Valentin Mandache, istoric de arhitectura
Consideratii despre patrimoniul construit din sud estul Europei
Aceasta este o mica mostra din identitatea environmentala a Bucurestiului: una din vechile biserici ale orasului, Manastirea Antim, cu majesticele sale turnuri cupola pe fundalul cerului albastru autumnal, piparat cu nori grabiti, tablou asa de tipic acestei latitudini, la mijlocul drumului intre Polul Nord si Ecuator, in Europa continentala.
Tocmai am facut o scurta vizita la frumoasa Manastire Antim in centrul Bucurestiului. Biserica ansamblului manastiresc este o superba cladire adunand impreuna motive si stiluri din lumea otomana a sec. 17 si 18, ce parca ma indeamna sa investigez, analizez si meditez cat mai mult cu putinta despre aceasta remarcabila creatie.
Saptamana trecuta a fost luna plina la aceasta latitudine, iar pentru octombrie, o vreme neobisnuita de vara indiana. Am facut fotografia de mai sus seara in timp ce mergeam be Bulevardul Bratianu, privind pe una din strazile laterale de langa biserica Sf. Gheorghe Nou, care este in partea de Lipscani, centrul vechi comercial al Bucurestiului, acum neglijata de moda de cafenele si restaurante ce are loc in zona de pe cealalta latura a bulevardului. Imaginea, in opinia mea, transmite elocvent din identitatea jumatate-orientala, jumatate-europeana particulara acestui oras de la marginea rasariteana a Uniunii Europene. Cladirile Mic Paris darapanate, micile magazine si oamenii relaxandu-se sau umbland dupa treburi in caldura noptii prin clar-obscurul generat de lumina lunii pline, la competitie cu primitvele felinare, sunt evocative acelui caracter care abunda in Bucuresti.
Principalul periodic in limba engleza dedicat comunitatii de afaceri de expatriati, a publicat recent un auspicos articol despre tururile arhitecturale si activitatea Case de Epoca – Historic Houses of Romania. Piesa a fost scrisa de Anca Ionita, publisher al magazinului, si poate fi citita la urmatorul link: „Bucharest houses with a history” („Case bucurestene cu o istorie”). Am fost de asemenea placut impresionat sa vad un inset cu fotografia mea si o scurta descriere a activitatii mele la varful paginii de titlu a revistei. Comunitatea de afaceri de expatriati este una din principalele mele tinte de audienta, si astfel sper ca articolul va face mai bine cunoscuta Case de Epoca – Historic Houses of Romania in randul acestui public inalt educat.
Un numar de biserici de rit ortodox din Bucuresti si alte locuri importante din Romania contin jilturi ceremoniale, numite „tron”, datand de cele mai multe ori din perioada dinastiei de Hohenzollern – Sigmaringen (1866-1947), destinate pentru uzul mitropolitului/ patriarhului si al sefului de stat care a vizitat, consacrat sau re-consacrat acel edificiu. Jiltul destinat suveranului (doua jilturi daca acesta era insotit de regina) de obicei infatisa cifrul capului incoronat care prima oara vizita, asista sau isi dadea binecuvantarea la acele importante ceremonii, cateodata continand si alte motive embelmatice ale regalitatii romanesti, cum ar fi coroana sau stema regala. Un cifru regal este o monograma a monarhului in domnie, formal aprobata si folosita pe documente oficiale sau infatisata pe cladiri publice, sau alte obiecte de uz public sau in proprietatea statului, cum sunt cutiile postale sau vehiculele militare.
Imaginea de mai sus arata un interesant exemplu de jilt regal de la biserica Mantuleasa din Bucuresti (un frumos monument in stil brancovenesc, renovat in 1924 – ’30, in timpul regilor Ferdinand si urmasului sau Carol II), ce l-am fotografiat la un recent tur arhitectural Case de Epoca in acea zona istorica a capitalei. Jiltul prezinta un amplu cifru al regelui Ferdinand, stilizat ca un dublu „F” spate-la-spate, el fiind monarhul care oficial a inaugurat lucrarile de restaurare. Pe creasta spetezei este de asemenea o interesanta reprezentare a coroanei de stat a Romaniei, faimoasa coroana de otel facuta din metal de tun capturat in Razboiul de Independenta de la 1877. Intregul ansamblu este redat in stil neoromanesc de faza matura, cu sculptura de discuri solare etnografice si frunze de acantus/ vita de vie, constituind un interesant exemplu de design de mobilier de ceremonie exprimat in stilul national. Cifrul Regelui Ferdinand este o raritate sa-l intalnesti in zilele noastre, jiltul prezentat in acest articol aducand inapoi din memoria acestui remarcabil suveran al tarii, care toata viata lui a incercat sa mentina un profi public cat mai demn si rezervat.
Mai jos sunt doua minunate copertine de usa de tip scoica, care le-am fotografiat in Ploiesti, orasul petrolier de la 60km nord de Bucuresti. Acestea dateaza din perioada La Belle Époque (tarzie victoriana si edwardiana), apartinand ca „specie” arhitecturala curentului Art Nouveau, constituind o parte a ceea ce eu denumesc peisajul construit in stil Mic Paris a zonelor urbane ale Romaniei din acea perioada. Copertinele scoica sunt raspandite mult in Bucuresti, ceea ce ma face sa le consider ca unul din importantele simboluri arhitecturale ale capitalei Romaniei, insa de asemenea populare in tara inainte de Primul Razboi Mondial. Ploiestiul acelei ere se afla intr-un proces de dezvoltare spectaculoasa in urma veniturilor din economia petroliera ce aparea atunci, si ca un important centru de schimb regional. Copertinele scoica sunt astfel un superb mod de a ne reaminti de acele vremuri prospere si fineturile lor arhitecturale.
Am fost destul de ocupat in ultimile cateva saptamani organizand tururi specializate de istorie arhitecturala in Bucuresti. Sper ca aceasta este o masura a cresterii constiintei publicului despre importanta patrimoniului construit local si valoarea educativa a arhitecturii bucurestene de epoca. Mai jos sunt cateva fotografii facute de participanti la tururi cu al dumneavoastra expert in case de epoca.
Bucurestiul este o interesanta provincie Art Nouveau, localizata la periferia geografica si in multe aspecte arhitecturala a manifestarii acestui stil. De aceea design-urile Art Nouveau apar mai degraba fragmentar aici, in bucati si piese pe cladiri ce in mare sunt in stiluri conservative istoriciste de sec. 19 sau pe unele edifcii in stil neoromanesc timpuriu. Aceasta le face mai putin vizibile pentru ochiul neinitiat sau neantrenat, identificarea lor „din mers”, constituind una din activitatile mele placute de timp liber. Placa de cutie de scrisori din imaginea de mai sus este una din acele descoperiri, adornand o usa in stil Mic Paris, a unei case din anii 1900 din zona Mosilor a Bucurestiului. Literele redau, in o maniera Art Nouveau intru-catva provinciala, frunze „in bataia vantului” asa de caracteristice stilului, un fapt evocativ pentru manifestrea acestui curent artistic in coltul nostru de lume.
Regina Maria a Romaniei este bine-cunoscuta pentru multiplele sale calitati artistice, de la scris, design de mobilier, la teatru. Ea de asemenea a avut reusite experiente arhitecturale, in special in domeniul designului interior (vezi remarcabilele sale creatii de la Castelul Pelisor de exemplu) sau gradinarit, idei care le-a condensat intr-un interesant eseu publicat in anii 1920 intitutlat „My Dream-Houses„. Intru-catva mai putin cunoscut este o neobisnuita structura de casa in copaci, ilustrata in cartea postala veche de mai sus, construita urmand specificatiile detaliate ale Mariei, folosita pentru recreatia sa si a prietenilor pe vremea cand era printesa mostenitoare a Regatului Romaniei. A fost cunoscuta sub numele de „Cuibul Printesei”, localizata pe proprietatea Castelului Regal Peles in Sinaia. Mai jos este cea mai buna descriere a acestei case, care am gasit-o pana acum in decursul cercetarii mele, de Maude Parkinson, o experta in gradinarit (arhitectura peisagera, pentru cei care inteleg prin gradinarit agricultura de gospodarie) din Marea Britanie, care a lucrat pentru multi ani in serviciul Casei Regale a Romaniei:
In padurea din vecinatate, Printesa Maria, care era rangul ei atunci, si-a construit un “Crusoe”. Inteleg ca ideea i-a venit de la celebrul restaurant arboreal [suspendat in arbori, nn] din Padurea Fontainebleau, care este denumit dupa naufragiatul de pe insula Juan Fernandez.
O solida platforma de lemn a fost construita printre copaci la o inaltime considerabila de la nivelul solului, si pe ea a fost ridicata o casa ce cuprindea doua camere, o bucatarie si un salon.
Bucataria este prevazuta cu tot ce este necesar pentru a pregati simple feluri de mancare si facut ceaiul. Salonul este mobilat atractiv, cu carti din abundenta pe rafturi, materiale de desenat si pictat, etc., care pot fi gasite intotdeauna acolo.
Regina invita numai prietenii ei speciali sa-i viziteze acest “Crusoe”, si ce sarmant loc de recreere poate fi. Ferestrele si usa deschisa au vedere la cea mai minunata priveliste montana. Accesul la “Crusoe” se face prin intermediul unei scari ample, care poate fi coborata la cerere. Cand vizitatorii sunt in sigurata sus, ei raman inchisi acolo, inconjurati pe trei laturi de frunzisul copacilor, fara comunicare cu lumea de afara, cu exceptia unei linii de telegraf, pentru ca un fir conecteaza casa cu palatul. Nimic nu poate deranja calmul perfect si linistea la acea inaltime, Alteta Sa petrecand multe ore delectabile impreuna cu cei cativa norocosi din anturajul sau, in acest mic cuib. Cuib este intr-adevar cuvantul potrivit, pentru ca acesta este numele romanesc princare locul de recreere e in general cunoscut.
Maude Parkinson, “Doua zeci de ani in Romania”, Londra 1921
Valentin Mandache, istoric de arhitectura