Stiul artistic si arhitectural valah, denumit de obicei (gresit) stil brancovenesc, s-a dezvoltat in contextul geopolitic si cultural de mare cuprindere al Imperiului Otoman de la sfarsitul secolului 17, culminand cu primele decade ale secolului 18, ce in istoria culturala a imperiului Otoman are termenul de Perioada Lalelei. Este o epoca de europenizare a elitei Istanbulului, si experimentarii cu noi modele artistice si sintetizarea acestora in ceea ce va deveni Barocul si Rococoul otoman. Stilul Valah este o repercursiune a acestora in conditiile speciale culturale ala Valahiei, cu mostenirea sa bizantina, si a autonomiei politice de principat vasal otoman. In acest video articulez fenomenul mai larg al Perioadei Lalelei, la cel mai restrans al Stilului Valah, evidentiind contextul sau cultural international si geopolitic de sinteza a artei islamice cu cea crestina, tipica acelor vremuri. Numai prin astfel de optica inclusiva si nu izolationista, nationalist romaneasca, poate fi inteles si articulat stilul arhitectural al Valahiei, contributia sa cea mai de seama la cultura si arta lumii.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Saptamana trecuta a fost luna plina la aceasta latitudine, iar pentru octombrie, o vreme neobisnuita de vara indiana. Am facut fotografia de mai sus seara in timp ce mergeam be Bulevardul Bratianu, privind pe una din strazile laterale de langa biserica Sf. Gheorghe Nou, care este in partea de Lipscani, centrul vechi comercial al Bucurestiului, acum neglijata de moda de cafenele si restaurante ce are loc in zona de pe cealalta latura a bulevardului. Imaginea, in opinia mea, transmite elocvent din identitatea jumatate-orientala, jumatate-europeana particulara acestui oras de la marginea rasariteana a Uniunii Europene. Cladirile Mic Paris darapanate, micile magazine si oamenii relaxandu-se sau umbland dupa treburi in caldura noptii prin clar-obscurul generat de lumina lunii pline, la competitie cu primitvele felinare, sunt evocative acelui caracter care abunda in Bucuresti.
Pitoreasca casa de tip balcanic otoman si timpuriu neoromanesc, prezentata in fotografiile de mai jos, dateaza probabil din ultimile doua decade ale sec. 19, fiind situata in spatele curtii Departamentului de Topografie Militara al Ministerului Apararii, in zona bulevardului Ion Mihalache. Cladirea este in opinia mea una dintre primele care a apartinut sau chiar sediu initial al acestei branse a armatei. Este pastrata cel mai posibil ce o piesa de patrimoniu a institutiei, dupa ce in vecinatatea ei s-au construit edificii mai moderne.
Structura este tipica arhitecturii domestice din regiunea de nord a Balcanilor otomani, unde cladiri similare, datand de la mijlocul sec. 18 pana la sfarsitul sec. 19, se intalnesc inca si in Bulgaria sau Turcia europeana. Casa are un aranjament simetric, stand pe un beci pe jumatate ingropat, cu o mare vreanda la centru, iesita in fata, adornata cu stalpi de lemn, incrustati de obicei cu motive etnografice, ce sustin ample pedimente decorative impodobite cu motive florale in stucatura, formand intre stalpi arcuri frante trilobate (o referinta la trinitatea crestina).
Pedimentele sunt, la astfel de case, cateodata incoronate de o bogat decorata friza de traforaj in lemn (dupa cum poate fi vazuta in fotografia de mai sus). Acest gen de cladire reprezenta de regula locuinta micilor negustori, preotilor sau micii boierimi din timpul erei otomane.
Mai neobisnuit la acest exemplu este prezenta elementelor timpurii neoromanesti, vazute in decoratia usii (vezi in detaliile celei de a doua fotografii), ale pedimentului ferestrelor sau friza zidului, ce au fost adaugate probabil atunci cand acest stil patriotic a devenit din ce in ce mai popular spre sfarsitul sec. 19, inceputul sec. 20, fuzionand cu arhitecturi locale consacrate cum e stilul Mic Paris in zonele urbane sau, dupa balcanic otoman in zonele de provincie sau rurale, dupa cum poate fi vazut aici (zona numita acum Ion Mihalache era la vremea acea cativa kilometri buni in afara Bucurestiului).
Pendimentele de fereastra si friza zidului reprezinta pitoresti referinte neoromanesti la arhitectura de biserica medievala tarzie din Valahia (inspirate din motivele catedralei de la Curtea de Arges).
Cladirea a indurat, cel mai probabil, multe renovari si transformari in ultimul secol de existenta, dar conserva inca destul de bine caracterul ei de arhitectura tranzitionala de la un design balcanic otoman la un timid, dar elocvent neoromanesc timpriu, reprezentand astfel of excelenta mostra a atmosferei culturale din acea era de intense trasformari.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Cladirea de mai sus este una din nenumaratele pravalii de colt (putea functiona la perioade succesive si ca bacanie, berarie sau restaurant, sau toate acestea impreuna), prevazuta cu camere de locuit la etaj, care au aparut din abundenta in orasele Romaniei din perioada Vechiului Regat. Arhitectura este ceea ce eu denumesc Micul Paris, o mixtura de stiluri arhitecturale frantuzesti de sec. 19 interpretate provincial, grevate pe structuri de constructie tipic otomane. Acest tip de magazin de colt, unde familia proprietarului si cateodata chiar si angajatii locuiau pe premise, a fost foarte comun in tot intinsul Peninsulei Balcanice, pana in Anatolia in Turcia si este o reflectie a modelor arhitecturale si vietii sociale din regiune in timpul epocii Victoriene tarzii. In zilele noastre, magazinul de colt balcanic este o specie pe cale de disparitie, fiind una din tintele principale ale ‘dezvoltatorilor’ imobiliari pentru a le demola sau renova radical in vederea ridicarii unor edificii noi mai profitabile. Aceste cladiri constitutue in opina mea, un foarte pitoresc element al civilizatiei urbane locale carora li se pot gasi cu usurinta noi destinatii in conditiile economice actuale, in special in industria turistica, unde pot gazdui restaurante, cafenele sau magazine comercializand produse de design local, contribuind la afirmarea identitatii arhitecturale a acestei regiuni a Europei, care a fost timp de secole parte a Imperiului Otoman.
*********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
O caracteristica comuna a caselor din orasele otomane, construite intre sec. 18 si sec. 19 sunt marile verande aerisite care se desfasurau pe intreaga fatada la strada. Odata ce tehnologia producerii sticlei a devenit mai ieftina spre sfarsitul sec. 18, producandu-se cantitati mai mari de geamuri, verandele au inceput sa fie vitrate pe toata suprafata lor. Acesta a fost un mijloc foarte eficient de a imbunatatii comfortul ocupantilor casei si a le proteja si mai mult intimitatea, element important al vietii de familie in Imperiul Otoman pentru toate comunitatile, musulmane, crestine si evreiesti. Casa cu veranda vitrata, sau geamlac, un cuvant pur turcesc, a devenit astfel unul dintre cele mai obisnuite tipuri de constructie din regiunea otoman balcanica. A fost de asemenea deseori intalnita in provinciile romanesti Valahia si Moldova, care au fost timp de secole sub stapanire otomana. Astazi vechile case cu geamlacuri sunt o raritate in Romania, dupa ce au fost inlocuite, in ultimul secol si jumatate, pe o scara masiva, de mai noile si mai la moda arhitecturi ca stilurile istoriciste frantuzesti, neoromanesc sau Art Deco, care erau totododata pereceptue ca mult mai prestigiose comparate cu vechea mostenire otomana. Am resusit sa descopar in Targoviste, cateva elocvente exemple de case cu geamlac datand din acea epoca, prezentate in fotomontajul de mai sus. Acestea au fost construite probabil pe la sfarsitul sec. 19, de catre mici negustori locali si principala cauza de ce au ramas mai mult sau mai putin si astazi in aceasta stare este pentru ca ocupantii sunt probabil prea saraci pentru a isi permite ‘imbunatatiri’ cum ar fi pereti de beton sau mult ravnitele termopane. Aceste case au avut de asmenea, pe timpuri, acoperisul de sindrila, inainte ca tabla metalica sa devina ieftina pe la inceputl sec. 20. Am fost astfel destul de placut surprins sa descopar un mic fragment de sindrila la acest exemplu, vizibil intr-o zona unde acoperisul de tabla este stricat (vezi imaginea de sus a fotomontajului, unde sindrila este discrenibila la dreapta de farfuria de satelit). Aceste case cu mari geamlacuri si acoperisuri de sindrila, pe o structura in principal de lemn, ar putea constitui excelente proiecte de restaurare/ renovare pentru oricine s-ar incumeta la o asemenea intreprindere, ceea ce ar contribui semnificativ la revitalizarea arhitecturii de patrimoniu a odata sarmantelor orase de provincie romanesti. Din pacate, cei mai multi dintre localnici continua cu indaratnicie sa nu inteleaga aceast aspect al identitatii lor colective, si vad asemenea structuri ca perimate, demne de a fi inlocuite de monstuozitati de beton si plastic, imediat ce pot face rost de un minimum de fonduri banesti. Criza economica actuala este astfel o binecuvantare pentru supravietuirea acestor interesante case istorice, cum sunt cele cu geamlac ‘otoman’.
********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
**********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
De la statie de diligente la oficiu postal in stil neoromanesc- un crampei din povestea evolutiei orasului Mizil din sudul Romaniei. (Gravura si carte postala veche: colectia Valentin Mandache)
Mizil este un mic oras in sudul Romaniei care isi datoreaza existenta si evolutia initiala retelei de diligente de posta si hanuri otomane care functionau in principatele danubiene inca de la jumatatea sec. 18. Numele orasului vine de la cuvantul turcesc de statie de postalion- „menzil”. Localizarea asezarii era foarte propice pentru infiintarea statiei de schimbat caii de diligenta si a hanului aferent (in turceste: menzilhan) fiind pe vechiul drum care lega capitala Moldovei si Valahiei si amplasat la distanta egala, de circa 35 km, intre resedintele de judet Ploiesti si Buzau. Aceasta distanta era considerata la vremea acea ca optima pentru caii de diligenta sa mearga continuu la trap inainte de a fi schimbati cu altii odihniti. Orasul a fost astfel martorul, pana la aparitia in zona a liniei ferate, a traficului de postalioane trase de echipaje impresionante de cai, dupa cum se vede in gravura din partea inferioara a montajului de mai sus, aratand o scena din zona de ses a Buzaului, unde se afla si Mizilul. Gravura este din colectia mea, facuta dupa un desen de Denis Auguste Marie Raffet, un distins ilustrator francez faimos pentru litografii din timpul razboaielor napoleoniene. Raffet a facut acest desen in anii 1830 pe cand calatorea in regiune insotind aristocratul rus Anatole de Demidoff. Caii, vizitii si caleasca zguduita de drum, gonind prin stepa valaha, transmit in mod excelent aerul de frontiera salbatica al acestei regiuni de la periferia Imperiului Otoman. Imaginea e cu atat mai contrastanta cand se compara cu atmosfera de pace aproape placida a cladirii postei si telegrafului din Mizil prezentata in partea superioara a colajului de mai sus, fotografiata la mai putin de un secol dupa ce a fost produsa gravura. Aceasta juxtapozitie comunica extraordinarul proces de modernizare care a avut loc in Romania in acea perioada. Posta este construita intr-un stil neoromanesc bazic si cred ca inca mai este in folosinta in zilele noastre (era acolo cand pentru doi ani am fost elev de liceu in Mizil la sfarsitul anilor 1970) Elementele pitoresti care amintesc de vechea statie de postalion sunt felinarul din curte, impreuna cu fantana si teica de adapat caii cioplita dintr-un bloc de piatra (calcar din dealul Istrita, nu departe de oras).
*********************************************** Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Veranda pitoreasca a unei case din anii 1920 in stil neoromanesc, definita de arcele frante ca de moschee, coloane scurte si dantelaria parapetului, motive inspirate din arhitectura religioasa, in special islamica, a imperiului Otoman in Balcani. Zona Magheru, Bucuresti. (Valentin Mandache)
Se poate observa o asemanare izbitoare in acest exemplu cu arhitectura in stil maur din Spania si confluentele islamice si crestine ale acesteia, convergenta stilistica ce se explica prin faptul ca ordinul neoromanesc exprima de asemenea identitatea arhitecturala a unei regiuni situata la confluenta dintre crestinatate (a Bizantului) si lumea islamica (a Imperiului Otoman).
*********************************************** Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Mica biserica Stavropoleos (se foloseste si numele mai romanizat de Stavropole/s), de la inceputul sec. 18, de arhitectura brancoveneasca care inmanuncheaza elemente bizantine, locale valahe, tipica regiunii ottoman balcanice, este probabil una din cele mai frumoase cladiri religioase din intreaga lume a bisericii rasaritene. Edificiul a fost o sursa principala de inspiratie pentru arhitectul Ion Micu, atunci cand el a initiat spre sfarsitul sec. 19 stilul neoromanesc, singurul ordin arhitectural original aparut in Romania. Mincu, cu un talent extraordinar, a restaurat biserica intre 1904 – ’10, spre sfarsitul vietii sale, cand de asemenea a adaugat un chiostro/ curte colonatata si cladiri anexe (vezi aici un articol si scurt video despre acest subiect). Sunt impresionat peste masura, de fiecare data cand vizitez biserica, de motivele florale flamboaiante, pline de viata care decoreaza zidurile exterioare ale bisericii si curtii. Aceaste emotii m-au determinat sa alcatuiesc fotomontajul de mai sus si sa incerc astfel sa fac si mai cunoscut lumii, prin intermediul articolului de fata pe internet, minunata panoplie florala care salasuieste in inima Bucurestiului. Decoratia curtii a fost creata de Mincu si contine o frumoasa redare, cu o excelenta impresie de spatialitate, a doua motive florale din registrul decorativ al bisericii (vazute pe colajul de mai sus pe randul de sus in centru si coltul din dreapta).
*********************************************** Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Geamie tătărească dintr-un sat dobrogean în anii 1920 (carte poştală veche, colecţia Valentin Mandache)
Imaginea din cartea poştală de mai sus (găsită la un târg de antichităţi din Londra), fotografiată cândva în anii 1920, transmite o frumoasă impresie de lume uitată de timp a unui sat ancestral tătăresc din Dobrogea. Sătenii se adună pentru rugăciune la geamia săracă, dar pitorească, chemaţi de către hoge din vârful câtorva lespezi de piatră, care alcătuiesc un minaret improvizat, fiind înconjurat de evlavioşii bătrâni ai satului. Pe acoperiş este o barză în cuib, care ignoră cu desăvârşire pe oamenii care o înconjoară şi activităţile lor paşnice de zi cu zi. Sub streaşină, deasupra uşii, este şi un cuib de rândunele, completând astfel această atmosferă rurală idilică, ce parcă vine din ‘vremuri de legendă’. Populaţia nativă musulmană a României, compusă în special din etnici tătari şi turci, locuieşte în Dobrogea, provincia ţării de pe coasta Mării Negre, care a fost timp de mai bine de jumătate de mileniu parte integrantă a Imperiului Otoman. Dobrogea istorică este o regiune mult mai întinsă, cuprinzând de asemenea zone din Bulgaria adiacente Mării Negre, ceea ce constituie un subiect vechi de intensă controversă şi dispută între cele două ţări. Provincia românească este ca mărime aproape trei sferturi din cea a Ţării Galilor în Marea Britanie, de o geografie şi un peisaj cu totul particular, care aduce mai degrabă cu cel pietros mediteranean (de fapt se pare ca numele Dobrogei ar veni dintr-un vechi cuvânt bulgăresc care înseamnă „câmp pietros/plin de pietre”), în contrast evident cu peisajul stepei valahe care se întinde spre vest. Aşezările turceşti şi tătare, cu cultura lor musulmană, au dezvoltat o frumoasă şi pitorească arhitectură rurală, care astăzi dispare rapid din cauza exploziei de construcţii asa-zis moderne, de calitate slabă, care infestează întreaga Românie, inclusiv Dobrogea. Imaginea de mai sus este o mica mostră a unei atmosfere de Arcadia dobrogeană, de mult uitată, împăcată cu ea însăşi şi cu natura care o înconjoară. Pe de altă parte, casele tătăreşti şi turceşti care sunt acum de vânzare în satele regiunii, ar putea constitui unele dintre cele mai interesante şi ieftine proiecte de renovare/restaurare din acest sector special de piaţă (case de epocă), pentru cine s-ar încumeta la o asemenea întreprindere aici, la graniţa/marginea de răsărit a Uniunii Europene.
*********************************************** Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Bucureştiul, pentru cea mai mare parte a istoriei sale, a fost o concentrare de sate aşezate în vadul dintre cursurile şi mlaştinile Dâmboviţei şi Argeşului, folosit în vechime de ciobanii aflaţi în transhumanţă între păşunile din Carpaţi şi Lunca Dunării şi în perioada medievală de către negustori ca centru de schimb în cadrul marii artere comerciale ce lega Europa Centrală şi pieţele Imperiului Otoman. Arhitectura civilă a acelor vremuri avea foarte mult în comun cu restul regiunii balcanice-otomane şi al lumii mediteraneene în general. Casa din imaginea de mai sus, pe care am fotografiat-o în zona Popa Soare, era foarte obişnuita ca tip încă din sec. 17 până la marea transformare urbană pe linii occidentale din epoca Victoriană, a sfârşitului de sec. 19. Este o casă de tip adobe (făcută din cărămizi de pământ şi paie uscate la soare), cu pereţii acoperiţi cu o pastă din argilă şi nisip fin, văruiţi cu lapte de var pigmentat, o tipologie de construcţie întâlnită din Turcia până în Spania şi Mexic. Stâlpii decorativi ai verandei sunt de asemenea de tip mediteranean, numiţi „zapata” în terminologie arhitecturală, şi întâlniţi pe o vastă arie din Turcia, Mediterană până în fostele colonii spaniole din Lumea Nouă. Acest tip de casă este de o raritate extremă în Bucureştiul zilelor noastre şi constituie un martor al uitatelor/ ignoratelor legături ale acestui oraş cu lumea mediteraneană şi orientală intermediate de vechiul Imperiu Otoman.
***********************************************
Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 