Formele arhitecturale brancovenesti ce s-au dezvoltat intre mijlocul sec. 17 si primele decade ale sec. 18, corespundeau intentiei de a simboliza viata si varietatea de credinta religioasa a locului in care acestea luasera forma, acela al Tarii Romanesti in sine. In arhitectura acestor edificii se regaseau deci universul mental si psihologia celor care le-au ridicat si celor carora le erau destinate. De aceea in simbolistica acelor edifcii trebuie cautat raspunsul la intrebarea de ce constructiile religioase mai ales, au dobandit un limbaj cu totul unic in epoca brancoveneasca, ducand la nasterea stilului brancovenesc, specific acestui principat si atat de important la fundamentarea stilului neoromanesc din epoca moderna.
In opinia mea notiunile stilistice folosite in istoria artelor din centrul si vestul Europei nu sunt cele mai adecvate mijloace de a diseca schema stilistica a acestor cladiri, ci mai pertinente sunt schemele de analiza aplicate arhitecturii Imperiului Otoman, din care Tara Romaneasca facea atunci ferm parte, atat celei de sorginte crestina, cat mai ales islamice.
Ce trebuie permanent sa tinem cont e ca mesajul crestin de a urma chemarea si vocatia lui Isus, in conditiile de subordonare la religia musulmana, ideologia suprema a califatului otoman, genera o cu totul alta dinamica de exprimare artistica si implicit arhitecturala in interiorul milletului crestin din care Valahia facea parte, diferita de tarile in care crestinismul era religia si de asemenea ideologia suprema, ca in Rusia sau Austria. Astfel in epoca brancoveneasca arhitectura s-a exprimat pe baza coordonatelor plastice specifice mediului cultural al imperiului padisahului, cautand armonia si univeralitatea umanitatii in realitatea politica, economica si culturala a suprematiei lumii musulmane. Arhitectura brancoveneasca a devenit in acest fel o zona privilegiata de exprimare libera si sofisticata, de travaliu spiritual spre atingerea desavarsirii si maretiei simbolizata de faptele si viata lui Isus, ce fascinau atat pe principii Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu in timpul carora stilul numit acum brancovenesc a luat forma si continut, cat si pe populatia Tarii Romaneasti, ce a asigurat continuarea stilului si dupa instaurarea regimului fanariot.
Stilul neoromanesc este bazat pe o multipliciate de surse din cadrul regiunilor romanesti, cea mai importanta reprezentare avand-o bisericile si palatele construite in perioada centrata pe domnia voievodului Constantin Brancoveanu (1688 – 1714) al Tarii Romanesti. Arhitectura creata de-a lungul acelei ere este denumita de obicei „brancoveneasca” (alti termeni mai sunt „munteneasca” sau „renastere romaneasca”), fiind o foarte particulara si flamboaianta mixtura de motive tipice sudului Romaniei cu detalii de inspiratie islamic otomana, impreuna cu elemente renascentiste (din nordul Italiei) si baroce. Din pacate nu multe din aceste extraordinare edificii mai sunt in existenta, fiind distruse sau deteriorate de razboaie, in timpul invaziilor armatelor imperiilor vecine, cutremure, inundatii sau incendii devastatoare. De asemenea o importanta proportie a edificiilor ramase, a avut intre timp arhitectura alterata.
Raritatea relativa a acestor edificii arhetip, a fost un aspect de care s-a plans si Ion Mincu, initiatorul stilului neoromanesc, la sfarsitul sec. 19. In consecinta, o mare parte a structurilor de tip brancovenesc au trebuit sa fie reconstruite in timpurile moderne be baza ramasitelor disparate scoase din ruine, arhitectii restauratori folosindu-si din plin imaginatia pentru a umple marile gauri din volumul limitat de informatii necesare pentru restaurarea acestor monumente.
Un caz elocvent in aceasta privinta este cel al Palatului Potlogi, prezentat in imaginile de mai jos, construit de Constantin Brancoveanu in 1698 – ’99, un produs stralucit al creativitatii efervescente a acelei perioade din Valahia.
Palatul Potlogi, ruinele cum se prezentau in anii 1950 inaintea inceperii lucrarilor de reconstructie si restaurare.
Edificiul a fost distrus de o armata otomana la numai o decada si jumatate de la construirea sa, in 1714, ca parte a represaliilor padisahului pentru presupusa colaborare a voievodului cu Petru cel Mare al Rusei, ce avansase in zona prin tradarea lui Dimitrie Cantemir al Moldovei. Palatul pentru următoarele două secole și jumătate, nu a mai fost refăcut ca în vremurile lui de glorie, având destinații de circumstanță, şi pâna la urmă lăsat în ruină (vezi fotografia de mai sus).
Palatul Potlogi, dupa restaurare, la sfarsitul anilor 1950
Restaurarea, sau mai precis reconstructia, Palatului Potlogi a fost inceputa in 1955, in timpul regimului comunist, urmand indeaproape modelele brancovenesti dezvoltate in cursul restaurarii Palatului Mogosoaia, un alt important edificiu al acelei perioade, restaurat in anii 1920 de catre marele arhitect George Matei Cantacuzino. El al a contemplat de asemenea o ruina la Mogosoaia si a trebuit sa-si foloseasca copios imaginatia in procesul de restaurare, inspirandu-se mai ales din arhitectura manastirilor brancovenesti Vacaresti (distrusa la randul ei de dictatorul Ceausescu in anii 1980), Hurez, Starvopoleos si biserica Doamnei.
O scurta, dar interesanta descriere a lucrarilor de restaurare de la Potlogi este data in publicatia „Studii si Cercetari de Istoria Artei”, vol. 1, 1960 (Romanian Academy).
Felul cum arata astazi palatul este in mod evident bazat pe multe presupuneri, ramasite disparate, si, dupa cum am mai mentionat, imaginatie. Cu toate acestea reuseste sa transmita o buna impresie a cum aratau edificiile vremurilor lui Constantin Brancoveanu si originalitatea remarcabila a arhitecturii acestora.
Decoratia verandei si detaliile ei arhitecturale, vazute in imaginea de mai sus, sunt intr-o masura destul de mare o redare a celor intalnite la Palatul Mogosoaia, care la randul lor au fost design-ate de arhitectul GM Cantacuzino, inspirandu-se in principal, in acest caz, din arhitectura manastirilor Hurezi si Vacaresti.
Inscriptia dedicatorie de mai sus, unul dintre putinele elemente pastrate din edificiul original, decorata cu un frumos vultur valah, este scrisa in scripa chirilica locala, folosita in Valahia si Moldova pana la reforma alfabetului de la mijlocul sec. 19. Aceasta mentioneaza in initiale la colturi numele si titlul fondatorului Palatului Potlogi: „Io [Eu, etc.], K [Constantin], B [Brancoveanu], V [Voievod]”.
Superstructura palatului este sustinuta in importanta masura de un masiv pilier, vazut in fotografia de mai sus, asezat la centrul pivnitei, o solutie structural-arhitecturala intalnita la palazzo-urile de vara venetiene de pe valea Pad-ului.
Imaginea de mai sus prezinta vulturul bicefal al Imperiului Bizantin, parte din heraldica voievodului, care era membru al marii familii imperiale bizantine a Cantacuzinilor. Aceasta este reconstructie din anii 1950.
Fotografia de mai sus prezinta decoratia in stucatura a interiorului palatului, in motive persane si otomane, in genul decoratiilor palatelor valahe de sec. 17, modelate in acest caz dupa compozitii similare de la biserica Doamnei si alte cladiri brancovenesti.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Mica biserica Stavropoleos (se foloseste si numele mai romanizat de Stavropole/s), de la inceputul sec. 18, de arhitectura brancoveneasca care inmanuncheaza elemente bizantine, locale valahe, tipica regiunii ottoman balcanice, este probabil una din cele mai frumoase cladiri religioase din intreaga lume a bisericii rasaritene. Edificiul a fost o sursa principala de inspiratie pentru arhitectul Ion Micu, atunci cand el a initiat spre sfarsitul sec. 19 stilul neoromanesc, singurul ordin arhitectural original aparut in Romania. Mincu, cu un talent extraordinar, a restaurat biserica intre 1904 – ’10, spre sfarsitul vietii sale, cand de asemenea a adaugat un chiostro/ curte colonatata si cladiri anexe (vezi aici un articol si scurt video despre acest subiect). Sunt impresionat peste masura, de fiecare data cand vizitez biserica, de motivele florale flamboaiante, pline de viata care decoreaza zidurile exterioare ale bisericii si curtii. Aceaste emotii m-au determinat sa alcatuiesc fotomontajul de mai sus si sa incerc astfel sa fac si mai cunoscut lumii, prin intermediul articolului de fata pe internet, minunata panoplie florala care salasuieste in inima Bucurestiului. Decoratia curtii a fost creata de Mincu si contine o frumoasa redare, cu o excelenta impresie de spatialitate, a doua motive florale din registrul decorativ al bisericii (vazute pe colajul de mai sus pe randul de sus in centru si coltul din dreapta).
*********************************************** Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Formele arhitecturale brancovenesti ce s-au dezvoltat intre mijlocul sec. 17 si primele decade ale sec. 18, corespundeau intentiei de a simboliza viata si varietatea de credinta religioasa a locului in care acestea luasera forma, acela al Tarii Romanesti in sine. In arhitectura acestor edificii se regaseau deci universul mental si psihologia celor care le-au ridicat si celor carora le erau destinate. De aceea in simbolistica acelor edifcii trebuie cautat raspunsul la intrebarea de ce constructiile religioase mai ales, au dobandit un limbaj cu totul unic in epoca brancoveneasca, ducand la nasterea stilului brancovenesc, specific acestui principat si atat de important la fundamentarea stilului neoromanesc din epoca moderna.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 