Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact a acestui blog.
Colajul foto de mai sus este compus de panouri cu ani de inaugurare de cladiri redati arhitectural, intalniti de autorul acestui blog in cursul muncii de teren in Bucuresti si alte locatii din Romania. Am folosit ilustratiile de fata pe post de cover photo a paginii de Facebook „Historic Houses of Romania – Case de Epoca”. De obicei impartasesc o cover photo pe saptamana cu aderentii paginii de Facebook, iar cele de aici sunt din primele zece saptamani ale lui 2014. Pentru a afla detalii despre semnificatia anilor si cladirilor care ii gazduiesc, puteti da click pe link-urile de mai jos. Link-urile sunt aranjate in aceiasi schema ca anii redati arhitectural mentionati in acest colaj.
Istorie si date istorice discutate pe marginea unui plic de scrisoare trimis de la Bucuresti la Paris in februarie 1948, cu numai cateva saptamani dupa abdicarea fortata a Regeui Mihai. Plicul contine doua seturi de timbre, una din tocmai incheiata perioada regala, si o alta din nou instaura dictatura comunista, constituind astfel un bun martor al acelui eveniment cataclismic al istoriei Romaniei.
Schite reprezentative de peisaje contruite romanesti, de autorul blogului Case de Epoca
Mediul construit al Romaniei are o evidenta personalitate, si fiind prezent permanent in jurul meu, a devenit in ultimii cativa ani de cand sunt bazat in Bucuresti, o parte integranta a universului meu intelectual. Acum doua decade si ceva frecventam cursuri de stiintele pamantului, iar unul din principale tenete acolo era observatia ardenta a detaliilor de peisaj si roca pentru a reconstitui astfel istoria geologica locala. Am fost invatat atunci sa fac schite cat de frecvent pot intr-un carnet de teren, care erau intodeauna preferabile fotografiilor. Acel obicei este cu mine inca, in activitatea de istoric de arhitectura, dar recent intr-o forma high-tech, dupa ce am achizitionat un iPad si incercat mana pe sticla, ce in opinia mea e in multe privinte similar cum complementii nostri din sec. 19 sau mai devreme scriau si desenau pe tablite de ardezie. Schitele inmanuncheaza cateva din tipurile principale de peisaj arhitectural romanesc, care sper, dragi cititori, ca le veti gasi interesante!
In cursul studiului stilului neoromanesc a trebuit sa divizez evolutia acestuia in trei principale faze. Cea timpurie, care a tinut de la initierea acestuia in 1886 de catre arhitectul Ion Mincu cu edificiul in Casa Lahovary, pana in 1906 cand a avut loc Expozitia Jubiliara Regala, ce a aratat publicului grandioasele sale pavilioane, multe proiectate intr-o maniera elevata si unitara care a „canonizat” astfel stilul, marcand inceputul fazei sale mature. Aceasta a atins un apogeu dupa victoria tarii in Marele Razboi si subsecvent in decada anilor 1920, cand neoromanescul a fost adoptat la nivelul intregii Romanii interbelice. Sfarsitul anilor ’20, si decada anilor 1930 a fost martora cresterii in popularitate si ulterior prevalentei stilurilor internationale Art Deco si Modernist, inducand o criza de expresie in neoromanesc, marcand faza sa tarzie de dezvoltare. Stilul national a reusit sa se mentina in competitie printr-o imaginativa sinteza cu forme Art Deco si de inspiratie mediteraneana, rezultand in design-uri extrem de interesante. Evolutia stilului practic s-a incheiat odata cu instaurarea comunismului in iarna lui 1947, sub impactul ideologiei si prioritatilor arhitecturale ale noului regim. A continuat sa genereze totusi ecouri pentru alte doua decade in forme vernaculare si in motive utilizate pe unele edificii postbelice.
Ansamblul de usa si poarta la strada prezentat in imaginea de mai sus apartine prin trasaturile designului si perioada cand a fost construit fazei tarzii de dezvoltare a stilului neoromanesc. Poarta de fier forjat este inspirata din cea a usilor de biserica sau altar brancovenesti, dar exprimata in coordonate apropitate de Art Deco. Cei doi stalpi de poarta sunt o reducere la abstract a unor clopotnite sau turnuri de citadela, in conformitate cu mesajul national-romantic al stilului. Usa este prevazuta cu o serie de panouri patrate punctate fiecare de un disc central, care poate fi inteles ca esenta unui disc solar etnografic sau interpetarea unei cruci grecesti. Zidul din jurul usii este o adaptare a unei deschideri de usa de biserica redusa la esenta coordonatelor Art Deco. Ansamblul de fata dateaza de la inceputul anilor ’30, iar anii urmatori ai decadei vor produce si mai captivante forme de neoromanesc in „ambient” Art Deco, unice acestei tari, ce practic nu se mai gasesc in nici alt colt al planetei.
Sunt un mare fan al panourilor cu reprezentari optimiste in stil Art Deco, cum sunt cele ce depicteaza raze de soare izbucnind, curcubee sau tema marilor sudului. In sensul acesta am pus in juxtapozitie aici o izbucnire reala de raze solare, fotografiata in vara anului trecut in zona Grivita – Domenii, care inca pastreaza mult din sarmul interbelic cand cartierele au fost in mare parte construite, intr-o perioada cand stilul Art Deco era in voga in Bucuresti, si emblema unei companii de asigurari, ornament ce dateaza din era Art Deco, situat pe o cladire din anii 1930 in centrul capitalei. Privind la razele naturale alaturate celor arhitecturale, este mai usor sa intelegem mesajul de optimism si incredere exudat de panourile Art Deco ale orasului si de cultura sofisticata a acelor minunate vremuri din istoria arhitecturii.
Clopot de oaie cu marca Imperiului Otoman, din zona Casota, jud. Buzau, photo: Valentin Mandache
Intr-una din vizitele mele recente la conacul Casota, jud Buzau, Moray Letham, proprietarul si restauratorul acestui monument arhitectural, mi-a aratat intereantul clopot de oaie de mai sus, care e marcat in partea sa superioara de o semiluna ce imbratiseaza o stea, simbolul Imperiului Otoman, ce odata a dominat aceste parti ale sud estului european. Moray l-a achizionat de la unul din taranii din zona. I-am facut o fotografie pe fundalul a doua obiecte de antichitati franceze de sec. 19, un leu de piatra artificiala si couter top-ul unui dulap, care sunt intentionate sa mobileze conacul restaurat, ce e in stil neo-renascentist francez.
Este destul de greu de datat, cand a fost fabricat, pentru ca Imperiul Otoman nu mai este stapanul efectiv in aceasta regiune din a sasea decada a sec. 19. Urmand acest rationament, este posibil ca artefactul sa fi fost produs in aceste parti nu cu mult inainte sau in jurul acelui timp. In opina mea clopotul e de o data mai recenta, poate un import din Bulgaria vecina, care a ramas o provincie otomana pana in anii 1870 si si-a castigat independenta in 1908. Ciobanii romani din zona se duceau cateodata in Bulgaria pentru negot cu produsele lor. La fel, negustori si ciobani bulgari veneau peste Dunare in Romania si de aici mai departe cu produsele lor. Astfel clopotul putea fi adus de cineva in acel proces de schimb. Mai este inca o posibilitate, privind originea si data acestei piese de istorie, daca tinem cont ca guvernul roman a asezat un mare numar de aromani in sudul Romaniei in ultimile decade ale sec. 19, pana la Primul Razboi Mondial. Acest clopot ar fi putut foarte bine proveni de la una din familiile de aromani, care l-au adus aici impreuna cu turmele lor, profesia lor traditionala fiind oieritul, venind din vechile locuri de bastina in inima Peninsulei Balcanice de sub stapanire otomana si ale natiunilor moderne nou constituite de acolo.
Oricare ar fi originea acestui clopot de oaie, reprezinta un testamen tangibil al istoriei recente a acestor locuri, a legaturilor culturale si economice ale popoarelor balcanice, care sunt asa de obscurate acum de granite nationale, istorii nationale sanctionate oficial si viziuni nationaliste ale trecutului, care ca o regula sunt rupte si departate de realitatile locale.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Am încercat să profit de pauza de ieri între ninsori și viscole ce afectează Bucureștiul la acest sfârșit de ianuarie, și să fac fotografii pe tema atlanților și cariatidelor ce împodobesc unele dintre clădirile istorice ale capitalei. Dacă, pe de o parte, termenul cariatidă (pl. …tid-e) e binecunoscut, ca figurile feminine care par a sprijini pe cap structura arhitecturală de deasupra lor, numele provenind din cel al zeităților sculptate ce susțin pragul de sus al templului Erechtheion de pe Acropolis-ul Atenei, pe de altă parte, termenul atlanți este mai dificil de decelat, ca fiind pluralul lui atlas(pl. „atlași” e incorect), zeul grec clasic ce ținea lumea pe capul și umerii săi, o contraparte masculină a cariatidei. Bucureștiul nu deține prea multe asemenea ornamente, ce reprezintă în general provincia stilurilor istoriciste elevate (n.b. ceea ce numesc stil „Mic Paris” cuprinde redarea în manieră provincială locală a stilurilor istoriciste), întâlnite de asemenea și pe clădiri de stiluri moderne, dar pentru un ochi bine format (n.b. nu prea multe asemenea perechi de ochi se afla la ora actuală prin oraș), acestea i se relevă amplasate la colțuri, pe străzi mici secundare sau la partea superioară a fațadei unora dintre edificiile istorice ale orașului. Mai jos este o selecție a unora dintre cei mai impresionanți atlanți și cariatide ce decorează capitala României, construiți într-o perioadă ce se întinde de la mijlocul sec. 19, până în anii 1930, în stiluri de la neo-renaștere, neo-rococo, de la Beaux Arts la Art Deco clasicizat.
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Statie de metro Politehnica, Bucuresti – piatra ornamentala, asezata in anii ’80, photo Valentin Mandache
Edificiile private si publice ale Bucurestiului, erectate in ultimile doua decade, de la caderea comunismului, sunt, aparte de designul neimpresionant, construite in mare proportie din materiale importate. Acestea sunt de obicei ieftine, de calitate slaba, fara caracter, iar in ceea ce priveste ornamentele rezultate, ele pot fi usor categorisite kitsch. Situatia reflecta de aemenea gusturile si valorile culturale necizleate ale actualelor generatii angajate in cladirea si renovarea edificiilor orasului si restului tarii. Este asadar un contrast evident cu perioadele interbelica si comunista, cand materialele arhitecturale erau in cea mai mare parte sursate in interiorul tarii. Aceasta a produs interesante si atractive rezultate, cu piatra ornamentala si de contructie provenita din Muntii Carpati sau din colinele Dobrogei, care constituie un minunat caleidoscop geologic, o sursa practic inepuizabila si de calitate de marmura, calcare de diferite feluri, travertin, granite de variate granulatii si culori, bazalte sau gresii, etc. Am in imaginea de mai sus o mostra a acelei fabuloase panoplii de pietre ornamentale, folosite in unul din marile proiecte publice ale erei comuniste, sistemul de metro al Bucurestiului. Arata un fragment din pavamentul statiei Politehinca, compus din calcare rosii, impestritate cu fosile marine de perioada Jurasica, care au fost sursate probabil in Muntii Apuseni, roca fiind formata intr-o epoca geologica cand acele parti formau platforma continentala a unui ocean de la Ecuatorul planetei de atunci. Pantofii mei Dr. Martens stau pe o banda de granit cu tenta roz, sursat in opinia mea in Dobrogea (poate proveni de asemenea din Apuseni). Compozitia este evocativa despre identitatea geografica si geologica a acestei tari, un fapt care nu se mai intalneste sau e promovat in cadrul actualului dezolant peisaj construit post-comunist.
Acesta este un tip timpuriu de copertina de usa in stil Mic Paris, datand de la inceputul anilor 1890, fiind un precursor al copertinei in forma de scoica, care a fost tipica erei Art Nouveau. Cele mai multe astfel de exemple, acum rare, sunt intr-o state foarte proasta, neintretinute, ignorate, si chiar vandute la fier vechi, o reflectie cum cetatenii urbei, dupa decadele de comunism si tranzitie superficiala post-comunista, inteleg sa-si pretuiasca mostenirea inaintasilor.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 