Cele doua imagini ale acestui articol sunt de la cladirea, in care functiona in anii 1980, la apogeul totaltarianismului comunist al lui Ceausescu, Biblioteca Americana, bratul cultural al ambasadei Statelor Unite. Atunci eram student la Universitatea din Bucuresti si am devenit un membru al acestei biblioteci, ce a constituit pentru mine o adevarata oaza sau refugiu din realitatea distorsionata si teroarea zilnica a Romaniei de sub acea dictatura primitiva. Cladirea, care la vremea respectiva era inchiriata de ambasada de la stat, a fost data inapoi, acum vreo decada, fostilor proprietari, familia Gerota, fiind acum de inchiriat ca oficii.
Ambasada SUA a intretinut, fara nici un dubiu, in mod excelent acest edificiu de marca al perioadei La Belle Époque bucurestene, care este una din cele mai ample si bine pastrate case in stil Mic Paris ale capitalei Romaniei. Recent am avut ocazia sa revizitez cladirea si sa fac o serie de fotografii. Sper ca mostra vizuala prezentata aici va va transmite ceva din magnificenta arhitecturii si sensul caracterului Bucurestiului de Mic Paris al Balcanilor.
Am avut onoarea de a fi invitat, ieri 21 Nov. ’12, la lansarea Editurii Liberale, in excelenta companie a domnului Radu Campeanu, veteranul Partidului National Liberal, care a petrecut ani grei de temnita stalinista si in exil, dansul fiind unul din re-fondatorii principali ai partidului dupa caderea dictaturii ceausiste, si domnului Varujan Vosganian, un membru de frunte al national liberalilor. Am vorbit despre stilul arhitectural neoromanesc si cum edificiul care a gazduit evenimentul, Casa Ionel IC Bratinau, proiectata de arhitectul Petre Antonescu in 1908, este una din cladirile arhetip ale designului national. Am incredere ca discursul a fost primit cu interes de catre audienta, judecand si dupa imaginile si inregistrarea video prezentate mai jos. VM
The author of Historic Houses of Romania blog at the launch of the Liberal Publishing House. Venue: Ionel IC Bratianu House, Bucharest, 21 Nov. 2011The author of Historic Houses of Romania blog at the launch of the Liberal Publishing House. Venue: Ionel IC Bratianu House, Bucharest, 21 Nov. 2011
Moray Letham, proprietarul si restauratorul Conacului Casota, judetul Buzau, cu un panou de feronerie de usa restaurat, ce marcheaza anul inaugurarii cladiri conacului (photo: Valentin Mandache)
Sunt incantat sa va relatez ca am avut in sfarsit oportunitatea de a vizita Conacul Casota, o superba cladire de epoca din sudul judetului Buzau, despre care am scris cu ceva vreme in urma un articol, ce este printre cele mai citite ale blogului Case de Epoca – Historic Houses of Romania. Domnul Moray Letham, un nativ al orasului Edinburgh, capitala Scotiei, este proprietarul acestei magnifice resedinte istorice de tara, ridicata la sfarsitul sec. 19 intr-un stil istoricist inspirat din cel al castelelor de pe Valea Loarei din Franta. Extensivele reparatii structurale si lucrarile ample de restaurare sunt in plina desfasurare, facute in multe cazuri de unul singur de catre Moray, cu pasiune, profesionalism, dragoste pentru cladire, mari cheltuieli, si extraordinara loialitate pentru acest loc istoric atat de important pentru identitatea comunitatii locale si a patrimoniului arhitectural al Romaniei. Domnul Letham a trebuit sa faca fata si sa treaca peste numeroase adversitati, ca teribila mentalitate comunista a multor dintre localnici si autoritatile locale, care l-au tratat cu indiferenta sau chiar pus obstacole, cu toate ca dansul are regulile si legile statului roman de partea sa privind restaurarea si proprietatea unei case de epoca, unii furand fara nici o rusine din piesele de patrimoniu ale conacului, abordand iresponsabil aceasta importanta cladire istoricata. Cu o vointa de fier, Moray a progresat semnificativ si este ca intotdeauna deteminat sa continue misiunea sa de a restaura conacul Casota, cu tot dezinteresul din partea comunitatii pentru care dansul cu buna-credinta lucreaza sa dea o noua viata acestui monument de arhitectura ce defineste identitatea judetului Buzau si campiei Baraganului. Moray este, in opinia mea, proprietarul – restauratorul ideal al acestei case de epoca remarcabile din coltul nostru de Europa, si isi va atinge obiectivul de a readuce la vechea glorie Conacul Casota.
Tocmai am facut o scurta vizita la frumoasa Manastire Antim in centrul Bucurestiului. Biserica ansamblului manastiresc este o superba cladire adunand impreuna motive si stiluri din lumea otomana a sec. 17 si 18, ce parca ma indeamna sa investigez, analizez si meditez cat mai mult cu putinta despre aceasta remarcabila creatie.
Un numar de biserici de rit ortodox din Bucuresti si alte locuri importante din Romania contin jilturi ceremoniale, numite „tron”, datand de cele mai multe ori din perioada dinastiei de Hohenzollern – Sigmaringen (1866-1947), destinate pentru uzul mitropolitului/ patriarhului si al sefului de stat care a vizitat, consacrat sau re-consacrat acel edificiu. Jiltul destinat suveranului (doua jilturi daca acesta era insotit de regina) de obicei infatisa cifrul capului incoronat care prima oara vizita, asista sau isi dadea binecuvantarea la acele importante ceremonii, cateodata continand si alte motive embelmatice ale regalitatii romanesti, cum ar fi coroana sau stema regala. Un cifru regal este o monograma a monarhului in domnie, formal aprobata si folosita pe documente oficiale sau infatisata pe cladiri publice, sau alte obiecte de uz public sau in proprietatea statului, cum sunt cutiile postale sau vehiculele militare.
Imaginea de mai sus arata un interesant exemplu de jilt regal de la biserica Mantuleasa din Bucuresti (un frumos monument in stil brancovenesc, renovat in 1924 – ’30, in timpul regilor Ferdinand si urmasului sau Carol II), ce l-am fotografiat la un recent tur arhitectural Case de Epoca in acea zona istorica a capitalei. Jiltul prezinta un amplu cifru al regelui Ferdinand, stilizat ca un dublu „F” spate-la-spate, el fiind monarhul care oficial a inaugurat lucrarile de restaurare. Pe creasta spetezei este de asemenea o interesanta reprezentare a coroanei de stat a Romaniei, faimoasa coroana de otel facuta din metal de tun capturat in Razboiul de Independenta de la 1877. Intregul ansamblu este redat in stil neoromanesc de faza matura, cu sculptura de discuri solare etnografice si frunze de acantus/ vita de vie, constituind un interesant exemplu de design de mobilier de ceremonie exprimat in stilul national. Cifrul Regelui Ferdinand este o raritate sa-l intalnesti in zilele noastre, jiltul prezentat in acest articol aducand inapoi din memoria acestui remarcabil suveran al tarii, care toata viata lui a incercat sa mentina un profi public cat mai demn si rezervat.
Doi membrii apropiati ai familiei mele isi celebreaza ziua de nastere in august. Am considerat ca un card potrivit pentru aceasta frumoasa ocazie ar fi una din fotografiile mele arhitecturale ce infatiseaza o remarcabila redare a motivului pomului vietii in stil neoromanesc. Cardul care l-am trimis rudelor mele contine imaginea prezentata mai sus, unde pomul vietii este intrupat de flamboaianta decoratie a ferestrei de scara din partea dreapta. Aceasta descrie figurativ originile vietii reprezentate de cele trei graunte (trinitatea) de la baza vazei de flori din registrul inferior, si dupa aceea izvorarea vietii in valuri de vita de vie si struguri. Continuitatea si diversele evenimente care puncteaza viata sunt redate pe marginile verticale ale deschiderii in zid, totul culminand cu paradisul, vazut in registrul superior, unde sunt doi majestuosi pauni ce se hranesc din struguri continunti de o cupa ce are ca picior o cruce. Deschiderea de fereastra este ocupata de un panou cu reticulatii circulare, care poate fi interpretat ca un trunchi de copac (un trunchi de palmier poate, ce are de asemenea conotatii biblice) sau redarea unei ferestre de biserica medievala vitrata cu bucati circulare de geam din sticla suflata. Deschiderea este marginita de o frumoasa reprezentare de funie, un motiv omniprezent in arhitectura bisericilor romanesti si arta taraneasca. Varful ferestrei este de tip arc frant, tipic bisericilor brancovenesti ale Valahiei, care este un motiv imprumutat din arhitectura islamica a Balcanilor otomani.
Am gasit in cursul muncii mele de teren in Bucuresti patru asemenea superbe panori de fereastra in stil neoromanesc ce descriu pomul vietii, impodobind cladiri ridicate la sfarsitul anilor 1920 sau pe parcursul decadei 1930. Unul din ele, in multe privinte similar cu cel de fata, poate fi vazut si citit despre la urmatorul articol: Un magnific panou decorativ in stil neoromanesc reprezentand „Pomul Vietii”. Un altul decoreaza Vila Printului Nicolae din Cotroceni, care din pacate este acum deteriorata si desfigurata in lucrari de renovare proaste facute de proprietari ignoranti contemporani.
Banca Nationala a Romaniei este situata in centrul vechi al Bucurestiului, intr-un amplu complex de cladiri constuit in doua stagii: primul, in stil Beaux Arts, in anii 1880, iar cel de al doilea, in stil neoclasic, in anii 1940 si 1950. Sectorul de secol 19, de pe strada Lipscani, este in opinia mea cel mai interesant si atractiv, fiind impodobit cu o serie de frumoase statui, inspirate in mare masura din cele ale palatelor renasterii franceze.
Constructia a fost terminata in 1890, sub directia economistului Eugeniu Carada, onorat cu numele unei strazi din apropiere, si arhitectului Nicolae Cerkez, fiind in cea mai mare parte un proiect al arhitectilor Albert Galleron, creatorul Atheneului, si Cassien Bernard. Cartea postala veche de mai jos, datand din prima decada a sec. 20, arata banca in cadrul unui peisaj urban neschimbat prea mult de atunci.
The National Bank of Romania building (right hand side), 1900s postcard (Valentin Mandache collection)
Fatada edificiului este orientata spre sud, fiind abundent expusa soarelui, ornata cu o serie de sculptri alegorice inspirate din panteonul clasic, simbolizand societatea, economia si finantele Romaniei acelor vremuri. Uimitor, sculpturile inca retin liniile proaspete al daltii sculptorului, dupa un secol si doua decade de cand sunt fixate pe zid. Aceasta se datoreaza in parte unei restaurari recente, de calitate, si de asemenea faptului ca Bucurestiul a fost mai putin afectat de ploi acide si poluare decat alte capitale europene, ca urmare a nivelului de industrializare mai scazut pe care regimul comunist a fost capabil sa-l infaptuiasca. Piatra folosita pentru fatada si sculpturi este de asemenea de buna calitate, un tip de calcar grezos, adusa de la sud de Dunare, din carierele de la Rusciuc, actualul Ruse.
Sus, pe frontonul cladiri, este o panoplie compusa dintr-o stema a Vechiului Regat, martelata de catre comunisti, dar cu urmele simbolurilor inca vizibile, deasupra unui ceas de epoca. Acestea sunt flancate pe partea de vest de o zeitate feminina, vezi fotografia de mai sus, simbolizand Intelepciunea si Stiintele, reprezentata cu un compas in mana, masurand un glob si stand pe un teanc de carti. Zeita cu astfel de atributii este Pallas Athena, dar poate de asemenea fi o alta zeitate cu insusiri similare din bogatul paneton greco-roman.
Pe flancul estic al panopliei frontonului este o figura de barbat, din nou stand pe un teanc de carti, scriind pe un sul de papirus desfasurat pe genuchi. Acesta simbolizeaza probabil arta scrisului si a contabilitatii, fiind in opinia mea o redare alegorica in postura mai umila a lui Apollo, un zeu cu atributii intelectuale, printre care si matematica. Cele doua zeitati sugereaza asadar universul intelectual uman, bazat pe arte si stiinta, unde Romania, simbolizata prin stema tarii, isi avea locul ca natiune moderna.
Fatada propriu-zisa, ce se desfasoara de-a lungul strazii are o serie de patru nise in zid, doua de fiecare parte a portalului bancii, gazduind statui alegorice, sculptate de artistii vremii Ion Georgescu şi Ştefan Ionescu Valbudea, ce reprezinta institutii si activitati esentiale pentu producerea de venituri si bunul mers al natiunii: justitia, comertul, industria si agricultura.
La marginea de vest a a fatadei este statuia Justitiei, reprezentata de zeita Themis in greceste or Justicia in latina, cu principlele sale simboluri: balanta dreptatii si codul de legi („Lex”).
Urmatoarea statuie este cea reprezentand comertul, in forma zeului Hermes sau Mercur, in acest caz cu atributiile sale clasice: punga cu bani in mana lui dreapta, cu piciorul pe un balot de marfuri si cu toiagul inaripat, incolacit de doi serpi, pe umar.
Partea de est a zidului, la margine, e ocupata de zeita Demetra in greaca sau Ceres in latina, simbolizand agricultura. Zeita tine intr-o mana o secera (unealta esentiala a taranului roman) si in cealalta un snop de spice de grau (o aluzie la faptul ca Romania la epoca aceea era printre cei mai importanti producatori si exportatori de cereale).
Statuia urmatoare, spre portal, este cea a zeului Hephaestos or Vulcan, simbolizand industria. Barbatul tine intr-o mana o dalta, iar cealalta se sprijina pe un baros si nicovala. Intreaga figura sta pe ceva ce arata ca o roata dintata, tipica masinariilor epocii revolutiei industirale.
Sculpturile descrise mai sus se remarca prin frumusetea proportiilor si a liniilor sensibil redate. Figurile si corpul acestora ca inaltime, constitutie, sunt in opinia mea clar inspirte din modele de oameni locali, Bucuresteni ai perioadei La Belle Époque. O alta observatie, care o gasesc interesanta, e reprezentarea in egala masura a figurilor barbatesti si feminine, neobisnuit pentru o societatea conservatoare, balcanica, a acelor vremuri inca la inceputurile modernitatii europene pe aceste meleaguri, ceea ce indica intensul proces de inoire la care s-au imbarcat elitele romanesti in transformarea tarii la apogeul epocii victoriene.
Fatada mai contine o serie de reprezentari, dintre care as aminti aici mascaronii ce impodobesc arcurile ferestrelor de la primul etaj si intrarea principala. Acestea sunt figuri umane abstracte, barbat si femeie, distribuite intercalat pe deschiderile de zid, inspirate de asemenea din exemplele de zeitati clasice. Simbolizeaza principalele produse agricole, producatoare de venituri, ale tarii la vremea aceea: vita de vie reprezetata de un cap de femeie impodobita cu o coroana de frunze de vie si flori, iar cultura de grau reprezentata de capul unui barbat purtand o coroana de spice.
Intregul ansamblu de sculpturi si armonioasa lor distributie pe fatada bancii, realizeaza o unica priveliste arhitecturala in capitala Romaniei, ce infrumuteseaza una dintre cele mai de calitate si bine pastrate cladiri istorice ale sale. Acestea merita examinate de cei care vin cu treburi sau de placere in cartieul Lipscani. Sculpturile sunt o reprezentare artistica a activitatilor producatoare de venituri banesti ale tarii in decadele de la sfarsitul sec. 19, in special agricultura si exportul de grane, finante care au facut posibila crearea arhitecturii in stil Mic Paris, care inca da caracterul arhitectural al vechiului Bucuresti si a multor alte orase ale Romaniei acelei epoci.
Versiunea in limba romana a fost publicata initial pe platforma de testing a http://pnews.ro/
***********************************************
If you plan acquiring a historic property in Romania or start a renovation project, I would be delighted to advice you in locating the property, specialist research, planning permissions, restoration project management, etc. To discuss your particular plan please see my contact details in the Contact page of this weblog.
Acest pitoresc pod de dinaintea epocii căilor ferate se află în împrejurimile localităţii Crasna din judetul Vaslui. L-am fotografiat în cursul călătoriei de întoarcere de la Chişinău, de la expoziţia ce comemora două secole de la anexarea Basarabiei. Este cunoscut ca „Podul Doamnei”, desfăşurându-se pe o lungime de circa 90 metri peste un fost curs al râului Bârlad, care acum curge în apropiere într-o albie regularizată. Structura datează din 1841, la apogeul protectoratului Imperiului Rus asupra Principatelor Danubiene. Reprezintă un vestigiu al primului program modern de construcţie de drumuri în principatul moldav, promovat de Mihail Sturdza, domnul de la acea vreme.
Podul deservea un important drum comercial ce lega centrele din zona Carpaţilor, unde locuia majoritatea relativă a populaţiei, cu ţinuturile joase producătoare de grâne şi propice creşterii vitelor. În zonă mai era de asemenea un important trafic între cele câteva „capitale itinerante” ale domnilor moldoveni din sec. 15 – 17, orase ca Huşi, Bârlad sau Vaslui, din vremurile când instituţia domniei funcţiona ca o curte princiară călătoare de sorginte medievală [travelling court]. Începutul epocii căilor ferate în România, un stat ce a apărut din uniunea Moldovei cu Valahia la sfârşitul Razboiului Crimeei, a dat o puternică lovitură traficului comercial pe acest drum şi implicit economiei locale pe care o susţinea. Ca o consecinţă, sate din apropierea podului au dispărut, populaţia dispersându-se în aşezări mai prospere de-a lungul căii ferate. Diminuarea traficului şi alunecări de teren au determinat autorităţile să schimbe radical cursul şoselei la mijlocul sec. 20, iar 1981 să închidă podul, declarându-l monument istoric, statut pe care îl are şi în zilele noastre.
Proiectantul podului a fost maiorul Singurov, un ofiţer din armata rusă, însărcinat cu lucrările publice, detaşat la curtea domnească în timpul protectoratului Imperiului Ţarist. Aceea a fost o perioadă de reforme ce a marcat începutul occidentalizării Principatelor Danubiene sub egida Rusiei, cunoscută ca administraţia Regulamentului Organic, desfăşurată timp de două decenii, între 1834-1854, când declanşarea Războiului Crimeei a încetat acea relaţie cu imperiul Romanovilor în principate. Este într-un fel ironic că ruşii, contrar discursului naţionalist român peren anti-rusesc, sunt de fapt cei care au implementat pentru prima oară beneficiile culturale, economice şi constituţionale ale vestului pe aceste meleaguri, o regiune dominată secole de-a rândul de Imperiul Otoman şi civilizaţia sa. Acel remarcabil proces, care astăzi este uitat sau măturat sub preş de naţionalişti, a fost în mod magistral cercetat de istoricul american Barbara Jelavich în a sa carte Rusia sş formarea statului naţional român, 1821 – 1878 (Cambridge University Press, 1984). Podul Doamnei este astfel o frumoasă relicvă a acelei epoci de transformări tumultuoase.
Prinţul Mihail Sturdza (1794 – 1884), care a ordonat construcţia podului, era o proeminentă personalitate a timpului, influenţat de ideile Iluminismului, şi un administrator capabil. El a fost primul domn din Principatele Danubiene care a eliberat o parte dintre ţigani (cei ai curţii şi ai mănăstirilor) din sclavia în care erau ţinuţi de secole. Podul a fost parte a unui amplu program de construcţii de drumuri din al patrulea şi al cincilea deceniu al sec. 19, iniţiat pentru a stimula economia moldovenească şi finanţat cu venituri din exporturile de grâne, cea mai importantă sursă de venituri în regiune până la apariţia industriei petrolului la începutul sec. 20.
Stilul arhitectural al podului este unul utilitarist, deşi în linii largi se încadrează în baroc, un stil asociat cu procesul de occidentalizare în Rusia însăşi, de unde venea maiorul Singurov, designerul acestuia. Cele mai evidente elemente baroce sunt panourile de la centrul parapetelor, la interior, ce conţin inscripţii dedicatorii în limba română, respectiv latină.
Inscripţia de pe parapetul de nord este în română, redată în stil de scriere de tranziţie între alfabetul chirilic şi cel latin, o altă exemplificare a intensei europenizări de la acea vreme, când românii doreau să sfârşească nu numai cu influenţele otomane, ci şi cu moştenirea slavă ce venea din Evul Mediu, o sursă de conflict continuu cu stăpânirea rusă.
Inscriptia se citeşte astfel: „Acest pod este construit din poronca pre înalt Domn Mihail Grigoriu Sturza V.V. [voevod] domn Terei Moldovei în al VIII an al domniei ?sale şi savarşinduse supt ministeria d log Const Sturza sau deschis pentru călători în 8 Noem 1841″
Textul în latină: „Pons haec extructa est Jussu Serenissimi Domini Michaelis Grigoriu Stordza, principis regnatis Moldaviae, in octavo anno regiminis sui. Ad finem quae deducia Ministerio D. Logoteta Const. Stu[rdza]. Patefacia Via locibus 8 Novembris 1841” (source: Podul Doamnei din Chitscani). Ambele panouri sunt încoronate de motive ce probabil reprezentau stema Moldovei, astăzi foarte deteriorate.
Podul a reprezentat o realizare inginerească notabilă pentru acest principat slab dezvoltat, ce funcţiona sub suveranitatea Imperiului Otoman şi ca protectorat al Rusiei, fiind de fapt o periferie dublă a acestor mari puteri, departe de înfloritoarele şi trepidantele centre ale celor două imperii. Economia locală, industria şi de asemenea arhitectura vor cunoaşte o dezvoltare notabilă numai după ce drumurile de comerţ internaţional ale regiunii, însemnând în acest caz navigaţia pe Dunăre şi Marea Neagră, vor fi complet eliberate în urma războiului ruso-româno-turc din 1877 – 1878, când România şi-a câştigat independenţa, recunoscută prin Tratatul de la Berlin ce a pus capăt acelui război.
Construcţia este orientată pe o direcţie vest – est, care o expune contrastant fronturilor de aer ce vin de la nord şi sud. Faţadele de la nord sunt închise la culoare şi erodate de acţiunea puternicelor vânturi şi precipitaţii ce vin tocmai din Siberia, ca faimosul vânt şi viscole ale Crivăţului, prin sistemul de câmpii şi zone deluroase ce leagă această zonă a Europei de est cu Asia Centrală. Faţadele orientate spre sud sunt mai puţin afectate de vreme, păstrând din textura şi culoarea originală a pietrei de construcţie. Roca folosită în ridicarea podului este un calcar moale gălbui-gri de vârstă Sarmaţiană, ce face parte din tipurile de roci ce se găsesc la îndemână în această regiune a Europei, din Transilvania, sudul Ucrainei, până în regiunea Mării Negre a Rusiei.
Lăţimea drumului desfăşurat peste pod este în jur de 9 metri, ceea ce denotă că a fost proiectat pentru un trafic destul de intens, o dovadă a importanţei circulaţiei de mărfuri şi persoane de la acea vreme din Moldova.
Podul Doamnei, jud. Vaslui, construit din ordinul Domnului Mihail Sturdza în 1841 – Google Maps
Podul Doamnei este acum o structură istorică impozantă, dar singuratică, în mijlocul unui câmp dezolant, după cum dovedeşte această fotografie din satelit de la Google Maps.
Video realizat de Valentin Mandache, autorul blogului Case de Epoca – Historic Houses of Romania (www.casedeepoca.wordpress.com), despre arhitectura in stil neoromanesc matur a cladirii Muzeului Geologic din Bucuresti, proiectat de arhitectul Alexandru Stefanescu, ridicat in 1906.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 