Videoul acesta este un ghid bazic despre cum putem face rapid diferenta intre cele doua stiluri arhitecturale tipice Romaniei, brancovenescul sau muntenescul din sud, in principatul Valahiei, si cel moldovenesc, din principatul Moldovei.
Etichetă: Moldova
Traforaje arhitecturale în tablă la Chișinău
Am găsit aceste pitorești traforaje împodobind intrări de case, în timpul recentei mele călătorii la Chișinău. Acestea datează, în opinia mea, din anii 1980, poate chiar de la începutul anilor 1990. Sunt destul de atractive și prezintă o curioaă sinteză vernaculară între pedimentul triunghiular de templu clasic, întâlnit la clădirile prestigioase în stiluri istoriciste de sec. 19 ale orașului, și bogate motive etnografice inspirate din etnografia ucrainiană și rusească. O alta zonă înțesată de traforaje arhitecturale în tablă este Bucovina, unde etnografia locală prezintă un grad apreciabil de fuziune între civilizațiile comunităților română și slavă.
Pod de piatră din vremea domnitorului Mihail Sturdza al Moldovei
Acest pitoresc pod de dinaintea epocii căilor ferate se află în împrejurimile localităţii Crasna din judetul Vaslui. L-am fotografiat în cursul călătoriei de întoarcere de la Chişinău, de la expoziţia ce comemora două secole de la anexarea Basarabiei. Este cunoscut ca „Podul Doamnei”, desfăşurându-se pe o lungime de circa 90 metri peste un fost curs al râului Bârlad, care acum curge în apropiere într-o albie regularizată. Structura datează din 1841, la apogeul protectoratului Imperiului Rus asupra Principatelor Danubiene. Reprezintă un vestigiu al primului program modern de construcţie de drumuri în principatul moldav, promovat de Mihail Sturdza, domnul de la acea vreme.
Podul deservea un important drum comercial ce lega centrele din zona Carpaţilor, unde locuia majoritatea relativă a populaţiei, cu ţinuturile joase producătoare de grâne şi propice creşterii vitelor. În zonă mai era de asemenea un important trafic între cele câteva „capitale itinerante” ale domnilor moldoveni din sec. 15 – 17, orase ca Huşi, Bârlad sau Vaslui, din vremurile când instituţia domniei funcţiona ca o curte princiară călătoare de sorginte medievală [travelling court]. Începutul epocii căilor ferate în România, un stat ce a apărut din uniunea Moldovei cu Valahia la sfârşitul Razboiului Crimeei, a dat o puternică lovitură traficului comercial pe acest drum şi implicit economiei locale pe care o susţinea. Ca o consecinţă, sate din apropierea podului au dispărut, populaţia dispersându-se în aşezări mai prospere de-a lungul căii ferate. Diminuarea traficului şi alunecări de teren au determinat autorităţile să schimbe radical cursul şoselei la mijlocul sec. 20, iar 1981 să închidă podul, declarându-l monument istoric, statut pe care îl are şi în zilele noastre.
Proiectantul podului a fost maiorul Singurov, un ofiţer din armata rusă, însărcinat cu lucrările publice, detaşat la curtea domnească în timpul protectoratului Imperiului Ţarist. Aceea a fost o perioadă de reforme ce a marcat începutul occidentalizării Principatelor Danubiene sub egida Rusiei, cunoscută ca administraţia Regulamentului Organic, desfăşurată timp de două decenii, între 1834-1854, când declanşarea Războiului Crimeei a încetat acea relaţie cu imperiul Romanovilor în principate. Este într-un fel ironic că ruşii, contrar discursului naţionalist român peren anti-rusesc, sunt de fapt cei care au implementat pentru prima oară beneficiile culturale, economice şi constituţionale ale vestului pe aceste meleaguri, o regiune dominată secole de-a rândul de Imperiul Otoman şi civilizaţia sa. Acel remarcabil proces, care astăzi este uitat sau măturat sub preş de naţionalişti, a fost în mod magistral cercetat de istoricul american Barbara Jelavich în a sa carte Rusia sş formarea statului naţional român, 1821 – 1878 (Cambridge University Press, 1984). Podul Doamnei este astfel o frumoasă relicvă a acelei epoci de transformări tumultuoase.
Prinţul Mihail Sturdza (1794 – 1884), care a ordonat construcţia podului, era o proeminentă personalitate a timpului, influenţat de ideile Iluminismului, şi un administrator capabil. El a fost primul domn din Principatele Danubiene care a eliberat o parte dintre ţigani (cei ai curţii şi ai mănăstirilor) din sclavia în care erau ţinuţi de secole. Podul a fost parte a unui amplu program de construcţii de drumuri din al patrulea şi al cincilea deceniu al sec. 19, iniţiat pentru a stimula economia moldovenească şi finanţat cu venituri din exporturile de grâne, cea mai importantă sursă de venituri în regiune până la apariţia industriei petrolului la începutul sec. 20.
Stilul arhitectural al podului este unul utilitarist, deşi în linii largi se încadrează în baroc, un stil asociat cu procesul de occidentalizare în Rusia însăşi, de unde venea maiorul Singurov, designerul acestuia. Cele mai evidente elemente baroce sunt panourile de la centrul parapetelor, la interior, ce conţin inscripţii dedicatorii în limba română, respectiv latină.
Inscripţia de pe parapetul de nord este în română, redată în stil de scriere de tranziţie între alfabetul chirilic şi cel latin, o altă exemplificare a intensei europenizări de la acea vreme, când românii doreau să sfârşească nu numai cu influenţele otomane, ci şi cu moştenirea slavă ce venea din Evul Mediu, o sursă de conflict continuu cu stăpânirea rusă.
Inscriptia se citeşte astfel: „Acest pod este construit din poronca pre înalt Domn Mihail Grigoriu Sturza V.V. [voevod] domn Terei Moldovei în al VIII an al domniei ?sale şi savarşinduse supt ministeria d log Const Sturza sau deschis pentru călători în 8 Noem 1841″
Inscripţia în latină e în centrul parapetului sudic, oglindind pe prima, conţinând o traducere a textului românesc detaliat mai sus.
Textul în latină: „Pons haec extructa est Jussu Serenissimi Domini Michaelis Grigoriu Stordza, principis regnatis Moldaviae, in octavo anno regiminis sui. Ad finem quae deducia Ministerio D. Logoteta Const. Stu[rdza]. Patefacia Via locibus 8 Novembris 1841” (source: Podul Doamnei din Chitscani). Ambele panouri sunt încoronate de motive ce probabil reprezentau stema Moldovei, astăzi foarte deteriorate.
Podul a reprezentat o realizare inginerească notabilă pentru acest principat slab dezvoltat, ce funcţiona sub suveranitatea Imperiului Otoman şi ca protectorat al Rusiei, fiind de fapt o periferie dublă a acestor mari puteri, departe de înfloritoarele şi trepidantele centre ale celor două imperii. Economia locală, industria şi de asemenea arhitectura vor cunoaşte o dezvoltare notabilă numai după ce drumurile de comerţ internaţional ale regiunii, însemnând în acest caz navigaţia pe Dunăre şi Marea Neagră, vor fi complet eliberate în urma războiului ruso-româno-turc din 1877 – 1878, când România şi-a câştigat independenţa, recunoscută prin Tratatul de la Berlin ce a pus capăt acelui război.
Construcţia este orientată pe o direcţie vest – est, care o expune contrastant fronturilor de aer ce vin de la nord şi sud. Faţadele de la nord sunt închise la culoare şi erodate de acţiunea puternicelor vânturi şi precipitaţii ce vin tocmai din Siberia, ca faimosul vânt şi viscole ale Crivăţului, prin sistemul de câmpii şi zone deluroase ce leagă această zonă a Europei de est cu Asia Centrală. Faţadele orientate spre sud sunt mai puţin afectate de vreme, păstrând din textura şi culoarea originală a pietrei de construcţie. Roca folosită în ridicarea podului este un calcar moale gălbui-gri de vârstă Sarmaţiană, ce face parte din tipurile de roci ce se găsesc la îndemână în această regiune a Europei, din Transilvania, sudul Ucrainei, până în regiunea Mării Negre a Rusiei.
Se spune că podul avea iniţial numai trei deschideri, cu alte două adăugate în cursul renovărilor de la sfârşitul sec. 19.
Lăţimea drumului desfăşurat peste pod este în jur de 9 metri, ceea ce denotă că a fost proiectat pentru un trafic destul de intens, o dovadă a importanţei circulaţiei de mărfuri şi persoane de la acea vreme din Moldova.
Podul Doamnei este acum o structură istorică impozantă, dar singuratică, în mijlocul unui câmp dezolant, după cum dovedeşte această fotografie din satelit de la Google Maps.
Cartand patrimoniul arhitectural al Chisinaului
Unii dintre dumneavoastra probabil deja stiu ca saptamana trecuta Diana si cu mine am fost intr-o scurta calatorie la Chisinau, ca parte parte a echipei ce a deschis expozitia itineranta organizata de Muzeul National de Istorie a Romaniei, comemorand 200 de ani de cand teritoriul care in mare parte acum formeaza aceasta republica post-sovietica vorbitoare de limba romana, a fost cedat de Imperiul Otoman, hegemonul de secole a sud estului Europei, Imperiului Rus, initiindu-se astfel unul dintre cele mai problematice conflicte geopolitice din aceasta parte a lumii. Un numar de exponate (harti vechi, carti, etc.) au venit din colectia personala de documente, care le-am adunat in anii 1990 si inceputul anilor 2000 in timpul studiilor doctorale pe tema geografiei istorice a acestei regiuni, care le-am facut la London School of Economics and Political Science.
Chisinaul zilelor noastre este un oras mare, cu o populatie diversa etnic de peste trei sferturi de milion de rezidenti inregistrati, ceea ce il face cea de doua mare asezare urbana din lumea vorbitoare de limba romana, un echivalent, pastrand proportiile, a Montrealului pentru lumea franceza. Contine un amplu si fascinant patrimoniu arhitectural de un caracter special ce reflecta forme de la etnografic si vernacular balcanic, la edificii grandioase tipice arhitecturii Rusiei din sec. 19 si inceputul sec. 20, cum sunt curentul orientalist (central asiatic) rus sau frumoase exemple Art Nouveau si istoriciste. Mai sunt de asemenea si un numar de cladiri in stil neoromanesc si Art Deco raspandite prin oras, datand din perioada interbelica, cand majoritatea teritoriului ce acum e Republica Moldova era parte a Regatului Romaniei. Cu totul, locul este un unic punct de intalnire a contrastant de diferite traditii arhitecturale.
In timpul sederii acolo, am incercat sa-mi folosesc cat mai eficient timpul liber, vizionand si cartand estimativ din extraordinarea mostenire arhitecturala a Chisinaului, fotografiind cat mai multe cladiri vechi posibil. Imaginea de mai sus ma infatiseaza imersat in acea captivanta activitate 🙂 In urmatoarele saptamani si luni planuiesc sa postez o serie de articole detaliind unele din cele mai interesante exemple arhitecturale de acolo ce mi-au atras cu deosebire atentia.
Expozitie: Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere, Muzeul National de Istorie a Romaniei. Vernisaj: 17 mai 2012
Dragi cititori,
Va invit la vernisarea expozitiei al carui afis si comunicat oficial sunt prezentate mai jos, si care comemoreaza doua sute de ani de la anexarea Basarabiei de catre Imperiul Rus prin tratatul incheiat de acesta cu Imperiul Otoman si semnat in una din salile Hanului lui Manuc in Bucuresti la 28 mai 1812. Autorul acestui blog este parte a echipei Muzeului National de Istorie a Romaniei care s-a ocupat cu punerea in fiinta a expozitiei, contribuind de asemenea cu harti si documente scrise din colectia personala privitoare la geopolitica Basarabiei (ce au constituit focusul studiilor mele in cadrul programelor de master si doctorat la London School of Economics and Political Science).
Al dumneavoastra,
Valentin Mandache
Comunicat de presa:
Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă vernisajul expoziţiei „Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”, Joi 17 mai 2012, ora 13:00, la sediul său din Calea Victoriei 12. Expoziţia, ce comemorează două sute de ani de la anexarea jumătăţii estice a vechiului Principat al Moldovei de către Imperiul Rus, este realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii iunie 2012. O versiune a acestei expoziţii va fi vernisată şi la Chişinău şi în mai multe centre din Republica Moldova.
Pe 16/28 mai 1812 s-a semnat la Bucureşti, la Hanul lui Manuc, tratatul care încheia războiul ruso-turc din anii 1806-1812, prin care Basarabia a fost anexată de Imperiul Ţarist. La 200 de ani de la acel moment, expoziţia aduce în prim plan, prin intermediul hărţilor, documentelor, imaginilor, publicaţiilor şi obiectelor, principale trasee diplomatice, evoluţia frontierelor şi societăţii acestei provincii. Principalele subiecte abordate sunt: cartografia istorică a Basarabiei înainte şi după 1812; anexarea Basarabiei prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, realipirea sudului Basarabiei în urma Războiului Crimeei prin Congresul de la Paris (1856); pierderea sudului Basarabiei prin deciziile Congresului de la Berlin (1878), ce a urmat războiului ruso-româno-turc; unirea Basarabiei cu România (1918), tratatul de recunoaştere de către principalele Puteri Aliate a unirii Basarabiei cu Regatul României (1920), Basarabia în perioada interbelică; ocupaţia sovietică din 1940, în urma Pactului Molotov – Ribbentrop şi campania de eliberare a Basarabiei (1940-1941); Conferinţa de pace de la Paris 1946-1947 şi Tratatul de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate.
La realizarea acestei expoziţii au colaborat: Ministerul Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale ale României, Biblioteca Naţională a României precum şi colecţionarii particulari Valentin Mandache, Mădălin Ghigeanu, Diana Mandache, Lucreţiu Tudoroiu, Cristian Scăiceanu.
Expoziţia este însoţită de un catalog care, în cele 156 de pagini ale sale reuneşte, pentru prima dată, documente şi imagini privitoare la Basarabia în contextul evoluţiei frontierelor sale, prezentarea concentrându-se pe textele tratatelor şi protocoalelor încheiate în urma congreselor şi conferinţelor de pace, a oamenilor şi locurilor din acest important spaţiu geopolitic. Sursele documentare care au fost utilizate provin din fondurile Muzeului Naţional de Istorie a României, Arhivei Ministerului Afacerilor Externe, Arhivelor Naţionale ale României, Arhivelor de Stat ale Turciei din Istanbul, Bibliotecii Naţionale a României şi colecţiilor private amintite.
Toate sursele istorice folosite în realizarea expoziţiei “Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere” au avut ca scop readucerea în contemporaneitate, cât mai viu şi veridic cu putinţă, a portretului românului din Basarabia, a universului său cotidian, de-a lungul ultimelor două secole. Cunoaşterea vieţii românilor basarabeni, precum şi a peisajului natural şi uman al ţinutului estic al Moldovei sunt azi mai necesare decât oricând, deoarece una dintre consecinţele cele mai dramatice ale stăpânirii străine, impuse prin tratatul din 1812, a fost aceea a unui început de înstrăinare artificială a acelora care trăiesc pe cele două maluri ale Prutului, de ignorare a rădăcinilor comune de limbă, civilizaţie şi destin.
Expansiunea Rusiei si toponimia: Basarabia (articol in IMCoS Journal)
In mai 2012 se vor comemora 200 de ani de cand Imperiul Otoman a cedat Rusiei jumatatea estica a Principatului Moldova, ce va deveni cunoscuta ca Basarabia pana la sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial, iar dupa aceea ca Republica Sovietica Socialista Moldova, teritoriu cunoscut acum ca Republica Moldova. Am scris, cu ceva timp in urma, un articol despre acest important eveniment geopolitic pentru Europa de sud est, o sursa continua de atunci incoace de conflicte si tensiuni nationale, si cum este reflectat in cartografia istorica a regiunii. Cercetarea a fost bazata pe harti vechi din colectia mea, concluzii ce le-am publicat in Journal of the International Maps Collectors’ Society (Summer 2001, Issue no. 85) din Marea Britanie. Articolul este accesibil in interfata scribd.com de mai jos. Pune in evindenta statutul peren al Europei de sud est, reflectat in cazul Basarabiei, ca o regiune in care se joaca interesele imperiilor zilei, un fapt care de asemenea a influentat in mare masura caracterul arhitecturii istorice locale.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Impresii din prima mea calatorie la Venetia (februarie 2000)
Mai jos este o scrisoare trimisa acum peste o decada Dianei si catorva prieteni apropiati, continand impresiile adanci generate de prima mea calatorie la Venetia. Republicile maritime italiene Venetia si Genova, sunt esentiale in a evolutia vechilor state romanesti, influentandu-le puternic istoria si economia in evul lor mediu timpuriu. Principatele Valahiei si Moldovei au aparut in parte ca o consecventa a comertului de mare distanta practicat de Venetia si Genova intre nord-vestul Europei si Rusia pe de o parte si Imperiul Bizantin si restul lumii mediteraneene pe de alta. Arhitecti venetieni, invatati sau soldati au fost deseori angajati la curtea principilor romani. Stilul arhitectural brancovenesc, care a aparut si desfasurat in sec. 17 si 18, este in parte influentat de arhitectura venetiana a timpului. De asemenea stilul neoromanesc, care s-a dezvoltat in era national-romantica de la sfarsitul sec. 19 si prima parte a sec.20, si-a gasit inspiratie intr-o masura in arta si arhitectura venetiana. Din aceste cauze recomand cel putin o calatorie culturala la Venetia si de asemenea la Genova, oricui care doreste sa inteleaga in profunzime istoria medievala romaneasca si evolutia fenomenului arhitectural din cadrul regiunilor romanesti.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Casa taraneasca de chirpici (adobe) din Carpatii Orientali
Chirpici-ul sau adobe, cum este cunoscut in lumea mediteraneana si sud americana (originea se pare ca este din limba egipteana antica), constitute un excelent material de constructie utilizat pe scara larga pana foarte recent in satele Romaniei. Este facut din sol cu un continut ridicat de argila nisipoasa, amestecat cu apa, iar ca ingredient de „cimentare” folosindu-se paie si balegar de cai sau vaci. Pasta rezultata se toarna in forme de caramida, care apoi sunt lasate sa se usuce la soare pentru un numar de zile (2-3 saptamani). O varietate mai fina de adobe se foloseste ca plaster, acoperind zidurile de caramida, care dupa uscare se varuiesc in alb sau cu diversi pigmenti si motive. Cladirile facute din acest material furnizeaza un grad ridicat de comfort si protectie impotriva exceselor climei de pe aceste meleaguri caracterizata de veri toride si ierni deosebit de reci. Adobe-ul este in multe privinte similar cu zidul de umplutura sau caramizile de pamant simplu, dar in opinia mea are mult mai bune calitati in termeni de robustete, durabilitate si eficienta energetica. Eu insami am copilarit intr-un sat unde majoritatea locuintelor erau din caramizi adobe/ chirpici, chiar parte din casa parintilor este din acest material. Imi amintesc cu emotie chiar, cum amestecam cu picioarele desculte noroiul si materialele de caramizi, impreuna cu alti sateni, mergand in cercuri pentru a obtine un amestec cat mai omogen, ceea ce constituia de asemenea un fel de ritual ancestral atat de caracteristic satelor romanesti.
Fotografia de mai sus, care am facut-o recent in timpul calatoriei mele pe Valea Uzului (Darmanesti, jud. Bacau), in Carpatii Orientali, prezinta o asemenea adorabila casa adobe. Este o foarte simpla, dar excelent de functionala structura, cu tot ce trebuie unei familii de tarani: o bucatarie, plasata in sectorul din stanga al casei, si un dormitor, spatii divizate de un coridor unde este plasata usa de la intrare. Acest tip de casa este des intalnit in regiunile romanesti, fiind construita pe astfel de tipar probabil inca din sec. 18 cand uneltele si tehnologia necesara au devenit disponibile comunitatilor taranesti de pe aceste meleaguri. Zidurile din chirpici sunt incojurate de o frumoasa veranda, facuta din grinzi simple, numai stalpii de lemn avand cateva motive decorative reduse la esenta. Partea de acoperis din spate se extinde cu mult peste zid, formand o zona acoperita, ca un sopron, unde familia pastra uscat lemul de foc, si alte acareturi ample (o caruta, butoaie, etc.)
Imi plac foarte mult proportiile echilibrate ale acestei case; este ceva in ea ce imi aminteste de Sectiunea de Aur, similar, daca imi este permis sa compar, cu proportiile caldirilor antichitatii clasice.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Arhitectura taraneasca de pe Valea Uzului
Fotomontajul de mai sus prezinta case taranesti si porti monumentale din lemn de stejar de pe Valea Uzului din Carpatii Orientali (Darmanesti, jud. Bacau). Numele „Uz” vine de la cel al vechilor populatii Turcice si Ugrice care s-au asezat in zona cu mai mult de un mileniu in urma, parte din ele fiind asimilate de populatia existenta romaneasca, dar care inca mai supravietuiesc, fiind reprezentate de micul grup etnic al ceangailor (Csango), locuind in sate din judetul Bacau si imprejurimile acestuia, si care sunt inruditi etnic cu ungurii. Satul unde am facut fotografiile este acum un cartier al Darmanestiului, un centru de rafinare al petrolului, fiind enorm de pitoresc, cu arhitectura conservata uimitor de bine, parca neatinsa de devastatorul boom imobiliar din anii 2000, care a distrus atat de multe din casele de epoca ale acestei tari. Imaginile colajului, de asemenea prezentate in slide show-ul de mai jos, indica o bogatie de motive etnografice tipice zonei: o fascinanta mixtura de simboluri atat romanesti, cat si csango. Acest tip de proprietate de epoca este destul de ieftina acum si ar putea constitui un excelent si plin de satisfactii proiect de renovare/ restaurare pentru persoana care s-ar incumeta la o asemenea intreprindere. Cumparatorii de case taranesti sunt, in experienta mea, de obicei oameni cu educatie rafinata, din pacate o raritate in Romania actuala.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Gustave Eiffel în România: Grand Hotel Traian, Iași
Gustave Eiffel, inginer și arhitect francez faimos în lumea întreagă, expert în construcții cu schelet metalic și elemente prefabricate metalice, cum au fost Turnul Eiffel în Paris sau Statuia Libertății în New York, a avut de asemenea o prezență demnă de remarcat în România prin două dintre proiectele sale. Cel mai amplu este clădirea Grand Hotel Traian în Iași (1882), prezentată în fotografiile de mai jos, și un pod de cale ferată (1877) peste Prut la Ungheni, comandat și construit sub jurisdicția Imperiului Rus, care lega provincia de frontieră rusească a Basarabiei, precursorul Republicii Moldova de astăzi, cu România.
Hotelul Traian este construit pe un schelet metalic cu elemente prefabricate metalice, umplute cu zidărie ușoară de cărămidă, lemn și sticlă. Stilul arhitectural al acestuia este un Beaux Arts de avangardă, aproape industrial, tipic și altor edificii ridicate de Gustave Eiffel în alte locuri ale planetei. Clădirea este o minunăție a ingineriei și arhitecturii victoriene, bine păstrată și întreținută de proprietarii hotelului și de autoritățile locale din Iași, care realizează importanța crucială a acestui edificiu pentru identitatea culturală și arhitecturală a orașului, o situație în contrast evident cu lipsa de interes și profesionalism a colegilor lor din București. Momentul de glorie pentru Grand Hotel Traian a venit în timpul Primului Război Mondial, când a găzduit membri ai guvernului României, iar Iași a fost capitala temporară a țării, cu majoritatea teritoriului ocupat de Puterile Centrale sub conducerea forțelor armate ale Imperiului German. În acea perioadă extraordinar de dramatică, populația orașului s-a mărit de zece ori, la peste un milion de refugiați pe durata a numai câteva săptămâni, cu trupele aliate rusești devenind ostile și dezorganizate din cauza influenței ideologiei și revoluției Bolșevice. În cele din urmă spiritul patriotic a prevalat, iar guvernul, ai cărui miniștri și consilieri erau găzduiți și de Hotelul Traian, împreună cu suveranul României, Regele Ferdinand, au reușit să îndepărteze la sfârșitul războiului pericolul trupelor germane și al armatei ruse bolșevizate.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 