Consideratii despre rolul istoricului de arhitectura in cadrul unui proiect de renovare in maniera istorica a unei case de epoca.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Moray Letham, proprietarul si restauratorul Conacului Casota, judetul Buzau, cu un panou de feronerie de usa restaurat, ce marcheaza anul inaugurarii cladiri conacului (photo: Valentin Mandache)
Sunt incantat sa va relatez ca am avut in sfarsit oportunitatea de a vizita Conacul Casota, o superba cladire de epoca din sudul judetului Buzau, despre care am scris cu ceva vreme in urma un articol, ce este printre cele mai citite ale blogului Case de Epoca – Historic Houses of Romania. Domnul Moray Letham, un nativ al orasului Edinburgh, capitala Scotiei, este proprietarul acestei magnifice resedinte istorice de tara, ridicata la sfarsitul sec. 19 intr-un stil istoricist inspirat din cel al castelelor de pe Valea Loarei din Franta. Extensivele reparatii structurale si lucrarile ample de restaurare sunt in plina desfasurare, facute in multe cazuri de unul singur de catre Moray, cu pasiune, profesionalism, dragoste pentru cladire, mari cheltuieli, si extraordinara loialitate pentru acest loc istoric atat de important pentru identitatea comunitatii locale si a patrimoniului arhitectural al Romaniei. Domnul Letham a trebuit sa faca fata si sa treaca peste numeroase adversitati, ca teribila mentalitate comunista a multor dintre localnici si autoritatile locale, care l-au tratat cu indiferenta sau chiar pus obstacole, cu toate ca dansul are regulile si legile statului roman de partea sa privind restaurarea si proprietatea unei case de epoca, unii furand fara nici o rusine din piesele de patrimoniu ale conacului, abordand iresponsabil aceasta importanta cladire istoricata. Cu o vointa de fier, Moray a progresat semnificativ si este ca intotdeauna deteminat sa continue misiunea sa de a restaura conacul Casota, cu tot dezinteresul din partea comunitatii pentru care dansul cu buna-credinta lucreaza sa dea o noua viata acestui monument de arhitectura ce defineste identitatea judetului Buzau si campiei Baraganului. Moray este, in opinia mea, proprietarul – restauratorul ideal al acestei case de epoca remarcabile din coltul nostru de Europa, si isi va atinge obiectivul de a readuce la vechea glorie Conacul Casota.
Un numar de biserici de rit ortodox din Bucuresti si alte locuri importante din Romania contin jilturi ceremoniale, numite „tron”, datand de cele mai multe ori din perioada dinastiei de Hohenzollern – Sigmaringen (1866-1947), destinate pentru uzul mitropolitului/ patriarhului si al sefului de stat care a vizitat, consacrat sau re-consacrat acel edificiu. Jiltul destinat suveranului (doua jilturi daca acesta era insotit de regina) de obicei infatisa cifrul capului incoronat care prima oara vizita, asista sau isi dadea binecuvantarea la acele importante ceremonii, cateodata continand si alte motive embelmatice ale regalitatii romanesti, cum ar fi coroana sau stema regala. Un cifru regal este o monograma a monarhului in domnie, formal aprobata si folosita pe documente oficiale sau infatisata pe cladiri publice, sau alte obiecte de uz public sau in proprietatea statului, cum sunt cutiile postale sau vehiculele militare.
Imaginea de mai sus arata un interesant exemplu de jilt regal de la biserica Mantuleasa din Bucuresti (un frumos monument in stil brancovenesc, renovat in 1924 – ’30, in timpul regilor Ferdinand si urmasului sau Carol II), ce l-am fotografiat la un recent tur arhitectural Case de Epoca in acea zona istorica a capitalei. Jiltul prezinta un amplu cifru al regelui Ferdinand, stilizat ca un dublu „F” spate-la-spate, el fiind monarhul care oficial a inaugurat lucrarile de restaurare. Pe creasta spetezei este de asemenea o interesanta reprezentare a coroanei de stat a Romaniei, faimoasa coroana de otel facuta din metal de tun capturat in Razboiul de Independenta de la 1877. Intregul ansamblu este redat in stil neoromanesc de faza matura, cu sculptura de discuri solare etnografice si frunze de acantus/ vita de vie, constituind un interesant exemplu de design de mobilier de ceremonie exprimat in stilul national. Cifrul Regelui Ferdinand este o raritate sa-l intalnesti in zilele noastre, jiltul prezentat in acest articol aducand inapoi din memoria acestui remarcabil suveran al tarii, care toata viata lui a incercat sa mentina un profi public cat mai demn si rezervat.
Am publicat pentru prima oară acest articol în noiembrie 2010, dar l-am pus offline la scurtă vreme dupa aceea din cauza unor bloguri românești care pretind că se ocupă cu arhitectura istorică și care îmi utilizau aceste fotografii și idei, fără a-mi acorda niciun fel de credit, sau să mă citeze, pretinzând că ar fi fost ale lor, un comportament arogant tipic scenei culturale, inclusiv în domeniul arhitecturii istorice, aparținând României post-comuniste. Multe dintre aceste mediocrități își însușesc și plagiază fără nicio rușine munca altor autori, după cum îmi amintesc de un caz, acum mai mult de un an, când cineva de la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”, o doamnă Mihaela Criticos, a publicat o carte despre stilul Art Deco, plină de ilustrații luate de peste tot de pe web, inclusiv de pe site-ul meu, fără să facă citarile cuvenite.
În deceniul dintre mijlocul anilor 1920 și 1930, stilul arhitectural neoromânesc a atins apogeul său creativ și de popularitate. Unul dintre cei mai cunoscuți și capabili arhitecți care a marcat cu talentul și creativitatea sa perioada, a fost Toma T. Socolescu, cel mai strălucit reprezentant al unei faimoase familii de arhitecți romani. Casa de mai sus, cu toate că nu este deosebit de mare, constituie, în opinia mea, una dintre cele mai bune creații ale sale, care este și excelent păstrată. Se află în Câmpina, un oraș care își datorează prosperitatea industriei petroliere, situată foarte aproape de o altă casă deosebită pe care am documentat-o într-un articol recent (un remarcabil design modernist, unde am lansat ipoteza, bazat pe informațiile celor care locuiesc în zonă, că a fost proiectată de un arhitect al Wehrmacht-ului în timpul războiului). Demn de remarcat în acest exemplu este foarte decoratul ansamblu de intrare al casei (ușa, brâul stuco care o înconjoară și umbrarul cu motive țărănești sculptate în lemn). De asemenea merită menționat balconul-terasă de la nivelul grădinii casei. Terasa este dominată de un scut cu monograma familiei „NP”, care decorează cheia de boltă a arcului ușii. Aș mai vrea să punctez și încântătoarea verandă de la etaj, prevazută cu stâlpi de lemn încrustați, care susțin un acoperiș de forma stilizată a unui clopot de biserică, preluat de către arhitect din exemple de acest fel din arhitectura de biserică medievală-târzie din Valahia. Acoperișul este încoronat de o finială tipic neoromânească. Când am făcut fotografiile, am avut ocazia să discut cu proprietarul acestei case, o doamnă în vârstă, care mi-a oferit o mulțime de informații despre designer și anul construcției (1934). Dânsa a menționat condițiile grele cărora a trebuit să le facă față în timpul lungilor deceniilor ale regimului comunist pentru a menține în bună stare acest edificiu, când o parte din proprietate a fost folosită de garnizoana locală pentru cazare. Am mai fost informat despre recenta restaurare și renovare, care a fost efectuată sub atenta ei supraveghere pentru a păstra cât mai mult posibil din detaliile și structurile vechii clădiri. În opinia mea, aceast proprietar își definește în mod evident identitatea prin casa de epocă pe care o deține, sentiment care este în mare deficit printre majoritatea celorlalți proprietari de case de patrimoniu. Fotomontajul de mai sus și show-ul de diapozitive care urmează textului sunt câteva imagini care redau doar o mică parte a frumuseții și serenității acelei case deosebite, proiectate din unul dintre cei mai buni arhitecți ai stilului neoromânesc.
Această prezentare necesită JavaScript.
*********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Stilul neoromanesc este bazat pe o multipliciate de surse din cadrul regiunilor romanesti, cea mai importanta reprezentare avand-o bisericile si palatele construite in perioada centrata pe domnia voievodului Constantin Brancoveanu (1688 – 1714) al Tarii Romanesti. Arhitectura creata de-a lungul acelei ere este denumita de obicei „brancoveneasca” (alti termeni mai sunt „munteneasca” sau „renastere romaneasca”), fiind o foarte particulara si flamboaianta mixtura de motive tipice sudului Romaniei cu detalii de inspiratie islamic otomana, impreuna cu elemente renascentiste (din nordul Italiei) si baroce. Din pacate nu multe din aceste extraordinare edificii mai sunt in existenta, fiind distruse sau deteriorate de razboaie, in timpul invaziilor armatelor imperiilor vecine, cutremure, inundatii sau incendii devastatoare. De asemenea o importanta proportie a edificiilor ramase, a avut intre timp arhitectura alterata.
Raritatea relativa a acestor edificii arhetip, a fost un aspect de care s-a plans si Ion Mincu, initiatorul stilului neoromanesc, la sfarsitul sec. 19. In consecinta, o mare parte a structurilor de tip brancovenesc au trebuit sa fie reconstruite in timpurile moderne be baza ramasitelor disparate scoase din ruine, arhitectii restauratori folosindu-si din plin imaginatia pentru a umple marile gauri din volumul limitat de informatii necesare pentru restaurarea acestor monumente.
Un caz elocvent in aceasta privinta este cel al Palatului Potlogi, prezentat in imaginile de mai jos, construit de Constantin Brancoveanu in 1698 – ’99, un produs stralucit al creativitatii efervescente a acelei perioade din Valahia.
Palatul Potlogi, ruinele cum se prezentau in anii 1950 inaintea inceperii lucrarilor de reconstructie si restaurare.
Edificiul a fost distrus de o armata otomana la numai o decada si jumatate de la construirea sa, in 1714, ca parte a represaliilor padisahului pentru presupusa colaborare a voievodului cu Petru cel Mare al Rusei, ce avansase in zona prin tradarea lui Dimitrie Cantemir al Moldovei. Palatul pentru următoarele două secole și jumătate, nu a mai fost refăcut ca în vremurile lui de glorie, având destinații de circumstanță, şi pâna la urmă lăsat în ruină (vezi fotografia de mai sus).
Palatul Potlogi, dupa restaurare, la sfarsitul anilor 1950
Restaurarea, sau mai precis reconstructia, Palatului Potlogi a fost inceputa in 1955, in timpul regimului comunist, urmand indeaproape modelele brancovenesti dezvoltate in cursul restaurarii Palatului Mogosoaia, un alt important edificiu al acelei perioade, restaurat in anii 1920 de catre marele arhitect George Matei Cantacuzino. El al a contemplat de asemenea o ruina la Mogosoaia si a trebuit sa-si foloseasca copios imaginatia in procesul de restaurare, inspirandu-se mai ales din arhitectura manastirilor brancovenesti Vacaresti (distrusa la randul ei de dictatorul Ceausescu in anii 1980), Hurez, Starvopoleos si biserica Doamnei.
O scurta, dar interesanta descriere a lucrarilor de restaurare de la Potlogi este data in publicatia „Studii si Cercetari de Istoria Artei”, vol. 1, 1960 (Romanian Academy).
Felul cum arata astazi palatul este in mod evident bazat pe multe presupuneri, ramasite disparate, si, dupa cum am mai mentionat, imaginatie. Cu toate acestea reuseste sa transmita o buna impresie a cum aratau edificiile vremurilor lui Constantin Brancoveanu si originalitatea remarcabila a arhitecturii acestora.
Decoratia verandei si detaliile ei arhitecturale, vazute in imaginea de mai sus, sunt intr-o masura destul de mare o redare a celor intalnite la Palatul Mogosoaia, care la randul lor au fost design-ate de arhitectul GM Cantacuzino, inspirandu-se in principal, in acest caz, din arhitectura manastirilor Hurezi si Vacaresti.
Inscriptia dedicatorie de mai sus, unul dintre putinele elemente pastrate din edificiul original, decorata cu un frumos vultur valah, este scrisa in scripa chirilica locala, folosita in Valahia si Moldova pana la reforma alfabetului de la mijlocul sec. 19. Aceasta mentioneaza in initiale la colturi numele si titlul fondatorului Palatului Potlogi: „Io [Eu, etc.], K [Constantin], B [Brancoveanu], V [Voievod]”.
Superstructura palatului este sustinuta in importanta masura de un masiv pilier, vazut in fotografia de mai sus, asezat la centrul pivnitei, o solutie structural-arhitecturala intalnita la palazzo-urile de vara venetiene de pe valea Pad-ului.
Imaginea de mai sus prezinta vulturul bicefal al Imperiului Bizantin, parte din heraldica voievodului, care era membru al marii familii imperiale bizantine a Cantacuzinilor. Aceasta este reconstructie din anii 1950.
Fotografia de mai sus prezinta decoratia in stucatura a interiorului palatului, in motive persane si otomane, in genul decoratiilor palatelor valahe de sec. 17, modelate in acest caz dupa compozitii similare de la biserica Doamnei si alte cladiri brancovenesti.
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Ocna Sibiului (in germana: Salzburg; ungureste: Vizakna) este o mica statiune din zona istorica saseasca, dezvoltata ca bai in perioada victoriana, cand regiunea facea parte din Imperiul Austro-Ungar. Hotelurile, restaurantele si baile acesteia au fost proiectate in varietatea Vienna Secession a stilului Art Nouveau, dupa cum poate fi vazut in cartea postala veche de mai jos (publicata la inceputul anilor 1910). Nu am vizitat inca locul, dar inteleg ca un numar din acele minunate creatii Art Nouveau inca exista si chiar sunt „restaurate”, ceea ce in contextul romanesc inseamna probabil o renovare destul de agresiva. Imi place turnul bisercii sasesti din planul doi al imaginii, ridicandu-se peste satul de la acea vreme, invecinat cu statiunea.
Pavilion Art Nouveau din Ocna Sibiului (carte postala veche, colectia Valentin Mandache)
***********************************************
Prin aceasta serie de articole periodice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati sau vindeti o proprietate de epoca, sa aflati date despre istoria acesteia si felul cum a fost construita, sau sa incepeti un proiect de reovare sau restaurare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta profesionala in aceasta directie. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Carte poştală din anii 1920 vândută pentru strângerea de fonduri în vederea restaurării bisericii Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti (colecţie privată)
Imaginea de mai sus prezintă un interesant exemplu istoric de colectă de fonduri pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu, care datează din anii 1920. Aceasta arată cât de preocupaţi erau cetăţenii de atunci ai Bucureştiului de conservarea moştenirii lor arhitecturale, comparativ cu lipsa de interes a locuitorilor actuali ai urbei; o măsură a cât de grav a fost afectată identitatea locală de anii regimului comunist şi ai celor două decenii de tranziţie haotică postcomunistă. Banii din vânzarea cărţilor poştale erau destinaţi pentru consolidarea structurii şi restaurarea bisericii Sf. Gheorghe Nou din centrul Bucureştiului, una dintre cele mai importante basilici ale oraşului, unde se spune că este îngropat corpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta a fost decapitat în 1714 la Istanbul de către otomani, învinuit, printre altele, de trădare prin plănuirea sprijinirii ţarului Petru cel Mare în ofensiva fără succes din 1711 a acestuia în Moldova. Principele Brâncoveanu este o figură remarcabilă în istoria românească, fiind cunoscut ca un foarte capabil administrator al Valahiei şi ca un aristocrat fabulos de bogat (turcii îl porecleau chiar „Altin Bas”/ „Prinţul de Aur”) şi de asemenea în calitate de ctitor de măreţe biserici şi palate. Stilul arhitectural care a apărut la sfârşitul sec. 17 şi începutul sec. 18 în urma programului său de construcţii este numit „brâncovenesc” sau „renaştere românească”, reprezentând o fascinanta sinteză între elemente arhitecturale bizantine, otomane, renascentiste şi baroce; el precede şi inspiră stilul arhitectural neoromânesc modern.
*********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Banii generaţi de industria petrolieră în Câmpina sunt responsabili pentru apariţia unei arhitecturi de remarcabilă calitate în acest oraş de pe Valea Prahovei, încă de la începuturile acestei industrii la sfârşitul sec. 19. România a fost atunci printre primele ţări care au exploatat şi exportat petrol la scară industrială, cu cele mai bogate câmpuri petrolifere situate în zona judeţului Prahova, unde Câmpina a devenit unul dintre principalele centre de extracţie şi rafinare. Imaginile de mai jos documentează una dintre primele şi cele mai elaborate case construite din averile acumulate din petrol, la începutul sec. 20, numită „Casa cu Grifoni”, care astăzi găzduieşte primăria locală.
Clădirea este, prin proporţiile şi simetria ei, foarte placută ochiului, fiind construită în stilul arhitectural Beaux Arts între 1901 – 1902 de Gheorghe Ştefănescu, un prosper om de afaceri local implicat în industria petrolieră. Nu am putut găsi încă numele arhitectului care a proiectat casa, dar intuiţia mea înclină spre un arhitect italian, judecând după tipologia casei, din cadrul pleiadei de arhitecţi şi constructori italieni activi în România acelei perioade, care au ridicat în toată ţara numeroase şi impresionante clădiri de calitate, publice şi private, în stilul Beaux Arts. Cu câteva săptămâni în urmă am documentat un exemplu asemănător de clădire în cazul Primăriei din Târgovişte.
Cei doi grifoni, de la care casa îşi trage numele, stau de gardă la mijlocul acoperişului deja de mai mult de un secol, fiind bine păstraţi, parcă acum ieşiţi din mâna meşterilor victorieni.
Cele două magnifice cupole cu baza pătrată sunt acoperite de ţigle de zinc bine păstrate, dispuse în formă de solzi de peşte, structurile fiind încoronate de roze ale vânturilor de un model standard pe vremea aceea, cum am putut vedea la multe alte clădiri Fin de Siècle din sudul şi estul României.
Ansamblul monumental de intrare conţine două coloane de tip renascentist inspirate din cele ale ordinului doric, care flanchează o pitorească uşă din lemn păstrată în forma originală.
Veranda de la primul etaj conservă încă rama originală de lemn a ferestrelor şi uşii, care este de tip renascentist nordic italian, încoronată de un arc ornamental frânt.
Clădirea este flancată de două construcţii anexe de mai mici dimensiuni, dispuse în oglindă la linia străzii, care conţineau probabil birourile administrative şi locuinţele servitorilor. Fotografia de mai sus prezintă linia acoperişului uneia dintre acele clădiri anexe, îmbrăţişată în fundal de cele două cupole ale edificiului principal.
„Casa cu Grifoni” este faimoasă în Câmpina, deoarece a fost prima prevăzută cu iluminat electric în oraş, un mare lux pentru o urbe de provincie la începutul sec. 20 şi un indiciu al magnitudinii averilor acumulate de antreprenorii locali din afacerile cu petrol. Un alt fapt remarcabil a fost acela că Gheorghe Ştefănescu, primul proprietar, a donat clădirea, după ce s-a retras din afaceri imediat după Primul Război Mondial, spre a funcţiona ca şcoală de maiştri sondori, una dintre primele astfel de instituţii de învăţământ din Europa. Acesta este unul dintre acele exemple, demne de luat în seamă, de activităţi filantropice desfăşurate de oamenii bogaţi din România epocii victoriene şi din preajma Primului Război Mondial, interesaţi în reforme sociale şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale muncitorilor. Am documentat, în articole publicate pe acest blog, două exemple similare de filantropi români ai epocii victoriene: unul care a construit un magnific conac în satul Casotă din judeţul Buzău şi un altul care a ridicat o şcoală în forma unui templu grecesc antic pentru copiii de ţărani ai unui sat din Oltenia.
*********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
In decada dintre mijlocul anilor 1920 si 1930, stilul arhitectural neo-romanesc a atins apogeul sau creativ si de popularitate. Unul dintre cei mai cunoscuti si capabili arhitecti care a marcat cu talentul si creativitatea sa perioada, a fost Toma T Socolescu, cel mai stralucit reprezentant al unei faimoase familii de arhitecti romani. Casa de mai sus, cu toate ca nu este deosebit de mare, constitue in opinia mea una din cele mai fine creatii ale sale, care este de asemenea excelent pastrata. Se afla in Campina, un oras care isi trage prosperitatea din industria petroliera, foarte aproape de o alta casa deosebita care am documentat-o intr-un articol recent (un remarcabil design modernist, unde am ipotetizat, bazat pe informatiile celor care locuiesc in zona, ca a fost proiectata de un arhitect al Wehrmacht-ului in timpul razboiului). Demn de remarcat in acest exemplu este foarte decoratul ansamblu de intrare a casei (usa, braul stuco care o inconjoara si umbrarul cu motive taranesti sculptate in lemn). De asmenea merita mentionat balconul terasa de la nivelul gradinii casei. Terasa este dominata de un scut cu monograma familiei „NP” care decoreaza cheia de bolta a arcului usii. As mai vrea sa punctez si incantatoarea veranda de la etaj prevazuta cu stalpi de lemn incrustati, care sustin un acopoeris de forma stilizata a unui clopot de biserica, modelat de catre arhitect din exemple de acest fel din arhitectura de biserica medievala-tarzie din Valahia. Acoperisul este incoronat de o finiala tipic neoromaneasca. Cand am facut fotografiile, am avut ocazia sa discut cu proprietarul acestei case, o domana in varsta, care mi-a dat o multime de informatii despre designer si anul constructiei (1934). Dansa a mentionat conditiile grele carora a trebuit sa le faca fata in timpul lungilor decade ale regimului comunist pentru a mentine in buna stare acest edificiu, cand o parte din proprietate a fost folosita de garnizoana locala pentru cazare. Am mai fost informat despre recenta restaurare si renovare, care a fost efectuata sub atenta ei supraveghere pentru a pastra cat mai mult posibil din detaliile si structurile vechii cladiri. In opinia mea, aceast proprietar isi defineste in mod evident identitatea prin casa de epoca pe care o detine, sentiment care este in mare deficit printre majoritatea celorlalti proprietari de case de patrimoniu. Fotomontajul de mai sus si show-ul de diapozitive de dupa text sunt cateva imagini care redau doar o mica fractiune a frumusetii si serenitatii acelei case deosebite, proiectate din unul dintre cei mai buni arhitecti ai stilul neoromanesc.
Această prezentare necesită JavaScript.
*********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
***********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Orașul Târgoviște din sudul României, fosta capitala a principatului Valahia, este înzestrat cu o pereche de impresionante clădiri publice în stilul Beaux Arts, datând din perioada La Belle Époque, și anume Primăria împreună cu fostul sediu al prefecturii, unde funcționează acum Muzeul de Artă județean. Stilul s-a propagat prin intermediul instituției academice École des Beaux-Arts din Paris, având o influență uriașă în Europa, America de Nord și chiar mai departe, fiind în special potrivit pentru edificii publice sau private grandioase. Ambele construcții din Târgoviște sunt opera arhitectului (unele surse îl desemnează ca antreprenor constructor) Giovanni Baldassare Vignossa (am găsit, în șase surse, diferite feluri de scriere a acestui nume, optând pentru forma de față) și a artistului decorator Giovanni Battista del Basso. Aceștia au făcut parte din cel de-al „doilea val” de constructori, arhitecți și artiști italieni activi în țară, care au contribuit în mare măsură la ridicarea mediului construit a ceea ce este acum arhitectura României. „Primul val” de italieni (venețieni în special) a fost activ la sfârșitul sec. 17 – începutul sec. 18, în timpul domniei Prințului Constantin Brâncoveanu, contribuind la fundamentarea stilului brâncovenesc, precursor și sursă de inspirație al celui neoromânesc din perioada modernă. Un al „treilea val” s-a desfășurat în perioada interbelică, atunci când companii de construcții și birouri de arhitectură italiene au contribuit la realizarea arhitecturii Art Deco a Bucureștiului și din restul țării. Cel de-al „patrulea val” a început în timpul ultimei decade, odată cu boom-ul de construcții și imobiliar ce a avut loc pe aceste meleaguri, unde antreprenorii de construcții italieni sunt printre cei mai activi în acest domeniu. Fotomontajul de mai sus și slide show-ul de după text prezintă din diferite unghiuri primăria din Târgoviște (1897). Îmi plac proporțiile echilibrate ale clădirii și aerul de convivialitate al acesteia, caracteristici foarte potrivite rolului primăriei în cadrul comunității. Un foarte curios element în cadrul bogatei panoplii decorative a clădirii este tema rozei vânturilor (un detaliu arhitectural ornamental rar folosit în România) de pe vârful turnului, o balenă cu o coroană pe cap, care face un contrast captivant cu mediul acestui oraș situat la poalele Carpaților Meridionali, foarte departe de mări și oceane.
Această prezentare necesită JavaScript.
********************************************** Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.
**********************************************
Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discuţii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.
Valentin Mandache, istoric de arhitectura 