Casă în stil Mic Paris de tip vagon

Casă în stil Mic Paris de tip vagon, datând din anii 1890, zona Timpuri Noi, București (©Valentin Mandache)

Locuința pe care o prezint aici este un exemplu destul de bine păstrat de casă tip vagon (construită pe o parcelă îngustă de pământ, de formă relativ dreptunghiulară, cu ușa pe latura mare, de la aceste caracteristici venindu-i denumirea de „vagon”) în stil Mic Paris. Această arhitectură a înflorit în perioada La Belle Époque în București și în alte orașe românești, fiind o interpretare locală pitorească și într-o manieră provincială a stilurilor istoriciste de sec. 19 franțuzești sau,în mai mică măsură, a altor țări vestice, altoite pe structuri tradiționale balcanic-otomane. Casa prezentată aici a fost recent reparată și vopsită destul de crud cu vopsea de la magazinul de bricolaj. Sunt bucuros că proprietarul a păstrat ramele de lemn ale ferestrelor și a folosit pentru acoperis tablă obișnuită, unul dintre materialele cu care astfel de case erau acoperite la începuturile lor. Clădirea încă își păstrează intrarea vitrată, cu unele bucăți originale de geam colorat, ce filtrează lumina, ca în vremurile Fin de Siècle.

6 gânduri despre „Casă în stil Mic Paris de tip vagon

  • Ce mi-ar place sa stau in capitala pentru tururile astea. In alta ordine de idei am o intrebare la care cred ca numai dumneavoastra puteti raspunde avind in vedere aria de studiu: m-ai exista casele Reginei Maria de la Mamaia, Copaceni si Scroviste? Multumesc anticipat!

    Apreciază

    • Multumesc pentru comentariu! O mare parte din structurile caselor Reginei Maria din locatiile amintite mai exista inca, dar ca multe alte parti ale patrimoniului grav amenintate de ignoranta si setea de castig imobiliar veros a contemporanilor nostri. VM

      Apreciază

  • Domnule Mandache, apreciez blogul dumneavoastra.
    Ma intriga ceea ce spuneti despre casele tip vagon, eu stiam ca aceste case seamana cu un tren, se insira camerele ca vagoanele unui tren, treci adica dintr-una in alta, asta ar fi caracteristica lor principala de unde-si iau numele. Prin urmare, nepasind in casa, nu avem de unde sti ca e de acest tip doar dupa ingustimea parcelei si pozitia usii de intrare. Mintea arhitectilor romani s-a dovedit capabila sa nasca cele mai nastrusnice alcatuiri.
    Ioana Muresan

    Apreciază

    • Va multumesc pentru apreciere! O casa vagon text-book, sau ca la carte, ar trebui sa cuprinda o serie intreaga de caracteristici, inclusiv ce mentionati dumneavoastra cu impartirea camerelor in sir una dupa alta fara un hol despartitor. Acela ar fi tipul „pur” ca sa zic asa, dar nu sunt asa de dese cum ne-am astepta, lumea chiar la vremea aceea vroia facilitatea si intimitatea conferita de accesul separat dintr-un hol, si de aceea casele tip vagon in general, dupa cum este si cea din acest articol, sunt categorisite dupa forma dreptunghiular alungita, ca un vagon, cu latura mica la strada, cu intrarea pe latura mare in curte la mijloc, intocmai cum aveau multe vagoane de calatori de sec. 19. Ca orice categorie arhitecturala sunt tipuri si subtipuri, dumneavoastra foarte bine puncatand tipul didactic, daca ma pot exprima asa, de casa vagon. VM

      Apreciază

      • Sunt obsevatii pertinente ce zici, insa quasitotalitatea cladirilor istorice sunt supuse modificarilor in decursul timpului. Acestea pot fi mai mult sau mai putin conforme cu originalul, depinzand de o multitudine de factori de la cultura sau ignoranta proprietarului, finantele avute la dispozitie, conjunctura politica de democratie sau ideologie proletizanta ce nu tine seama de trecut cum au fost comunistii, razboaie, cutremure, inundatii si altele. Sunt intregi teorii pe aceasta tema. Ce e important aici este reversibilitatea operatiilor facute de ultimile genereatii si pastrarea in cat mai multa masura a sectoare, fragmente de structura originala de la cea ornamentala pana la cea de rezistenta pentru ca prin extrapolare sa se ajunga in urma restaurarii la ceva care noi acum la peste un secol departare am considera cat mai aproape de original. In opinia mea, aceasta cladire este salvabila ca potential proiect de restaurare, un exemplu relativ rar in noianul de distrugeri si desfigurari ireversibile practicate mai ales in ultima decada. Valentin

        Apreciază

Comentarii