Finialele care impodobesc varfurile acoperiselor de case in stil neoromanesc sunt unele dintre cele mai spectaculoase elemente ale acestui stil arhitectural. Ele apar intr-o diversitate de forme de la cele modeland capite de fan abstracte pana la arme medievale sau stalpi etnografici. In timpul unei vizite anul trecut la Sinaia, am constatat existenta acolo a neobisnuitelor finiale prezentate in fotografiile de mai jos, care adorna monumentala statie de cale ferata a acestui faimos oras statiune de pe Valea Prahovei. Forma lor este inspirata din cea a cosurilor de locomotiva cu aburi, care erau o priveliste foarte obisnuita pe liniile ferate romanesti la sfarsitul anilor 1920 sau inceputul anilor ’30 cand acest corp al garii a fost construit (inclin sa cred ca arhitectul este Paul Smarandescu, dar poate unii dintre cititorii mei au informatii mai precise in aceasta privinta, pe care le astept!).
***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 
Stiti cumva cum se numeste tigla aceea mai patratoasa ? Are o denumire anume ? Care este diferenta intre cea solzi si cealalta ? Exista diferente de calitate intre ele sau numai gustul fostilor propietari ?
Mie sincer cea solzi mi se pare mai eleganta dar putin mai fragila….
ApreciazăApreciază
Tiglele in forma de solzi sunt mai de calitate in toate privintele si intr-un fel modeleaza sindrila de pe casele si vechile biserici romanesti, fiind un fel de declaratie arhitecturala neoromaneasca a acestui edificiu. Tigla mai patratoasa cred ca este o aditie mai recenta de la unele reparatii si pare a fi de productie de masa, standard si ieftina. Nu ma pricep la denumirile de tigla de acoperis, dar arhitectii din perioada interbelica care proiectau in stil neoromanesc intr-o proportie imprtanta alegeau tigla tip solzi tocmai pentru ca aminteste de sindrila traditionala. La renovarile de case istorice acum este mare problema cu multi proprietari alegand asa zisa tigla metalica „Lindab” etc care estetic este absolut dezastruasa, diminuand valoarea vizuala a cladirii, de asemenea nelasand edificiul sa respire, in timp stricand-ul si mai tare. VM
ApreciazăApreciază
Tiglele de tip „solzi” au fost inventate in secolul 14 in zona Nürnberg (Germania) si reprezinta tiglele tipic germane, care s-au raspandit de atunci in toate zonele influentate de colonistii germani (in cursul marii migratii germane spre est). In germana se numesc „Biberschwanz”, adica tigle tip „coada de castor”, pentru ca seamana cu coada acestui animalut. Avantajul acestor tigle fata de tiglele romane, utilizate pana atunci pe teritoriul fostului Imperiu Roman, consta in faptul ca tiglele tip solzi sunt agatate de acoperis si pot fi montate si pe acoperisuri cu inclinatii mai abrupte (tiglele romane doar se aseaza pe acoperis, deci necesita acoperisuri cu inclinatii mici, insa suficiente pentru nivelul de precipitatii din zona mediterana, unde au fost inventate – se spune ca de catre grecii din Corint). Deoarece in zonele cu precipitatii si zapada abundente, din Alpi si la nord de Alpi, sunt necesare acoperisuri cu inclinatii mai mari decat in sud, acoperisurile (prea putin inclinate) cu tigle romane nu erau practice si se folosea mai ales acoperirea caselor cu sindrila, pana la aparitia tiglelor de tip solzi (Biberschwanz).
Arhitectii interbelici foloseau tigla de tip solzi tocmai pentru ca aceasta le permitea proiectarea de acoperisuri inalte (cu poduri si mansarde), necesare pentru a rezista iernilor cu zapada multa si primaverilor si toamnelor cu ploi torentiale puternice. Alternativa la acest tip de tigla era pe atunci doar tabla zincata (mai rar acoperirea cu tabla de cupru sau arama), care se prindea in cuie (deci se potrivea acoperisurilor mai inclinate, adaptate climei romanesti).
ApreciazăApreciază
Interesante detaliile dumneavoastra despre tiglele de tip solz! Cele romane, in schimb, erau rezistente la vant, un fenomen mai frecvent pe coaste sau zonele cu furtuni de vara ca celea ale vechiului imperiu, de aceea inca supravietuiesc in zona mediteraneana sau a Marii Negre. Cele de tip solz, sunt intalnite, mai ales de cand au inceput sa fie produse industrial, in toata lumea nord meridionala, din Germania, nordul Frantei, pana in Ucraina, Polonia, Rusia si chiar in forme mai artizanale in Caucaz. In Romania au avantajul, in cadrul stilului neoromanesc, ca pot emula sindrila caselor taranesti. Acesta este contextul estetic, mai degraba decat cel functional, in care sunt vazute tiglele acelea.
ApreciazăApreciază
Am vizitat Castelul Cantacuzino din Busteni anul trecut si tigla era originala dar patratoasa (nu solzi) ! Ma indoiesc ca ,,nababul” sa nu fi ales ce este mai bun pt. castelul lui. Dar daca spuneti ca cea solzi este mai buna nu va contrazic pt. ca stiti mai bine ! Pana la urma tot ceramica este asa ca este OK oricum !
ApreciazăApreciază
Probabil Nababul a dorit tigla cea mai moderna la vremea respectiva, de aceea a apelat la cea „patratoasa”, cu falturi, care ofera o izolare mai buna la intemperii datorita existentei falturilor.
ApreciazăApreciază
E destul de posibil ca sa provina de la vreo reparatie majora post-belica, cand acele tigle mai complicate erau deja standard.
ApreciazăApreciază
Apropos de inteligenta si iscusinta arhitectilor vechi, dar si a oamenilor simpli de la tara (pentru ca foarte multe case taranesti au trecut de la sindrila la tigla simpla, solz), pe langa ce ati spus dumneavoastra ar mai fi de adaugat faptul ca factorul aerodinamic al unui acoperis invelit cu tigla solz este mult mai mic decat la unul acoperit cu tigla moderna. Ori asta insemna o rezistenta mai mica opusa curentilor de aer si deci acoperisul rezista mai bine la furtuni.
Si am mai observat un lucru surprinzator. Restaurand o casa taraneasca, cu acoperis din solzi din argila galbena (nu rosie) vechi de 100 de ani, am inlocuit o parte din aceste tigle pentru ca erau sparte, cu tigle identice ca forma, structura si culoare, luate de la o casa demolata. Unele bucati le-am taiat cu un disc diamantat. Rezistenta acestora era uluitoare fata de cea a tiglei rosii, moderna, fiind foarte greu de taiat in ciuda varstei.
ApreciazăApreciază
Considerentele aerodinamice sunt in opinia mea destul de secundare in cazul Romaniei, unde vanturile sunt de cele mai multe ori moderate. Olanele sunt mai adaptate furtunilor si poate de aceea sunt sau mai bine zis erau, de cand cu oribilitatea de Lindab, populare pe malul Marii Negre romanesti ca in restul lumii mediteranee de altfel. Imi pare bine ca ai constatat ca materialele de constructie vechi ca tiglele sau caramizile bunaoara sunt in multe privinte mult mai rezistenete si fiabile decat ce se gaseste in puzderia de magazine de materiale de constructie (apropo asemenea magaizne reprezinta una din gaselnitele neimaginative de afaceri ale romanilor, gen magazin de rochii de mirese). Eu am lucrat in Anglia cu astfel de materiale, salvage, cum li se spune acolo, unele datand chiar din sec. 17, de o calitate exceptionala, care se vede ca erau din lut atent selectionat, arse in loturi mici in cuptoare foarte eficiente. Nu mai vorbesc ca lumea din toata Europa, inclusiv Romania a folosit si mai folosestc (pe ascuns cum este cazul la Caracal) caramizi de la castrele romane. Sunt multe de spus intr-adevar la acest capitol. VM
ApreciazăApreciază
Nu conteaza atat rezistenta aerodinamica, cat rezistenta la intemperii. Olanele se potrivesc doar zonelor cu precipitatii moderate (de ex. zonele mediteraneene sau Dobrogea, aceasta din urma fiind traditional mai arida), pentru ca necesita acoperisuri cu inclinatii mici (se aplica una langa altele tiglele concave – in latina „tegula”, de la care vine cuvantul „tigla” – iar marginile unde acestea se intalnesc sunt acoperite de tiglele convexe – in latina „imbrex”, de la lat. „imbricus” = ploios – ca sa nu ploua intre „tegulae”), ceea ce nu permite scurgerea rapida a ploilor torentiale sau a zapezilor abundente de pe acoperis. Tiglele tip solzi permit acoperisuri mai inclinate, deoarece se agata de acoperis (tiglele romane – olanele – nu se agata, ci doar se asaza), si ploaia si zapada se scurge repede datorita inclinatiei, deci se poate renunta la tigle de tip „imbrex” care nu se pot agata (in zone cu precipitatii foarte abundente, se poate pune tigla tip solzi in 2 straturi, pentru o mai buna izolare).
ApreciazăApreciază
Pacat ca nu avem in legislatie restrictiile existenta mai in toata Europa occidentala, vizavi de materialele folosite la restaurari/reconstructii. Si in Craiova multe din casele boieresti, niste bijuterii arhitecturale fantastice, au fost impanate cu termopan sau tigle metalice…oroare.
Lipsa de cultura asociata cu lipsa de gust a noilor proprietari a facut ravagii.
Da, acum imi explic de ce in Grecia, sudul Italiei, Frantei se prefera olanele in locul tiglei de forma plata.
Am o curiozitate. In siturile arheologice foarte vechi – ma refer la cetatile sau asezarile dacice, au fost gasite foarte multe olane si aproape deloc tigle plate.
Sa fi fost influenta vesticilor sau poate conditiile meteo erau mult mai aspre si era o adaptare fireasca?
ApreciazăApreciază
Imi pare din nou bine ca ai observat elemente de istorie climatica legata de daci. Influenta fluctuatiilor climei este complet absenta din istoriografia romaneasca, populata de genii carpatine cu doctorate luate la kilogram. Eu am scris la Londra un eseu pe tema aceasta si cum se coreleaza cu fondarea Valahiei si Moldovei, dar nu cred ca a mai scris cineva despre asa ceva… Revenind la daci, clima era mult mai calda atunci, cu vreo 3 grade medie mai mult decat acum, de aceea asezarile lor erau la peste 1000m altitudine, iar Baraganul era un tinut slab populat, bantuit de tornade. Olanele erau intr-adevar mijloace mai eficiente de a tine in loc acoperisul la furtunile acelea mult mai apropiate de conditii climatice sud mediteranee decat central europene cum e acum. VM
ApreciazăApreciază
In zona mediterana inca se prefera olanele din motive estetice. Si este bine asa, sa se pastreze specificul local!
Dacii stim ca acopereau casele cu sindrile sau paie (nu aveau industrie, traiau din agricultura si vanatoare), iar acolo unde se gasesc olane, este clara influenta romana de dupa colonizarea traiana.
Olanele nu se agata de acoperis si sunt mai usor suflate de pe acoperis in caz de furtuna, deci nu ar fi de folos in astfel de situatii.
ApreciazăApreciază
Sindrila e o expresie a materialelor la indemana locale, care a fost cazul si in Bucuresti la majoritatea caselor pana la sfrasitul sec. 19, ceea nu era legat neaparat de o industrie care putea fi pusa pe picioare sa fi adus tigle pe piata. Olanele, dupa cate am citit si ce am fost informat de mesteri din Spania, sau chiar de pe coasta romaneasca, rezista bine la vanturi, prin profil aerodinamic si prin fatul ca sunt puse in cateva straturi pe acoperis. Este una din caracteristicile lor de baza in opinia acelor constructori.
ApreciazăApreciază