Palatul brancovenesc Potlogi: la granita dintre restaurare si imaginatie

Stilul neoromanesc este bazat pe o multipliciate de surse din cadrul regiunilor romanesti, cea mai importanta reprezentare avand-o bisericile si palatele construite in perioada centrata pe domnia voievodului Constantin Brancoveanu (1688 – 1714) al Tarii Romanesti. Arhitectura creata de-a lungul acelei ere este denumita de obicei „brancoveneasca” (alti termeni mai sunt „munteneasca” sau „renastere romaneasca”), fiind o foarte particulara si flamboaianta mixtura de motive tipice sudului Romaniei cu detalii de inspiratie islamic otomana, impreuna cu elemente renascentiste (din nordul Italiei) si baroce. Din pacate nu multe din aceste extraordinare edificii mai sunt in existenta, fiind distruse sau deteriorate de razboaie, in timpul invaziilor armatelor imperiilor vecine, cutremure, inundatii sau incendii devastatoare. De asemenea o importanta proportie a edificiilor ramase, a avut intre timp arhitectura alterata.

Raritatea relativa a acestor edificii arhetip, a fost un aspect de care s-a plans si Ion Mincu, initiatorul stilului neoromanesc, la sfarsitul sec. 19. In consecinta, o mare parte a structurilor de tip brancovenesc au trebuit sa fie reconstruite in timpurile moderne be baza ramasitelor disparate scoase din ruine, arhitectii restauratori folosindu-si din plin imaginatia pentru a umple marile gauri din volumul limitat de informatii necesare pentru restaurarea acestor monumente.

Un caz elocvent in aceasta privinta este cel al Palatului Potlogi, prezentat in imaginile de mai jos, construit de Constantin Brancoveanu  in 1698 – ’99, un produs stralucit al creativitatii efervescente a acelei perioade din Valahia.

Palatul Potlogi, ruinele cum se prezentau in anii 1950 inaintea inceperii lucrarilor de reconstructie si restaurare.

Edificiul a fost distrus de o armata otomana la numai o decada si jumatate de la construirea sa, in 1714, ca parte a represaliilor padisahului pentru presupusa colaborare a voievodului cu Petru cel Mare al Rusei, ce avansase in zona prin tradarea lui Dimitrie Cantemir al Moldovei. Palatul pentru următoarele două secole și jumătate, nu a mai fost refăcut ca în vremurile lui de glorie, având destinații de circumstanță, şi pâna la urmă lăsat în ruină (vezi fotografia de mai sus).

Palatul Potlogi, dupa restaurare, la sfarsitul anilor 1950

Restaurarea, sau mai precis reconstructia, Palatului Potlogi a fost inceputa in 1955, in timpul regimului comunist, urmand indeaproape modelele brancovenesti dezvoltate in cursul restaurarii Palatului Mogosoaia, un alt important edificiu al acelei perioade, restaurat in anii 1920 de catre marele arhitect George Matei Cantacuzino. El al a contemplat de asemenea o ruina la Mogosoaia si a trebuit sa-si foloseasca copios imaginatia in procesul de restaurare, inspirandu-se mai ales din arhitectura manastirilor brancovenesti Vacaresti (distrusa la randul ei de dictatorul Ceausescu in anii 1980), Hurez, Starvopoleos si biserica Doamnei.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

O scurta, dar interesanta descriere a lucrarilor de restaurare de la Potlogi este data in publicatia „Studii si Cercetari de Istoria Artei”, vol. 1, 1960 (Romanian Academy).

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Felul cum arata astazi palatul este in mod evident bazat pe multe presupuneri, ramasite disparate, si, dupa cum am mai mentionat, imaginatie. Cu toate acestea reuseste sa transmita o buna impresie a cum aratau edificiile vremurilor lui Constantin Brancoveanu si originalitatea remarcabila a arhitecturii acestora.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Decoratia verandei si detaliile ei arhitecturale, vazute in imaginea de mai sus, sunt intr-o masura destul de mare o redare a celor intalnite la Palatul Mogosoaia, care la randul lor au fost design-ate de arhitectul GM Cantacuzino, inspirandu-se in principal, in acest caz, din arhitectura manastirilor Hurezi si Vacaresti.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17, inscriptia inaugurala a domnului Constantin Brancoveanu; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Inscriptia dedicatorie de mai sus, unul dintre putinele elemente pastrate din edificiul original, decorata cu un frumos vultur valah, este scrisa in scripa chirilica locala, folosita in Valahia si Moldova pana la reforma alfabetului de la mijlocul sec. 19. Aceasta mentioneaza in initiale la colturi numele si titlul fondatorului Palatului Potlogi: „Io [Eu, etc.], K [Constantin], B [Brancoveanu], V [Voievod]”.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17, beciul; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Superstructura palatului este sustinuta in importanta masura de un masiv pilier, vazut in fotografia de mai sus, asezat la centrul pivnitei, o solutie structural-arhitecturala intalnita la palazzo-urile de vara venetiene de pe valea Pad-ului.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Imaginea de mai sus prezinta vulturul bicefal al Imperiului Bizantin, parte din heraldica voievodului, care era membru al marii familii imperiale bizantine a Cantacuzinilor. Aceasta este reconstructie din anii 1950.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Fotografia de mai sus prezinta decoratia in stucatura a interiorului palatului, in motive persane si otomane, in genul decoratiilor palatelor valahe de sec. 17, modelate in acest caz dupa compozitii similare de la biserica Doamnei si alte cladiri brancovenesti.

***********************************************

Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Stalpi neoromanesti de veranda reflectand identitatea etnografica locala

Stalpi etnografici de veranda, casa in stil neoromanesc datand de la mijlocul anilor 1930, Campina. (©Valentin Mandache)

Acesta este un bine pastrat exemplu de stalpi de veranda impodobind o casa in stil neoromanesc de la mijlocul anilor 1930 din centrul orasului Campina, inspirati din motivele etnografice tipice judetului Prahova. Principala particularitate a acestei provincii etnografice, in special in zonele de dealuri joase si campie, este reprezentata de caracterul ei mixt carpatic si balcanic-otoman (asemanatoare cu cea bulgareasca). Motivele si artefactele etnografice carpatice au in mod tipic o geometrie angulara, foarte abstractizata, un fel de „cubism taranesc„, reflectand traditiile artistice ale unei populatii care isi gaseste originea inca de la primele asezari aici ale triburilor Indo-Europene mai mult de cinci milenii in urma; motive vazute in acest exemplu in caracterul capitelurilor care decoreaza acesti stalpi. Etnografia balcanic-otomana este caracterizata de o geometrie mai cursiva, rotunjita si bogat florala, reflectand influenta populatiilor care au venit de-a lungul istoriei in valuri succesive in aceasta regiune a Europei de la Slavi la populatii turcice din Asia Centrala; motive vazute in exemplul de fata in decoratia bazei stalpilor. Fotografia prezinta astfel creatia unui talentat arhitect interbelic, care a reusit sa surprinda in mod excelent, in alegerea sa de motive etnografice a acestor stalpi, identitatea locuitorilor zonei in care a fost construita casa; este practic o declaratie de identitate regionala prahoveana.

***********************************************

Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Magazin de colt tipic regiunii balcanice

Cladire tip pravalie de colt din anii 1900s, zona Calea Calarasilor, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Cladirea de mai sus este una din nenumaratele pravalii de colt (putea functiona la perioade succesive si ca bacanie, berarie sau restaurant, sau toate acestea impreuna), prevazuta cu camere de locuit la etaj, care au aparut din abundenta in orasele Romaniei din perioada Vechiului Regat. Arhitectura este ceea ce eu denumesc Micul Paris, o mixtura de stiluri arhitecturale frantuzesti de sec. 19 interpretate provincial, grevate pe structuri de constructie tipic otomane. Acest tip de magazin de colt, unde familia proprietarului si cateodata chiar si angajatii locuiau pe premise, a fost foarte comun in tot intinsul Peninsulei Balcanice, pana in Anatolia in Turcia si este o reflectie a modelor arhitecturale si vietii sociale din regiune in timpul epocii Victoriene tarzii. In zilele noastre, magazinul de colt balcanic este o specie pe cale de disparitie, fiind una din tintele principale ale ‘dezvoltatorilor’ imobiliari pentru a le demola sau renova radical in vederea ridicarii unor edificii noi mai profitabile. Aceste cladiri constitutue in opina mea, un foarte pitoresc element al civilizatiei urbane locale carora li se pot gasi cu usurinta noi destinatii in conditiile economice actuale, in special in industria turistica, unde pot gazdui restaurante, cafenele sau magazine comercializand produse de design local, contribuind la afirmarea identitatii arhitecturale a acestei regiuni a Europei, care a fost timp de secole parte a Imperiului Otoman.

***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Rară inscripţie votivă in limba arabă la o biserică din Bucureşti

Inscripţie votivă în limba arabă, datând din 1747, biserica Sf. Spiridon Vechi, Bucureşti (©Valentin Mandache)

Cea mai mare parte a ceea ce este acum România a fost timp de secole parte a Imperiului Otoman. Principatele Valahia şi Moldova, şi de asemenea, mai târziu, Transilvania, erau singurele protectorate creştine ale acestui imperiu, guvernate de principi creştini, unde nu erau permise, conform tratatelor cu Poarta încheiate începând cu sec. 15, construcţia de moschei sau aşezări permanente musulmane. Valahia şi Moldova au fost guvernate timp de mai bine de o sută de ani, de la începutul sec. 18, de către principi care făceau parte din marile familii greceşti ale Istanbulului, supuşi loiali ai sultanului, care locuiau în cartierul Fanar al marelui oraş, şi de aici denumirea generică de regim fanariot a lungului lor şir de domnii. Ei au deschis această regiune periferică, dominată mai înainte de regatele Ungariei şi Poloniei, culturii şi economiei împărăţiei padişahului. Bucureştiul a devenit astfel un oraş unde puteau fi întâlniţi negustori din locuri ca Damasc, sau mai departe, ca Tripoli sau Cairo. De asemenea, reprezentanţi ai diverselor secte şi denominaţii creştine din cadrul Imperiului Otoman au găsit în acest oraş un refugiu primitor. Unul dintre aceştia a fost Patriarhul Silvestru al Antiohiei, o biserică de limbă în general arabă, care a locuit la Bucureşti în timpul celui de-al cincilea deceniu al sec. 18, într-o perioadă de lupte interne acerbe în cadrul acestei biserici, care au dus la despărţirea ei într-o ramură ortodoxă şi una Greco-Catolică, unită cu Roma. Prinţul Constantin Mavrocordat, domnul Ţării Româneşti şi membru al proeminentei familii greceşti otomane a Mavrocordaţilor din Istanbul, care a avut un rol crucial în dezvoltarea Iluminismului grec, a dăruit, în 1747, Patriarhului Antiohiei şi suitei lui de călugări vorbitori de arabă, biserica „Sf. Spiridon al Trimutindei” din Bucureşti, cunoscută astăzi ca „Sf. Spiridon Vechi”, precum şi alte proprietăţi producătoare de venituri din oraş. Fotomontajul de mai sus şi show-ul de diapozitive de după text prezintă impresionantul ansamblu al uşii bisericii, decorată cu o inscripţie votivă în limbile română (în litere chirilice folosite la vremea aceea), greacă şi arabă, conţinând declaraţia solemnă a Prinţului Constantin Mavrocordat, prin care dăruieşte biserica Patriarhului Silvestru al Antiohiei şi congregaţiei lui. Textul în limba arabă este o raritate pentru Bucureşti şi România în general, unde musulmanii, cunoscători de arabă prin natura religiei, nu aveau cum să-şi construiască lăcaşe de cult, conform tratatelor de autonomie cu Poarta. Contrastul face ca un grup de creştini vorbitori de arabă să fie responsabili de apariţia unei asemenea inscripţii rare pentru Bucureşti. Aceasta conţine şi un medalion cu simbolurile Valahiei şi Moldovei, denotând faptul că principele Constantin Mavrocordat a domnit în ambele ţări. Îmi place foarte mult la acest design de uşă frumoasa îmbinare de forme islamic-otomane cu cele bizantine, stil care a devenit emblematic bisericilor valahe de sec. 18 si sec. 19, şi unde mai târziu arhitectul Ion Mincu, iniţiatorul stilului neoromânesc, a găsit o bogată sursă de inspiraţie. Această inscripţie este martora unei epoci când regiunea era parte a unui mare imperiu, întins de la Budapesta la Mecca, şi a felului în care  mode şi stiluri din zone îndepărtate una de alta se întâlnesc şi fuzionează, având ca rezultat simbioze care pot dura secole, în noi şi viguroase expresii artistice. ©Valentin Mandache

Această prezentare necesită JavaScript.

**********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

**********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Vechi geamlacuri ‘otomane’

Vechi case construite de mici negustori, cu verande vitrate, datand de la sfarsitul sec. 19, Targoviste. (©Valentin Mandache)

O caracteristica comuna a caselor din orasele otomane, construite intre sec. 18 si sec. 19 sunt marile verande aerisite care se desfasurau pe intreaga fatada la strada.  Odata ce tehnologia producerii sticlei a devenit mai ieftina spre sfarsitul sec. 18, producandu-se cantitati mai mari de geamuri, verandele au inceput sa fie vitrate pe toata suprafata lor. Acesta a fost un mijloc foarte eficient de a imbunatatii comfortul ocupantilor casei si a le proteja si mai mult intimitatea, element important al vietii de familie in Imperiul Otoman pentru toate comunitatile, musulmane, crestine si evreiesti. Casa cu veranda vitrata, sau geamlac, un cuvant pur turcesc, a devenit astfel unul dintre cele mai obisnuite tipuri de constructie din regiunea otoman balcanica. A fost de asemenea deseori intalnita in provinciile romanesti Valahia si Moldova, care au fost timp de secole sub stapanire otomana. Astazi vechile case cu geamlacuri sunt o raritate in Romania, dupa ce au fost inlocuite, in ultimul secol si jumatate, pe o scara masiva, de mai noile si mai la moda arhitecturi ca stilurile istoriciste frantuzesti, neoromanesc sau Art Deco, care erau totododata pereceptue ca mult mai prestigiose comparate cu vechea mostenire otomana. Am resusit sa descopar in Targoviste, cateva elocvente exemple de case cu geamlac datand din acea epoca, prezentate in fotomontajul de mai sus. Acestea au fost construite probabil pe la sfarsitul sec. 19, de catre mici negustori locali si principala cauza de ce au ramas mai mult sau mai putin si astazi in aceasta stare este pentru ca ocupantii sunt probabil prea saraci pentru a isi permite ‘imbunatatiri’ cum ar fi pereti de beton sau mult ravnitele termopane. Aceste case au avut de asmenea, pe timpuri, acoperisul de sindrila, inainte ca tabla metalica sa devina ieftina pe la inceputl sec. 20. Am fost astfel destul de placut surprins sa descopar un mic fragment de sindrila la acest exemplu, vizibil intr-o zona unde acoperisul de tabla este stricat (vezi imaginea de sus a fotomontajului, unde sindrila este discrenibila la dreapta de farfuria de satelit). Aceste case cu mari geamlacuri si acoperisuri de sindrila, pe o structura in principal de lemn, ar putea constitui excelente proiecte de restaurare/ renovare pentru oricine s-ar incumeta la o asemenea intreprindere, ceea ce ar contribui semnificativ la revitalizarea arhitecturii de patrimoniu a odata sarmantelor orase de provincie romanesti. Din pacate, cei mai multi dintre localnici continua cu indaratnicie sa nu inteleaga aceast aspect al identitatii lor colective, si vad asemenea structuri ca perimate, demne de a fi inlocuite de monstuozitati de beton si plastic, imediat ce pot face rost de un minimum de fonduri banesti. Criza economica actuala este astfel o binecuvantare pentru supravietuirea acestor interesante case istorice, cum sunt cele cu geamlac ‘otoman’.

**********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

**********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Ansamblu superlativ de balcon in stil neoromanesc

Ansamblu de balcon in stil neoromanesc, datand de la sfarsitul anilor 1920; casa din zona Cismigiu, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Ansamblul de balcon in stil neoromanesc, prezentat in imaginea de mai sus, impodobeste o casa nou restaurata, care in opinia mea este una din cele mai profesioniste astfel de lucrari efectuate in ultimile doua decade in Bucuresti, pentru orice tip de cladire istorica. Detaliile decorative sunt absolut superbe si restaurate cu multa grija, inclusiv lemnaria usii de balcon (remarcati lipsa dizgratioaselor termopane standard, care ar diminua valoarea cladirii, contrar parerii ‘consultantilor’ si proprietarilor neciopliti romani). Motivele acestea ornamentale reprezinta practic un manual al stilului arhitectural neoromanesc, unde se pot clar vedea principalele surse de inspiratie ale acestui ordin, din cel al bisericilor medievale tarzii din Valahia si de asemenea motive balcanic-otomane. In viziunea mea, principala sursa de inspiratie pentru designer-ul acestei case si balcon, a fost probabil arhitectura catedralei de la Curtea de Arges. Aceasta este una dintre cele mai frumoase bazilici ale intregii biserici rasaritene, o adunare flamboaianta de motive care se gaseau in intinsul vastului Imperiu Otoman intre sec. 14 si sec. 17, un stat din care tinuturile romanesti au facut parte pentru mai bine de patru secole. Modelele decorative prezente acolo pot fi regasite in arhitectura veche a Georgiei, Armeniei, Anatoliei si chiar a Persiei (vezi in acest sens proeminentul ornament coronal al usii balconului, care arata ca luat din panoplia decorativa a moscheilor persane, sau arcul dublu al deschiderii usii, din nou un motiv oriental, etc.)

**********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

**********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Pisici, caini si fotografie arhitecturala in Bucuresti

Pisici, caini si fotografie arhitecturala in Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Una din placerile muncii de fotografie arhitecturala in Bucuresti o reprezinta intalnirile cu multitudinile de pisici curioase si caini de obicei taciturni. Acestea sunt animale ale strazii sau de companie lasate sa zburde prin oras. Vechile cartiere inca retin un aer patriarhal si o atitudine toleranta privind caiini si pisicile strazii, mostenita de la fostul Imperiu Otoman. De cateva ori a trebuit sa fac fata unor situatii mai dificile cand am intalnit haite de caini suspiciosi sau agresivi, dar invariabil am reusit sa evit problemele, avand o atitudine de intelegere si tinand cont de simtul lor de teritorialitate. Am facut cateva fotografii cu subiecte din aceste aproape intotdeauna intalniri placute inopinate, pe care le-am grupat in fotomonatjul de mai sus si show-ul de diapozitive imediat dupa text. Sper sa va placa aceste imagini, produse „secundare” ale muncii mele de fotografie arhitecturala 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

***********************************************
Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Mizil: de la statie de diligente otomana la oficiu postal neoromanesc

De la statie de diligente la oficiu postal in stil neoromanesc- un crampei din povestea evolutiei orasului Mizil din sudul Romaniei. (Gravura si carte postala veche: colectia Valentin Mandache)

Mizil este un mic oras in sudul Romaniei care isi datoreaza existenta si evolutia initiala retelei de diligente de posta si hanuri otomane care functionau in principatele danubiene inca de la jumatatea sec. 18. Numele orasului vine de la cuvantul turcesc de statie de postalion- „menzil”. Localizarea asezarii era foarte propice pentru infiintarea statiei de schimbat caii de diligenta si a hanului aferent (in turceste: menzilhan) fiind pe vechiul drum care lega capitala Moldovei si Valahiei si amplasat la distanta egala, de circa 35 km, intre resedintele de judet Ploiesti si Buzau. Aceasta distanta era considerata la vremea acea ca optima pentru caii de diligenta sa mearga continuu la trap inainte de a fi schimbati cu altii odihniti. Orasul a fost astfel martorul, pana la aparitia in zona a liniei ferate, a traficului de postalioane trase de echipaje impresionante de cai, dupa cum se vede in gravura din partea inferioara a montajului de mai sus, aratand o scena din zona de ses a Buzaului, unde se afla si Mizilul. Gravura este din colectia mea, facuta dupa un desen de Denis Auguste Marie Raffet, un distins ilustrator francez faimos pentru litografii din timpul razboaielor napoleoniene. Raffet a facut acest desen in anii 1830 pe cand calatorea in regiune insotind aristocratul rus Anatole de Demidoff. Caii, vizitii si caleasca zguduita de drum, gonind prin stepa valaha, transmit in mod excelent aerul de frontiera salbatica al acestei regiuni de la periferia Imperiului Otoman. Imaginea e cu atat mai contrastanta cand se compara cu atmosfera de pace aproape placida a cladirii postei si telegrafului din Mizil prezentata in partea superioara a colajului de mai sus, fotografiata la mai putin de un secol dupa ce a fost produsa gravura. Aceasta juxtapozitie comunica extraordinarul proces de modernizare care a avut loc in Romania in acea perioada. Posta este construita intr-un stil neoromanesc bazic si cred ca inca mai este in folosinta in zilele noastre (era acolo cand pentru doi ani am fost elev de liceu in Mizil la sfarsitul anilor 1970) Elementele pitoresti care amintesc de vechea statie de postalion sunt felinarul din curte, impreuna cu fantana si teica de adapat caii cioplita dintr-un bloc de piatra (calcar din dealul Istrita, nu departe de oras).

***********************************************
Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Gard si porti din fier forjat in stil neoromanesc

Un atractiv exemplu de gard si porti din fier forjat in stil neoromanesc datand de la mijlocul anilor 1920, prevazuti cu stalpi masivi din caramida si beton. Zona Armeneasca, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Linia decorativa a lucraturii elementului de baza al gardului de fier forjat, dupa cum se vede in exemplul din coltul din stanga jos al fotomontajului, este formata din motive neoromanesti inspirate din registrul decorativ de biserica/ moschee bizantina/ otomana balcanica. Forma stalpilor masivi de gard si poarta transpun volume si forme similare cu cele ale pietrelor de mormant din cimitirele musulmane otomane. Gardul si portile reprezinta componente arhitecturale majore ale ansamblului unei case in stil neoromanesc, deseori facute din materiale de cea mai buna calitate de catre mesterii si artizanii interbelici, fapt ce explica supravietuirea acestor structuri intr-o stare de multe ori surprinzator de buna, dupa atatea decade de vicisitudini.

***********************************************
Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.

Fereastra in stil neoromanesc timpuriu

Un exemplu de fereastra in stil neoromanesc de tip timpuriu, din anii 1919, in zona Mosilor, Bucuresti. (©Valentin Mandache)

Stilul neoromanesc prezinta un un numar discernibil de tipologii/ faze si directii de dezvoltare de-a lungul evolutiei sale ca ordin arhitectural. Ceea ce eu numesc stilul neoromanesc timpuriu este aspectul acestuia cum a fost imaginat si prezentat in proiecte de catre arhitectul Ion Mincu, initiatorul acestui sil, si o mare parte dintre studentii si colegii sai, in prima lui faza de dezvoltare. Aceasta tipologie timpurie a fost populara intre anii 1890 si sfarsitul Primului Razboi Mondial, cand stilul a intrat in faza dominata de ce denumesc tipul citadela (vezi un exemplu de casa tip citadela- click aici), iar dupa acea a evoluat intr-o multitudine de directii si mode/ preferinte in sinteza sau antiteza cu alte stiluri arhitecturale ale vremii. Una dintre cele mai evidente caracteristici ale stilului neoromanesc timpuriu este reciclarea motivelor arhitecturale de biserica medievala tarzie din Valahia, care la randul lor deriva in mare parte dintr-un bogat registru decorativ bizantin si islamic otoman. Exemplul de fereastra de mai sus, care l-am fotografiat in zona Mosilor din Bucuresti, apartine acestei faze initiale de dezvoltare. Fereastra reproduce modele de la cele ale bisericilor din sudul Romaniei, impreuna cu coloanele laterale spiralate sau arcul greoi care se desfasoara intre ele. Aceiasi origine este si cea a frizei constituita dintr-o reprezentare a vitei de vie, sau cele doua panouri cu cruci grecesti stilizate care flancheaza arcul ferestrei. Imi plac foarte mult cei doi vulturi vopsiti in alb de la capetele frizei, care reprezinta semnul heraldic al Principatului Tarii Romanesti, un alt simbol prezent deseori in decoratia bisericilor locale, care declara puterea seculara a principilor, vasali ai Sublimei Porti, care odata domneau peste tinuturile Romaniei de sud.

***********************************************
Prin aceasta serie de imagini zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

***********************************************

Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.