Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact a acestui blog.
In cursul studiului stilului neoromanesc a trebuit sa divizez evolutia acestuia in trei principale faze. Cea timpurie, care a tinut de la initierea acestuia in 1886 de catre arhitectul Ion Mincu cu edificiul in Casa Lahovary, pana in 1906 cand a avut loc Expozitia Jubiliara Regala, ce a aratat publicului grandioasele sale pavilioane, multe proiectate intr-o maniera elevata si unitara care a „canonizat” astfel stilul, marcand inceputul fazei sale mature. Aceasta a atins un apogeu dupa victoria tarii in Marele Razboi si subsecvent in decada anilor 1920, cand neoromanescul a fost adoptat la nivelul intregii Romanii interbelice. Sfarsitul anilor ’20, si decada anilor 1930 a fost martora cresterii in popularitate si ulterior prevalentei stilurilor internationale Art Deco si Modernist, inducand o criza de expresie in neoromanesc, marcand faza sa tarzie de dezvoltare. Stilul national a reusit sa se mentina in competitie printr-o imaginativa sinteza cu forme Art Deco si de inspiratie mediteraneana, rezultand in design-uri extrem de interesante. Evolutia stilului practic s-a incheiat odata cu instaurarea comunismului in iarna lui 1947, sub impactul ideologiei si prioritatilor arhitecturale ale noului regim. A continuat sa genereze totusi ecouri pentru alte doua decade in forme vernaculare si in motive utilizate pe unele edificii postbelice.
Ansamblul de usa si poarta la strada prezentat in imaginea de mai sus apartine prin trasaturile designului si perioada cand a fost construit fazei tarzii de dezvoltare a stilului neoromanesc. Poarta de fier forjat este inspirata din cea a usilor de biserica sau altar brancovenesti, dar exprimata in coordonate apropitate de Art Deco. Cei doi stalpi de poarta sunt o reducere la abstract a unor clopotnite sau turnuri de citadela, in conformitate cu mesajul national-romantic al stilului. Usa este prevazuta cu o serie de panouri patrate punctate fiecare de un disc central, care poate fi inteles ca esenta unui disc solar etnografic sau interpetarea unei cruci grecesti. Zidul din jurul usii este o adaptare a unei deschideri de usa de biserica redusa la esenta coordonatelor Art Deco. Ansamblul de fata dateaza de la inceputul anilor ’30, iar anii urmatori ai decadei vor produce si mai captivante forme de neoromanesc in „ambient” Art Deco, unice acestei tari, ce practic nu se mai gasesc in nici alt colt al planetei.
Am avut onoarea de a fi invitat, ieri 21 Nov. ’12, la lansarea Editurii Liberale, in excelenta companie a domnului Radu Campeanu, veteranul Partidului National Liberal, care a petrecut ani grei de temnita stalinista si in exil, dansul fiind unul din re-fondatorii principali ai partidului dupa caderea dictaturii ceausiste, si domnului Varujan Vosganian, un membru de frunte al national liberalilor. Am vorbit despre stilul arhitectural neoromanesc si cum edificiul care a gazduit evenimentul, Casa Ionel IC Bratinau, proiectata de arhitectul Petre Antonescu in 1908, este una din cladirile arhetip ale designului national. Am incredere ca discursul a fost primit cu interes de catre audienta, judecand si dupa imaginile si inregistrarea video prezentate mai jos. VM
The author of Historic Houses of Romania blog at the launch of the Liberal Publishing House. Venue: Ionel IC Bratianu House, Bucharest, 21 Nov. 2011The author of Historic Houses of Romania blog at the launch of the Liberal Publishing House. Venue: Ionel IC Bratianu House, Bucharest, 21 Nov. 2011
Tocmai am facut o scurta vizita la frumoasa Manastire Antim in centrul Bucurestiului. Biserica ansamblului manastiresc este o superba cladire adunand impreuna motive si stiluri din lumea otomana a sec. 17 si 18, ce parca ma indeamna sa investigez, analizez si meditez cat mai mult cu putinta despre aceasta remarcabila creatie.
Un numar de biserici de rit ortodox din Bucuresti si alte locuri importante din Romania contin jilturi ceremoniale, numite „tron”, datand de cele mai multe ori din perioada dinastiei de Hohenzollern – Sigmaringen (1866-1947), destinate pentru uzul mitropolitului/ patriarhului si al sefului de stat care a vizitat, consacrat sau re-consacrat acel edificiu. Jiltul destinat suveranului (doua jilturi daca acesta era insotit de regina) de obicei infatisa cifrul capului incoronat care prima oara vizita, asista sau isi dadea binecuvantarea la acele importante ceremonii, cateodata continand si alte motive embelmatice ale regalitatii romanesti, cum ar fi coroana sau stema regala. Un cifru regal este o monograma a monarhului in domnie, formal aprobata si folosita pe documente oficiale sau infatisata pe cladiri publice, sau alte obiecte de uz public sau in proprietatea statului, cum sunt cutiile postale sau vehiculele militare.
Imaginea de mai sus arata un interesant exemplu de jilt regal de la biserica Mantuleasa din Bucuresti (un frumos monument in stil brancovenesc, renovat in 1924 – ’30, in timpul regilor Ferdinand si urmasului sau Carol II), ce l-am fotografiat la un recent tur arhitectural Case de Epoca in acea zona istorica a capitalei. Jiltul prezinta un amplu cifru al regelui Ferdinand, stilizat ca un dublu „F” spate-la-spate, el fiind monarhul care oficial a inaugurat lucrarile de restaurare. Pe creasta spetezei este de asemenea o interesanta reprezentare a coroanei de stat a Romaniei, faimoasa coroana de otel facuta din metal de tun capturat in Razboiul de Independenta de la 1877. Intregul ansamblu este redat in stil neoromanesc de faza matura, cu sculptura de discuri solare etnografice si frunze de acantus/ vita de vie, constituind un interesant exemplu de design de mobilier de ceremonie exprimat in stilul national. Cifrul Regelui Ferdinand este o raritate sa-l intalnesti in zilele noastre, jiltul prezentat in acest articol aducand inapoi din memoria acestui remarcabil suveran al tarii, care toata viata lui a incercat sa mentina un profi public cat mai demn si rezervat.
Tur arhitectural Case de Epoca – Historic Houses of Romania: „Faza tarzie a stilului neoromanesc”
Doresc sa impart cu dumneavoastra cateva mostre a magnificentei arhitecturi in stil neoromanesc, ce apartine fazei sale tarzie de dezvoltare, vizionata in timpul recentului tur arhitectural de pe 25 august ’12, ghidat de autorul blogului Case de Epoca. In termeni bazici, faza matura reprezinta o sinteza intre neoromanesc si Art Deco, sau spus diferit, arhitectura nationala a Romaniei exprimata in coordonate Art Deco, tipice perioadei dintre sfarsitul anilor 1920 si mijlocul decadei 1940. Tehnologiile moderne de contructie de dupa Primul Razboi Mondial, permiteau constructia de cladiri inalte, usoare si aerisite exprimate in arhitectura Art Deco si Modernista, care era destul de antitetica edificiilor grele, construite in special din caramida, ca niste citadele ale stilului neoromanesc, ridicate in timpul fazelor sale timpurie si matura desfasurate de patru decade deja. Aceasta a condus la o criza de expresie in cadrul stilui arhitectural indigen, ameninata de popularitatea in randul publicului a stilurilor internationale moderne, care erau adoptate la scara larga in Bucuresti din timpul anilor 1930. Stilul neoromanesc a reusit sa supravietuiasca si gaseasca noi forme de experesie, pana la momentele de cotitura istorica aduse de cel de al Doilea Razboi Mondial, prin fascinante sinteze, in special cu designurile Art Deco.
Doi membrii apropiati ai familiei mele isi celebreaza ziua de nastere in august. Am considerat ca un card potrivit pentru aceasta frumoasa ocazie ar fi una din fotografiile mele arhitecturale ce infatiseaza o remarcabila redare a motivului pomului vietii in stil neoromanesc. Cardul care l-am trimis rudelor mele contine imaginea prezentata mai sus, unde pomul vietii este intrupat de flamboaianta decoratie a ferestrei de scara din partea dreapta. Aceasta descrie figurativ originile vietii reprezentate de cele trei graunte (trinitatea) de la baza vazei de flori din registrul inferior, si dupa aceea izvorarea vietii in valuri de vita de vie si struguri. Continuitatea si diversele evenimente care puncteaza viata sunt redate pe marginile verticale ale deschiderii in zid, totul culminand cu paradisul, vazut in registrul superior, unde sunt doi majestuosi pauni ce se hranesc din struguri continunti de o cupa ce are ca picior o cruce. Deschiderea de fereastra este ocupata de un panou cu reticulatii circulare, care poate fi interpretat ca un trunchi de copac (un trunchi de palmier poate, ce are de asemenea conotatii biblice) sau redarea unei ferestre de biserica medievala vitrata cu bucati circulare de geam din sticla suflata. Deschiderea este marginita de o frumoasa reprezentare de funie, un motiv omniprezent in arhitectura bisericilor romanesti si arta taraneasca. Varful ferestrei este de tip arc frant, tipic bisericilor brancovenesti ale Valahiei, care este un motiv imprumutat din arhitectura islamica a Balcanilor otomani.
Am gasit in cursul muncii mele de teren in Bucuresti patru asemenea superbe panori de fereastra in stil neoromanesc ce descriu pomul vietii, impodobind cladiri ridicate la sfarsitul anilor 1920 sau pe parcursul decadei 1930. Unul din ele, in multe privinte similar cu cel de fata, poate fi vazut si citit despre la urmatorul articol: Un magnific panou decorativ in stil neoromanesc reprezentand „Pomul Vietii”. Un altul decoreaza Vila Printului Nicolae din Cotroceni, care din pacate este acum deteriorata si desfigurata in lucrari de renovare proaste facute de proprietari ignoranti contemporani.
Atractivele lampi prezentate in aceste imagini adorna intrarea monumentala a Casei Monteoru din Bucuresti, o mare resedinta de oras boiereasca, construita in stilul Beaux Arts, specia frantuzeasca a acestuia, ce aliniaza Calea Victoriei, una din strazile traditional prestigioase ale Bucurestiului. Stilul lampilor apartine fazei timpurii a neoromanescului, fiind, in opinia mea, proiectate de arhitectul Ion Mincu, care a condus lucrari de remodelare majora a edificiului, incheiate in 1889.
Ce ma face sa atribui aceste lampi lui Mincu, sunt doua elemente care tradeaza maniea sa de design. Cel mai evident este constituit de „tepusele” ce impodobesc ca o coroana iesita din proportiile normale varful artefactului. Celalalt element este in delineatia ferestrelor lampii.
Am observat in cursul muncii mele de teren la casele lui Mincu din Bucuresti, tendinta sa de a proiecta anumite elemente arhitecturale, in special cele plasate pe marginile edificiului sau altor componente majore, de dimensiuni anormale, ca si cum te-ai uita la ele printr-o lupa. Exemple sunt „tepusele” ce adorna ulucele de streasina la Casa Lahovary (1886), prima casa neoromaneasca, sau ornamentele gardului de fier din fata Scolii Centrale de Fete (1890). Acea tendinta este de asemenea mentionata in biografia lui Mincu scrisa de Mihail Caffe (Editura Stiintifica, 1960), cu privire la cum aratau schitele sale. Tepusele de lampa iesite din optica normala, vazute in aceste fotografii, sunt in felul acela de exprimare artistica, care in opinia mea divulga autorul lor.
Cel de al doilea element Mincu este forma ferestrei de lampa, proiectata ca o usa de biserica in miniatura, modelata dupa exemple gasite la catedrala Curtea de Arges sau la Biserica Coltei din Bucuresti. Mincu foloseste acest tip de fereastra si pentru designul interior al catedralei episcopale din Constanta, pe care l-a completat in 1895.
Lampile, prin aceste caracteristici, pe care le atribui lui Ion Mincu, au un aspect remarcabil, in mod cert atragand placut atentia vizitatorilor si trecatorilor, imprimand un plus de personalitate Casei Monteoru. Acest tip de design a fost mai tarziu folosit si de alti arhitecti, multi dintre ei fosti studenti ai lui Mincu, pentru unele din cele mai prestigioase cladiri in stil neoromanesc, care inca impodobesc orasul.
Vă prezint aici trei interesante imagini de balcoane/verande vitrate care țin de cele trei stiluri principale ce caracterizează arhitectura istorică a Bucureștiului: stilul Mic Paris (ultimul sfert al sec. 19, până la Primul Război Mondial), neoromânesc (sfârșitul sec. 19 – ultima parte a anilor ’40) și Art Deco (anii 1930 și ’40). Din studiile mele în teren, am găsit că de obicei structurile vitrate nu sunt contemporane cu clădirea originală, ci adăugate ca o împodobire sau îmbunătățire în lucrări de renovare în primul sau al doilea deceniu după ce construcția a fost ridicată. Principala atracție a unei structuri vitrate, fie ea balcon, ușă de seră sau fântână de lumină, este de fapt elaborată sa lucrătură în fier, scheletul metalic ce o susține, exemplificată aici mai ales în cea de a doua fotografie ce prezintă un balcon vitrat neoromânesc. Câteodată mai supraviețuiesc bucăți de sticlă, geamuri originale în cadrul structurii de fier, care în cazul design-urilor istoriciste de sec. 19 (Mic Paris) se prezintă în frumoase nuanțe specifice sticlei colorate din epoca victoriană.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 