate de apa infiltrată de-a lungul atâtor ani, care îngheţa în timpul gerului de iarnă, dilatându-se şi astfel crăpând sticla.
O interesantă apariţie sunt teribilele graffiti naziste (zvasticile) şi invectivele de huligani de fotbal ce acoperă zidul de la spatele garajului, şi care reprezintă un element diagnostic al actualei stări a comunităţii locale, anume a tinerilor din cadrul acesteia. Dacă membrii maturi şi mai în vârstă ai comunităţii au beneficiat de o educaţie de bună calitate şi au acum slujbe stabile şi pensii, continuând tradiţiile politice de stânga, copiii lor au trecut prin sistemul educaţional slab calitativ al României post-comuniste, mulţi dintre ei negăsindu-şi slujbe, dezvoltând astfel afinităţi politice de extremă dreapta, naţionalist neo-naziste, o situaţie care nu diferă prea mult de cea a altor tineri din aceeaşi clasă socială şi cu probleme asemănătoare din fosta Germanie de Est sau din Rusia. Cladirea vechiului garaj este astfel, prin arhitectura sa remarcabilă, vechile semne pictate şi graffiti contemporan, ca un „glob de cristal” în care putem urmări evoluţia, identitatea în flux şi problemele acelei comunităţi din cartierul Floreasca.
*********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Acesta este un exemplu rar de arhitectura industriala in stil neoromanesc, care l-am gasit in timpul fieldwork-ului facut la Targoviste acum cateva luni. Am mai documentat cu ceva saptamani in urma un alt foarte interesat si de asemenea rar garaj in stil neoromanesc din Bucuresti, care probabil a functionat initial ca statie de pompieri in perioada interbelica. In acest caz, cladirea este mai putin ornata, de un design mult mai functional, unde elementele stilului neoromanesc se pot discerne in ornamentul pedimentelor usilor de garaj, care mimeaza crenelatura cetatilor medievale, si de asemenea in impozantul turn lateral care contine birourile, modelat dupa culele oltenesti, un important detaliu diagnostic al stilului arhitectural neoromanesc. Imi place faptul ca acest garaj inca functioneaza, cu toate ca probabil nu la intreaga capacitate, fiind de asemenea destul de bine pastrat/ conservat in ciuda atator vicisitudini care a trebuit sa le indure in timpul lungilor decade comuniste si post-comuniste.
***********************************************
I endeavor through this series of daily articles to inspire appreciation of the historic houses of Romania, a virtually undiscovered, but fascinating chapter of European architectural history and heritage.
***********************************************
If you plan acquiring a historic property in Romania or start a renovation project, I would be delighted to advice you in sourcing the property, specialist research, planning permissions, restoration project management, etc. To discuss your particular plan please see my contact details in the Contactpage of this weblog.
Am gasit acest semn/ firma in stil Art Deco pe caldirea unui garaj de taxiuri aproape de sediul guvernului central. In opinia mea rama acestuia este originala, datand din anii 1930, fiind mai putin cert in ceea ce priveste panourile de sticla si stilul literelor, desi acestea arata ca fiind foarte in ton cu intreg ansamblul semnului.
********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
**********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 